Denis Drăguș este împrumutat de la Standard Liege la Gaziantep, dar fotbalistul român ar putea prinde mutarea vieții în perioada următoare de transferuri.
Florin Manea, impresarul lui Denis Drăguș, a vorbit despre o posibilă mutare a atacantului în vară și a pus capăt zvonurilor cum că Rrahmani, atacantul Rapidului, ar fi dorit de Benfica.
„Nu cred că Rrahmani e dorit în Portugalia. Altcineva e dorit în Portugalia. Da, Denis Drăguș. Mă ocup de el în vara asta. Benfica este una dintre echipele mari (n.r – care îl vor pe Drăguș).
A venit impresarul lui Joao Felix la meciul României cu Irlanda de Nord să-l vadă pe Drăguș. L-a văzut, s-a încălzit extraordinar de bine (n.r – Drăguș nu a jucat deloc). A venit degeaba, dar acum o să-l vadă în Spania.
Impresarul lui Joao Felix m-a sunat și mi-a spus că sunt două cluburi din Bundesliga și trei din Portugalia care sunt interesate de Drăguș. A venit să-l vadă și el personal. Cluburile respective vor fi la meciul de acum din Spania (n.r – contra Columbiei).
Când cluburile deja te sună, nu mai este un interes fictiv sau că ai fi doar pe o listă. Eu am fost sunat de anumiți președinți de la cluburile respective. Deja se interesează de sume.
Drăguș e împrumutat în Turcia și mai are un an cu Standard, revine în vară. Am vorbit cu cei de la 777 (n.r – 777 Partners, compania americană care deține clubul Standard Liege), am aflat prețul pe care l-ar lăsa să plece.
Este un preț un pic piperat, având în vedere că e în ultimul an de contract, dar eu zic că Denis merită toți banii care se cer pe el. E într-o formă bună, sper ca mâine să joace și la națională, are 11 goluri date, are pase de gol”, a spus Florin Manea, la Digisport.
Florin Manea nu a ezitat și a răspuns la afirmațiile făcute de fanii lui Spurs. Aceștia au declarat că Radu Drăgușin ar trebui să-și schimbe agentul în urma declarațiilor făcute în presă de impresar.
Declarația a fost dată în urma emisiunii de acum 6 ani de la Digi.Atunci am zis că va juca în Italia, Tottenham și Real Madrid, iar în euforia momentului am repetat.
Pot să mă critice, important e să fie Radu bine, nu trebuie să fiu eu iubit”, a răspuns Florin Manea.