FANATIK a anunțat în exclusivitate echipa de start a României pentru meciul cu Israel. Informația a fost confirmată de Edi Iordănescu, care a ales primul „11” pentru partida care ne poate duce la Euro 2024:
Moldovan – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – Screciu, R. Marin – I. Hagi, N. Stanciu(c), Drăguș – Pușcaș.
Naționala României este la un punct de calificarea la turneul final continental de anul viitor. Dacă nu pierde în această seară în fața Israelului, meci ce se va disputa de la ora 21:45 la Felcsut, în Ungaria, România obține biletele pentru Germania.
Selecționerul Edi Iordănescu a vorbit la conferința de presă dinaintea meciului cu Israel despre starea de spirit din interiorul echipei naționale. A evitat, cum era și normal, să dea detalii despre planul tactic sau despre primul 11 al României.
La FANATIK SUPERLIGA de vineri dimineață, informațiile dezvăluite în exclusivitate despre formula de start făceau referire la 8 titulari bătuți în cuie la acea oră. Între timp a mai fost și antrenamentul oficial de pe „Pancho Arena”, plus discuțiile individuale pe care Iordănescu le-a avut cu jucătorii săi.
Punctul cel mai sensibil pe care selecționerul încerca să-l rezolve era atacantul de careu pe care-l va folosi împotriva naționalei lui Alon Hazan. Având în vedere problemele din punct de vedere fizic pe care Denis Alibec le-a acuzat în ultimul timp, inclusiv în aceste zile petrecute la lot, alegerea lui Iordănescu pare logică.
România va începe meciul capital cu Israel cu George Pușcaș pe post de număr 9! Despre mutarea surpriză a scris în premieră Prosport în dimineața partidei.
Atacantul celor de la Genoa revine în primul 11 al naționalei, unde a fost și la meciul cu Kosovo. Pușcaș a absentat la acțiunea precedentă, cea din octombrie, când am remizat cu Belarus la Budapesta și am învins Andorra pe Arena Națională. Atunci a fost suspendat cu Belarus.
George Pușcaș a fost titular și în România – Kosovo 2-0. Acea informație-bombă dezvăluită exclusiv de FANATIK în dimineața partidei de la București a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât „italianul” era și este printre cei mai huliți tricolori. Nu însă și pentru Edi Iordănescu.
Selecționerul crede mult în Pușcaș, iar apelarea din nou la el ca titular, acum cu Israel, mai are un substrat. Iordănescu pedalează și pe latura de orgoliu a atacantului, care a fost făcut praf de ziariștii israelieni înainte de meciul de la Felcsut. Pușcaș va intra pe teren cu multă adrenalină, dar va trebuie să fie foarte atent să nu exagereze. Probabil Alibec va intra după pauză.
Primul 11 al României contra Israelului:
Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, Screciu, Stanciu – Hagi, Pușcaș, Drăguș.
Interesant este faptul că, foarte probabil, niciun jucător de la FCSB nu se va afla în primul 11 cu Israel. Florinel Coman este într-o formă ok, dar revine după accidentare, iar Darius Olaru nu pare încă să-și facă loc de la începutul meciurilor.
Mai mult decât atât, un fost jucător al FCSB, ex-căpitanul Florin Tănase, nu a prins lotul pentru meciul de la Felcsut. El este printre cei 4 care au rămas în tribună, alături de Racovițan, Ștefănescu și debutantul Artean.