News

”Diamantele lui Putin nu mai sunt veșnice”. Aliații Ucrainei lovesc economia de război a Rusiei

Americanii și europeni sancționează „diamantele însângerate” exportate de Rusia. Mașina de război a lui Putin câștigă miliarde de dolari pe an din aceste pietre prețioase.
20.05.2023 | 13:59
Diamantele lui Putin nu mai sunt vesnice Aliatii Ucrainei lovesc economia de razboi a Rusiei
Fiind cel mai mare exportator mondial al acestor pietre prețioase, Rusia câștigă din ele câteva miliarde de euro în fiecare an / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În contextul invaziei lui Putin în Ucraina, Rusia a fost de mai multe ori sancționată de Occident. Cărbune, petrol, oțel, lemn sau aur, o mare parte din exporturile sale au fost vizate. Până acum însă, au fost cruțate diamantele sale – „diamantele însângerate” – care contribuie la alimentarea războiului din Ucraina. Fiind cel mai mare exportator mondial al acestor pietre prețioase, Rusia câștigă din ele câteva miliarde de euro în fiecare an (peste patru miliarde de euro în 2021, potrivit datelor comerciale). Dar acest lucru este pe cale să se schimbe. Deputații europeni au votat în favoarea unei rezoluții care interzice importurile de diamante rusești în Uniunea Europeană.

”Diamantele rusești nu sunt veșnice”

Pentru prima dată de la începutul invaziei rusești în Ucraina, americanii și europenii vor să pună în aplicare sancțiuni pentru a împiedica Moscova să continue comerțul cu diamante, care aduce anual venituri considerabile economiei naționale. ”Diamantele rusești nu sunt veșnice”, a ironizat președintele Consiliului European, Charles Michel. Țările G7 și Uniunea Europeană au dezvăluit, vineri noi, sancțiuni împotriva Rusiei, în marja unei reuniuni internaționale a țărilor membre, care are loc la Hiroshima, în Japonia.

ADVERTISEMENT

Aceste sancțiuni sunt menite să ”priveze Rusia de tehnologiile, echipamentele industriale și serviciile țărilor G7 care sprijină industria sa de război”, potrivit unei declarații comune a statelor membre. Printre pachetul de măsuri, este în discuție un potențial embargou asupra diamantelor, o miză economică majoră care fusese până acum în afara listei sancțiunilor internaționale. După luni de zile de tergiversări pe această temă, G7 a adoptat o poziție comună în Japonia: anunțurile Washingtonului privind un nou pachet de sancțiuni au determinat alte țări să le urmeze exemplul, în frunte cu Londra. Marea Britanie a dezvăluit noi măsuri care vizează sectorul minier al Rusiei, inclusiv importurile de aluminiu, diamante, cupru și nichel, cu scopul de a restricționa capacitatea Moscovei de a finanța războiul în Ucraina.

Aceste sancțiuni arată că țările ”Țările G7 rămân unite în fața amenințării din partea Rusiei și ferme în sprijinul lor pentru Ucraina”, a declarat premierul britanic Rishi Sunak. Și pe plan european ele sunt aliniate, după cum a anunțat Charles Michel. Timp de mai multe luni, Belgia, care importă și exportă anual diamante în valoare de 12 miliarde de euro, a fost principalul opozant în UE al sancțiunilor împotriva diamantelor rusești, de la începutul războiului.

ADVERTISEMENT

Aduc Moscovei aproape 5 miliarde de dolari pe an

Antwerp World Diamond Centre, federația sectorului diamantelor din Anvers, se temea că acestea îi vor tăia 30% din afaceri. Însă, la sfârșitul lunii aprilie, deputații belgieni au adoptat o rezoluție prin care se solicită interzicerea importurilor de diamante rusești în UE. ”După un semnal atât de puternic din partea Parlamentului belgian, nu prea văd cum ar putea fi ignorate diamantele în cel de-al unsprezecelea pachet de sancțiuni”, a reacționat eurodeputatul ecologist Samuel Cogolati.

Este evident de ce sunt luate în colimator comerțul minier și în special diamentele. Pentru că este un sector ultra-prolific pentru Moscova: potrivit The Observatory of Economic Complexity, un site de vizualizare a datelor privind comerțul internațional creat de Massachusetts Institute of Technology (MIT), Rusia a exportat diamante în valoare de 4,7 miliarde de dolari (4,35 miliarde de euro) în 2021, ceea ce o plasează pe locul opt în topul celor mai mari exportatori din lume. Tăierea acestor venituri, firește, este o lovitură pentru economia de război a lui Putin, scrie Le Parisien. Una dintre principalele ținte a sancțiunilor este Alrosa, o companie condusă de un apropiat al lui Vladimir Putin și acuzată că și-a folosit profiturile pentru a ”finanța războiul din Ucraina”. În calitate de principal partener comercial al industriei diamantelor din Anvers, aceasta garantează fluxul unui sfert din toate importurile de diamante brute în Anvers în fiecare an.

ADVERTISEMENT

Racolarea Indiei este necesară

Emiratele Arabe Unite, India și Belgia reprezintă primii trei exportatori de diamante. Un oficial UE a declarat joi, sub rezerva anonimatului, că aderarea Indiei la acest proces ar fi esențială pentru a asigura impactul oricărui regim de sancțiuni în acest domeniu. Pentru că aproximativ 95% din diamantele brute din lume sunt destinate Indiei. Aici rușii ar putea scăpa de embargou, deoarece producătorii indieni importă pietre prețioase din exploatările din întreaga lume. Acestea sunt adesea amestecate pentru a satisface o comandă, astfel că „diamantele brute rusești ar putea ajunge alături de alte astfel de pietre prețioase din Botswana sau Canada”, a declarat Hans Merket, cercetător în domeniul comerțului cu diamante, pentru postul american de radio NPR.

”Am dori să avem un dialog cu ei, deoarece industria diamantelor este foarte importantă în India, nu neapărat în termini de cifre, ci din punct de vedere politic și simbolic”, a declarat un oficial european, tot sub rezerva anonimatului. Pe de altă parte însă, India are, de asemenea, legături militare strânse cu Moscova și nu a condamnat niciodată invazia Rusiei în Ucraina. Nu există nicio îndoială că această problemă va fi abordată în primul rând atunci când membrii G7 se vor întâlni cu prim-ministrul indian Narendra Modi, care a fost invitat la summit, precum și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care și-a confirmat prezența la summit-ul din Japonia.

ADVERTISEMENT

Industria de profil, în pericol

Acest plan, care vizează limitarea cât mai mult posibil a revânzării diamantelor rusești, va implica dezvoltarea unui mecanism de inspecție și de urmărire a acestor pietre prețioase. O primă transă de sancțiuni împotriva comercianților de diamante rusești, care va permite G7 să acționeze într-un mod mai bine direcționat și mai eficient. Dar, după cum subliniază observatorii, planul G7 riscă să penalizeze o mare parte din industria mondială, în frunte cu trio-ul celor mai mari importatori de diamante rusești: Belgia, Dubai și India.

”Diamantele rusești reprezintă 60% din crearea de locuri de muncă în industria indiană”, a declarat Anoop Mehta, președinte al Bharat Diamond Bourse din Mumbai. El a precizat că întregul comerț cu pietre prețioase din India angajează aproximativ un milion de persoane. În ceea ce privește Belgia, peste 1.500 de companii, grupate în principal la Anvers, capitala mondială a diamantelor, sunt implicate în acest comerț și cântăresc foarte mult, potrivit Le Figaro. În aprilie anul trecut, Bruxelles a anunțat totuși că își îndulcește poziția. Pentru a trimite un ”semnal puternic” Ucrainei, deputații europeni au votat în favoarea unei rezoluții care interzice importurile de diamante rusești în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Anvers a recomandat în mod expres instituirea unui mecanism de trasabilitate.

 

ADVERTISEMENT