Sport

Dezamăgirea lui Mihai Stoica după FCSB – Rapid 1-2: „Ne-am dat gol singuri!”

Mihai Stoica a vorbit despre dezamăgirea pe care o are după înfrângerea suferită de FCSB pe teren propriu în duelul cu Rapid, scor 1-2.
06.11.2023 | 21:17
Dezamagirea lui Mihai Stoica dupa FCSB  Rapid 12 Neam dat gol singuri
Dezamăgirea lui Mihai Stoica după FCSB - Rapid. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Managerul general al vicecampioanei României a recunoscut că a fost mai supărat după alte înfrângeri sau puncte pierdute de FCSB, însă îi pare rău pentru că suporterii echipei au plecat acasă dezamăgiți.

Dezamăgirea lui Mihai Stoica după FCSB – Rapid

Mihai Stoica a vorbit despre dezamăgirea pe care a avut-o după înfrângerea suferită de FCSB la duelul cu Rapid: „Eu regret atât de mult pentru că au fost mulți suporteri și pentru că au plecat dezamăgiți.

ADVERTISEMENT

Am fost mai supărat pe alte meciuri, chiar și la Galați în Cupă sau la meciul cu Petrolul. Sunt meciuri în care nu îți iese și atât. Cine îl ironizează pe Elias, înseamnă că nu s-a uitat la meci”.

„În afară de goluri au mai fost alte faze ale Rapidului? Alea nu sunt ocazii, sunt greșeli în lanț făcute de noi. În rest noi am dominat”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.

ADVERTISEMENT

„Ne-am dat gol singuri!”

Mihai Stoica a continuat și a spus că Rapid a avut puține ocazii, din care a reușit să marcheze două goluri, însă giuleștenii au beneficiat și de niște greșeli în lanț făcute de jucătorii „roș-albaștrilor”.

„Da, Rapid a avut suflet, a avut spirit, a avut atitudine, dar noi am controlat meciul și asta se vede mai ales în partea a doua. Noi ne-am dat gol singuri.

ADVERTISEMENT

A spus și Săpunaru că nu le-a ieșit lor paravanul și că noi am dormit, așa au marcat golul doi. Când ieși din marcaj, principalul vinovat e jucătorul care l-a scăpat pe adversar din marcaj”, a mai spus MM Stoica.

Rapid a deschis scorul împotriva FCSB-ului prin golul lui Jayson Papeau, iar în finalul primei reprize a mai înscris încă o dată prin Paul Iacob, lăsat liber în urma unui corner.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, FCSB a redus din diferență prin Joyskim Dawa, care a reluat perfect cu capul o centrare din corner și a mai marcat încă o dată prin Adrian Șut, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

ADVERTISEMENT
Tags:
Cotă BETANO pentru FCSB: 1.5 este cota pentru ”GG” la meciul FCSB - FCU Craiova, de pe 12 noiembrie.