News

Descoperire inexplicabilă la Marea Moartă. Cercetătorii nu pot lămuri apariția unui mineral extraterestru pe Pământ

Cercetătorii au identificat un mineral extraterestru pe Pământ și nu pot lămuri apariția sa din rocile terestre.
30.06.2021 | 14:54
Descoperire inexplicabila la Marea Moarta Cercetatorii nu pot lamuri aparitia unui mineral extraterestru pe Pamant
Descoperire inexplicabilă la Marea Moartă. Cercetătorii nu pot lămuri apariția unui mineral extraterestru pe Pământ. Sursa foto: Pixabay, Societatea Mineralogică Americană, colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Un mineral foarte rar, care a fost descoperit până acum doar în meteoriți proveniți din spațiul cosmic, a fost identificat în roci ale Pământului pentru prima dată.

Aceste roci au fost identificate într-o formațiune sedimentară aflată pe malul Mării Moarte.

Alabogdanitul este o fosfură minerală, fiind complet necunoscut oamenilor de știință până acum câteva decenii.

ADVERTISEMENT

Acesta a fost identificat pentru prima dată în 1997, după ce fragmente dintr-un mic meteorit de fier au fost recuperate dintr-un râu din Iacuția de Est, Rusia.

O mostră din aceste a fragmente a relevat prezența unei noi structuri minerale, desfășurată sub forma unor structuri cristaline împrăștiate în tot amestecul meteoritului.

ADVERTISEMENT

Descoperitorii au denumit acest mineral după Alla Bogdanova, cercetătoare rusă în domeniul geologiei.

Ulterior acestei premiere, alabogdanitul a mai fost observat și în alți meteoriți, sugerând că mineralul rar nu este chiar atât de exclusivist.

ADVERTISEMENT

Alabogdanitul, identificat în premieră în roci terestre

Cu toate acestea, mineralul nu a mai fost identificat vreodată în roci de pe planeta noastră.

În cadrul unui nou studiu, publicat în jurnalul American Mineralogist, cercetătorii au raportat descoperirea alabogdanitului în deșertul Negev din Israel, aflat la sud-vest de Marea Moartă.

Alabogdanitul identificat la Marea Moartă. Sursa foto: Societatea MIneralogică a Americii.
Alabogdanitul identificat la Marea Moartă. Sursa foto: Societatea MIneralogică a Americii.

”Descoperirea alabogdanitului în roci pirometamorfice aparținând Formațiunii Hatrurim, ce înconjoară bazinul Mării Moarte din Israel, este prima apariție terestră a unui mineral identificat anterior doar în meteoriți de fier”, explică echipa de cercetători, condusă de expertul în cristalografie Serghei Britvin, de la St. Petersburg University, din Rusia.

ADVERTISEMENT

E posibil ca mineralul descoperit la Marea Moartă să nu provină din spațiu, însă există totuși posibilitatea ca acesta să fi luat totuși naștere în urma unui eveniment cosmic.

Analiza mostrei de la Hatrurim și experimente efectuate asupra sa sugerează că alabogdanitul terestru se formează doar la presiuni extrem de mari, de peste 25 de gigapascali.

”Astfel de presiuni uriașe pot apărea pe Pământ în cazul unor evenimente catastrofice, cum ar fi coliziuni cu meteoriți mari, sau în adâncurile planetei, la peste 500 de kilometri, în mantaua Terrei”, explică Britvin.

Intrigant este faptul că nu există dovezi cu privire la meteoriți mari care să fi lovit planeta în această regiune. Nu există nici semnal conform cărora rocile din formațiunea Hatrurim ar proveni din adâncul planetei. Astfel, cercetătorii nu pot explica de unde provine acest alabogdanit terestru.

”Așadar, originea alabogdanitului din rocile formațiuni Hatrurim rămâne nerezolvată și se adaugă la seria de enigme cu privire la acest complex metamorfic neobișnuit”, concluzionează cercetătorii, conform sciencealert.com.

ADVERTISEMENT