Sport

Dinamo, decizie surpriză pentru derby! Le-au dat rivalilor de la CSA Steaua 8000 de bilete. Motivele acestei hotărâri. Exclusiv

Dinamo a luat o decizie surprinzătoare pentru derby. Rivalii de la CSA Steaua vor avea 8000 de bilete rezervate la meci, toată peluza dinspre Basarabia. Motivele acestei decizii sunt şi de natură financiară.
06.09.2022 | 13:09
Dinamo decizie surpriza pentru derby Leau dat rivalilor de la CSA Steaua 8000 de bilete Motivele acestei hotarari Exclusiv
Dinamo, decizie surpriză pentru derby! Le-au dat rivalilor de la CSA Steaua 8000 de bilete. Motivele acestei hotărâri. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Derby-ul Dinamo – CSA Steaua se va disputa vineri, de la ora 21:30, pe Arena Naţională. “Câinii” au făcut eforturi financiare importante pentru a găzdui meciul pe cea mai mare arenă a ţării şi speră să îşi recupereze banii investiţi.

Dinamo, decizie surpriză pentru derby! Le-au dat rivalilor de la CSA Steaua 8000 de bilete

Oficialii “câinilor” au luat o decizie surprinzătoare. Au acordat rivalilor de la CSA Steaua 8000 de bilete pentru acest derby, adică întreaga peluză dinspre Bulevardul Basarabia, preţul unui tichet fiind de 25 de lei.

ADVERTISEMENT

Din informaţiile FANATIK, această decizie are şi un puternic substrat financiar. Dinamo a plătit 30.000 de euro pentru închirierea Arenei Naţionale şi speră măcar să îşi amortizeze această investiţie din vânzarea de bilete.

Preţurile la bilete variază între 25 şi 200 de lei

Astfel, fanii celor de la CSA Steaua vor avea la dispoziţie mai mult decât suficiente bilete pentru derby-ul de vineri. Cealaltă peluză, dinspre Pierre de Coubertin, este ocupată, în mod tradiţional, de galeria dinamovistă, ori de câte ori “câinii” joacă pe Arena Naţională.

ADVERTISEMENT

Preţurile la bilete pentru derby-ul Dinamo – CSA Steaua: 

  • Peluze – 25 Lei
  • Tribuna 2 – 40 lei
  • Tribuna 1 – 50 lei
  • Vip 2 – 70 lei
  • Vip 1 – 80 lei
  • Loje – 200 lei

CSA Steaua a adunat 4900 de fani în primele trei meciuri din acest sezon

CSA Steaua are mai multe bilete rezervate pentru acest meci decât a fost asistenţa adunată în toate cele trei partide pe care “militarii” le-au disputat pe propriul stadion în actuala stagiune.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Daniel Opriţa a evoluat pe teren propriu cu Metaloglobus, Csikszereda şi Poli Iaşi. Asistenţa cumulată în toate cele trei meciuri a fost de 4900 de fani. Pe Arena Naţională, steliştii au 8000 de tichete:

  • 2.500 de spectatori cu Metaloglobus
  • 800 cu Csikszereda
  • 1600 cu Poli Iaşi

Dinamo, primul meci disputat în Bucureşti după retrogradare!

Va fi interesant de văzut şi câţi fani dinamovişti se vor prezenta la stadion. Echipa a jucat în afara Bucureştiului meciurile din liga secundă şi este în căutarea unui stadion unde să îşi desfăşoare meciurile de pe teren propriu.

ADVERTISEMENT

Cele două meciuri găzduite de până acum s-au disputat la Clinceni, fiind ambele pierdute: 1-3 cu Oţelul şi 2-3 cu Unirea Dej. Administratorul special, Vlad Iacob, a declarat că Dinamo nu va mai juca la Clinceni meciurile de pe propriul teren.

  • 4900 de fani au fost prezenţi la cele trei meciuri ale Stelei de pe teren propriu 
  • 30.000 de euro au plătit dinamoviştii pentru închirierea Arenei Naţionale
ADVERTISEMENT