Sport

Deţinătorul de drepturi tv din SuperLiga, mesaj dur: “Înghesuiţi-vă pe Arc, ca sardinele! Staţi la cozi, ca pe vremea lui Ceuşescu”

Orlando Nicoară, deținătorul drepturilor tv din SuperLiga, a postat un mesaj dur pe pagina personală de Facebook după disputa dintre FCSB și CSA Steaua.
21.07.2023 | 18:51
Detinatorul de drepturi tv din SuperLiga mesaj dur Inghesuitiva pe Arc ca sardinele Stati la cozi ca pe vremea lui Ceusescu
Mesajul lui Orlandă Nicoară în disputa FCSB - CSA Steaua în Ghencea. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB a fost aproape să revină pentru prima oară după o pauză de opt ani pe stadionul Ghencea la derby-ul cu Dinamo. În cele din urmă, echipa lui Gigi Becali nu a primit acceptul din partea reprezentanților CSA Steaua. Lumea fotbalului românesc s-a împărțit în două tabere, iar majoritatea contestă înverșunarea „militarilor” de a se împotrivi punerii stadionului Steaua, în special, la dispoziția vicecampioanei.

Deținătorul de drepturi tv din SuperLiga l-a descris pe Florin Talpan

Orlando Nicoară, directorul eAD, firma care deține drepturile TV din SuperLiga, a postat un amplu mesaj pe pagina personală de Facebook prin care a rezumat, plecând de la închirierea stadionului Ghencea, disputa CSA Steaua cu FCSB și Florin Talpan cu Gigi Becali, Mihai Stoica și Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Deținătorul de drepturi tv din SuperLiga este de părere că juristul CSA Steaua îi este superior lui Gigi Becali în ceea ce privește inteligența emoțională. Orlando Nicoară și-a argumentat remarca printr-o serie de exemple. Primul a fost legat de bannerele afișate de ultrașii din Peluza Sud la meciul CSA Steaua – Gloria Buzău 4-2, în ultima etapă a play-off-ului ligii secunde din stagiunrea precedentă.

„’Întăriți-vă statul, domnilor!’ îi spunea, acum 14 ani, Sorin Ovidiu Vîntu lui Cătălin Tolontan. A fost ultima aroganță publică a unui mogul ce a pierdut ulterior totul, inclusiv libertatea. Există o calitate la care colonelul Talpan îi este net superior lui Gigi Becali: inteligența emoțională. În ultimul meci jucat în Ghencea de CSA Steaua, Florin Talpan a fost criticat dur de suporterii steliști. Bannere, mesaje, scandări, frustrări, după un alt sezon în care echipa a fost privată de posibilitatea de a promova, deși își câștigase dreptul pe teren.

ADVERTISEMENT

– ‘Promovare câștigată pe gazon, în birouri se doarme la unison’
– ‘Circ ieftin la TV ai etalat, privim versiunea 2.0 de la palat’
– ‘Îți place la Fanatik și la TV! Steaua a promovat, de ce joacă în B?’
– ‘Precum la șah, nebunul merită sacrificat. Întotdeauna scopul final e cel mai important’. Acestea au fost mesajele de pe bannerele expuse de Peluza Sud pe arena din Ghencea la meciul cu Gloria Buzău’, se arată în prima parte a postării lui Orlando Nicoară.

Strategia lui Florin Talpan: „Silentio stampa două luni”

Ulterior, Orlando Nicoară a explicat cum Florin Talpan s-a retras din atenția publică, după ce a fost tras la răspundere de suporterii CSA Steaua pentru imposibilitatea clubului de fotbal de a promova în SuperLiga. Juristul „militarilor” a revenit în momentul în care s-a pus problema ca FCSB să revină în Ghencea.

ADVERTISEMENT

„Colonelul Talpan, deja o vedetă media, a înțeles IMEDIAT mesajul și s-a retras, refuzând să mai apară la tv sau să dea interviuri. Silentio stampa două luni. Asta denotă inteligență emoțională. Suporterii sunt cei care-l țin în funcție pe colonel și el știe/a înțeles asta. 1-0. ‘Întăriți-vă statul, domnilor!’

Premierului Ciolacu îi bubuie în fiecare zi câte o ‘petardă’ în jurul lui. Și-a preluat mandatul răsuflând ușurat că s-a terminat greva profesorilor, pentru a fi tamponat de scandalul azilelor groazei. Din care partidul, mai mult, și domnia sa, mai puțin, au ieșit șifonați. Între o deplasare în Germania, unde s-a bătut pe umăr cu cancelarul Scholz, camarad în grupul Socialiștilor, Marcel Ciolacu a cerut rezolvarea ‘problemei’ Ghencea.

ADVERTISEMENT

Ministrul Apărării, pesedist și el, a înțeles mesajul și l-a transmis mai departe. Că așa e în armată, ordinul se execută. Nu și de colonelul Talpan! Văzând protestele suporterilor, blocajul unui comandant de club care ‘nu vrea să meargă la închisoare’, Florin Talpan iese din autoimpusa silentio stampa și simte că e din nou momentul lui. Se urcă pe valul nemulțumirilor și ‘refuză’ să execute ordinul.

E eroul suporterilor steliști pentru că toți îl văd ca fiind cel ce a blocat venirea în Ghencea, era să scriu revenirea, FCSB-ului. Din nou, +1 la inteligența emoțională. 2-0.

„Au desfăcut prea devreme șampania ‘revenirii’ în Ghencea”

„Principial, Gigi Becali, MM Stoica și Valeriu Argăseală au dreptate. Stadionul Ghencea e construit din bani publici, e un centru de cost azi, deși ar trebui să fie un centru de profit, care să returneze statului din investiția făcută. Și tot principial, pentru un bun public, condițiile de utilizare ar trebui să fie și clare și simple: un ‘afiș’ care să listeze cele xx condiții ce trebuie bifate pentru a putea juca acolo.

Astfel încât oricine vrea să închirieze să știe ce și cum. Fără negocieri (ce să negociezi?), fără întâlniri în afară de cea pentru semnarea contractului. Care ar trebui sa fie standard. Condiții de genul ‘aici joacă doar cei cu basca albastră, iar FCSB, doar FCSB, pentru că are basca roșie cu buline, nu are voie’ lăsă loc la abuzuri. Emoțional, cei trei, convinși că ordinul se execută, au desfăcut prea devreme șampania ‘revenirii’ în Ghencea, nereușind să-și stăpânească emoțiile și reactivându-l astfel pe colonelul Talpan.

Pentru că regulile sunt clare: se termină sau începe doar atunci când contractul e semnat. Sigur, speculez, e posibil că și dacă erau ‘cuminți’ verbal deznodământul să fi fost același. Dar eu cred că a fost autogol. 3-0. Întrebat fiind aseară, la DigiSport, de situația echipei de fotbal CSA Steaua, dacă va putea promova vreodată, colonelul Talpan a punctat, din nou, la inteligența emoțională:

‘Haideți să nu discutăm despre capitolul ăsta acum, să trecem peste problema asta. De câtva timp eu nu mai pot să-mi fac treaba la servici datorită (sic) faptului că trebuie să mă apăr pentru că-mi vine dușmanul în casă’. 4-0. Ieri s-a tras la sorți calendarul meciurilor din Liga 2. Detalii”, a mai scris Orlando Nicoară.

Deţinătorul de drepturi tv din SuperLiga, mesaj dur: “Înghesuiţi-vă pe Arc, ca sardinele! Staţi la cozi, ca pe vremea lui Ceuşescu”

În finalul postării, Orlando Nicoară a trasat concluziile și a avut un mesaj dur pentru oficialii CSA Steaua. Deținătorul de drepturi tv din SuperLiga consideră că mutarea derby-ului FCSB – Dinamo pe „Arcul de Triumf” a stins din spectacolul oferit de rivalitatea dintre cele două formații bucureștene.

„’Întăriți-vă statul, domnilor!” Trebuie să înțelegem foarte bine, bazele sportive sunt ale statului român. Noi avem niște stadioane pe care le trebuie să le punem la dispoziția sportivilor, în funcție de performanță, nu de criterii personale. Nu poți să te exprimi la TV pe o bază a statului, construită din bani publici.

Când tu n-ai nicio performanță sportivă și te implici din ambiții personale să blochezi accesul unor sportivi în baza sportivă, atunci lucrurile sunt în totală neregulă și nu voi permite așa ceva nimănui, nici lui Talpan și nici nimănui. Cred că am fost suficient de clar”. Premierul Marcel Ciolacu, azi. Foarte dur mesajul. Foarte.

Stat vs stat. Premier vs colonel. Care colonel pleacă de la 4-0 plus o amenințare cu proces la CEDO. Sinucidere profesională sau un curaj nebun alimentat de suporteri? Vom vedea.

‘Întăriți-vă statul, domnilor!’, iar voi, suporteri, plătiți-vă taxele pentru ca statul să construiască stadioane care vă sunt interzise. Stați la coadă, poate, poate veți reuși să prindeți un bilet la derby-ul de sâmbătă unde doar 7-8000 dintre voi veți putea fi pe stadion. Pentru că de ce să se joace acest meci cu 30.000 de suporteri în tribună, să fie un spectacol total la revenirea lui Dinamo în Superliga, înghesuiți-vă pe Arc, ca sardinele, și stați la cozi de un km, ca pe vremea lui Ceaușescu”, a fost postarea lui Orlando Nicoară.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,62 este cota pentru „peste 3,5 goluri” la meciul FCSB – Dinamo

ADVERTISEMENT