Peste 100 de oi au fost găsite moarte, într-o localitate din județul Timiș, după ce ar fi fost atacate de șacali sau câini fără stăpân. Scenele șocante au fost descoperite în apropiere de Timișoara, în zona Chișoda, din comuna Giroc.
Proprietarul unei stâne de oi a rămas fără animale, după ce o haită de câini sau șacali a intrat, în noaptea de miercuri spre joi, pe terenul îngrădit unde se aflau peste 100 de oi și miei. Bărbatul a constatat că unele dintre animale au fost atacate și mușcate.
Altele, de teamă, au pătruns într-un loc strâmt, înghesuindu-se. Acolo ar fi murit sufocate. Fermierul a anunțat autoritățile, iar polițiștii din Timiș au ajuns la fața locului pentru a desfășura cercetări. A fost deschis dosar penal.
„Polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsite decedate mai multe ovine. Din primele verificări efectuate, rezulta faptul ca în timpul noptii de 13/14.03.2024, animale fara stapan, posibil exemplare canine sau sacali, ar fi patruns in interiorul terenului îngradit si ar fi muscat mai multe ovine, iar celelalte animale s-ar fi speriat si ar fi intrat într-un loc strâmt unde ar fi decedat sufocate.
Politistii continua cercetarile in vederea stabilirii tuturor cauzelor si împrejurarilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de uciderea animalelor cu intentie fara drept”, a informat IPJ Timiș.
Nu este primul incident de acest fel. Marți, pe 12 martie, alte 40 de oi au fost ucise în aceeași zonă, după ce ar fi fost atacate de animale, notează Opinia Timișoarei. Reprezentanții Primăriei Giroc au informat instituțiile abilitate cu privire la cele două evenimente.
Viceprimarul localității, Dan Virtosu, a precizat că vor fi luate măsuri pentru a opri aceste atacuri. Totodată, oamenii sunt îndemnați la calm. Autoritățile locale le recomandă să nu apeleze la acțiuni extreme ce ar viza animalele fără stăpân.
La finalul lunii februarie, un incident similar a fost raportat tot în județul Timiș, în zona localităților Orțișoara – Vinga-Seceani. Mai multe exemplare de iepuri și bursuc au fost găsite moarte pe un câmp.
Cel mai probabil, acestea au fost otrăvite, ingerând substanțe periculoase. Oamenii legii au deschis o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică.