News

Diana Șoșoacă, vedetă pe Facebookul rusesc. Liderul SOS i-a cerut lui Dmitri Rogozin să-i publice un mesaj despre Transnistria

Senatorul Diana Șoșoacă le-a cerut rușilor să îi publice un ”mesaj”, mai exact un discurs ținut în Parlamentul României referitor la regiunea Transnistria.
06.03.2024 | 15:38
Diana Sosoaca vedeta pe Facebookul rusesc Liderul SOS ia cerut lui Dmitri Rogozin sai publice un mesaj despre Transnistria
Diana Șoșoacă, vedetă pe Facebookul rusesc. Liderul SOS i-a cerut lui Dmitri Rogozin să-i publice un mesaj despre Transnistria, Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Mesajul Dianei Șoșoacă a fost împărtășit, așadar, pe ”Facebookul rusesc” VKontakte, de însuți Dmitri Rogozin, fost șef al Agenției Spațiale ruse, actualmente senator în regiunea Zaporojie. Așadar, Diana Șoșoacă ține foarte mult la legaturile cu Rusia, un stat care în teorie ar putea fi un vecin de încredere al României.

Diana Șoșoacă, vedetă pe Facebookul rusesc, VKontakte

”Diana Iovanovic-Shoshoaca, senator român, ne-a cerut să-i publicăm declarația în Senatul României la 05.03.2024”, a scris Rogozin, înainte de a-i publica mesajul Dianei Șoșoacă. Mesajul liderului SOS este intitulat ”De va fi nevoie să apăr acest popor de război, mă voi duce și la Moscova, cu toate pericolele și consecințele nefaste pentru mine”.

ADVERTISEMENT

Conform Digi 24, textul Dianei Șoșoacă ar conține narativele propagandei din Rusia, conform cărora Moscova este o simplă victimă, obligată să se apere de forțele malefice NATO. Acum, susține Diana Șoșoacă, Transnistria ar fi noul punct fierbinte din Europa pe care NATO și UE îl folosesc pentru a obliga Kremlinul să provoace din nou Europa.

”Moldova nu contează prin ea însăși în acest conflict, ci prin faptul că poate atrage România în același conflict, care este stat membru UE și NATO”, a transmis Diana Șoșoacă. Senatorul a reluat din nou teza ”statului ocupat”, susținând că România a fost transformată într-o colonie de către NATO, prin amplasarea de baze militare aici.

ADVERTISEMENT

”Occidentul și SUA vor să ne trimită carne de tun să luptăm în Ucraina”, mai susține Diana Șoșoacă. Așadar, o retorică apropiată de Moscova și Kremlin, cu NATO și SUA în prim plan în rolul ”băiatului rău”. De altfel, nu este pentru prima dată când Diana Șoșoacă a avut poziții bizare, apropiate de Moscova.

În urmă cu mai multe luni, Diana Șoșoacă acordase unei publicații rusești în care susține cu fermitate că România este o ”colonie” în UE. Mai mult, Diana Șoșoacă e convinsă că NATO dorește cu orice preț distrugerea ”bunului vecin” rus, în timp ce Ucraina ar deține ilegal teritorii anexate inclusiv de la România. Conform Digi 24, fostul lider Wagner Evgheni Prigojin îi mulțumea Dianei Șoșoacă, înainte de presupusa sa moarte, pentru că senatorul român sprijină Moscova. ”Ca să fim auziți, trebuie să vorbim tare”, transmitea Prigojin.

ADVERTISEMENT

Silvestru Șoșoacă, aflat în scandal monstru cu soția sa Diana

Interesant, Silvestru Șoșoacă, actualul și probabil fostul soț al Dianei Șoșoacă, dezvăluia într-un interviu că ideea de a avea o legătură strânsă cu Moscova i-a venit la început de război, însă recunoaște că în acest moment nu a mai fost de acord ca între SOS și Moscova să existe nicio legătură. Soția sa nu a fost de acord, însă, cu această poziție.

”Atunci, prima dată, am luat decizia de comun acord. Era chiar obligatoriu să spălăm obrazul României, care rupsese relațiile diplomatice cu Federația Rusă. Un lucru extrem de periculos pentru un vecin puternic, între primii trei economic și militar din lume, cu care nu te joci. Și care e și în expansiune către frontierele tale.

ADVERTISEMENT

Atunci am simit să facem asta, am luat împreună decizia. Am riscat, dar ne-a ieșit din punct de vedere al PR-ului, din punct de vedere mediatic. Deși dumneavoastră, presa, ne-ați dat nenumărate bobârnace. Mai ales presa aservită Vestului. Dar am făcut asta și am legat o relație între Partidul SOS România sau Cabinetul de senator Iovanovici Diana și Federația Rusă.

Eh, dar de atunci nu mai era nevoie să facem asta. A fost o chestiune de PR pentru ea și pentru partidul nostru și nu mai era nevoie. Am avut multe dispute cu ea și am zis că nu mai mergem. Valul de simpatie pro-rusă din România s-a pornit la începutul războiului ca antisimpatie ucraineeană. Știm că românii nu o duc foarte bine în Ucraina, noi am simțit nevoia să-i apărăm cumva”, a explica Silvestru Șoșoacă.

ADVERTISEMENT