Dinamo va zbura miercuri în Antalya pentru cantonamentul de iarnă. Deși conducerea a anunțat noi transferuri, clubul din Ștefan cel Mare pleacă fără noutăți în perioada de pregătire din Turcia. „Câinii” vor disputa nu mai puțin de 4 amicale în perioada 3-13 ianuarie.
Damjan Djokovic sau Dorin Rotariu au fost pe lista lui Dinamo, însă jucătorii care nu mai sunt doriți de Gigi Becali la FCSB au refuzat-o pe formația din Ștefan cel Mare. Kopic s-a enervat la conferința de presă din urmă cu o zi când a fost întrebat despre un posibil transfer al lui Dorin Rotariu la Dinamo.
De asemenea, „câinii” au avut și alte ținte, printre care un vicecampion mondial, însă nimic nu s-a concretizat, iar Zeljko Kopic va fi nevoit să plece fără nume noi în cantonamentul de iarnă. Antrenorul croat venit în locul lui Ovidiu Burcă pentru a redresa situația în Ștefan cel Mare va avea la dispoziție un lot format din 22 de jucători.
Un număr mic în comparație cu Rapid, care a avut nu mai puțin de 28 de jucători prezenți la reunirea de la Baza Constructorul. Dintre cei 22 de jucători, 2 sunt portarii Adnan Golubovic și Răzvan Began.
Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul din Antalya:
Costin Amzăr este unul dintre fotbaliștii promițători de la Dinamo. În vârstă de 20 de ani, fundașul a stat de vorbă cu reporterii la aeroport, înaintea zborului în Antalya. Jucătorul a recunoscut că ultimele două victorii din campionat le-au dat încredere „câinilor”.
„După ultimele două meciuri am prins puțină încredere. Plecăm optimiști în Antalya, de ce nu? Ne așteaptă o perioadă grea, vedem ce o să se întâmple după ce ne întoarcem din cantonament.
Habar n-am, nu știu ce s-a discutat, dar ne așteptăm la ce e mai rău, dar putem să ducem că de-aia ne-am apucat. Chiar dacă am pierdut multe puncte de-a lungul campionatului, să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine”, a spus Costin Amzăr.
„Nu e presiune. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să scoatem ce e mai bun. Nu vreau să vorbesc despre retrogradare sau despre ceva de genul. Trebuie să luăm fiecare meci în parte.
Habar nu am, nu vreau să discut despre asta (n.r. transferuri). Sunt așteptați cu brațele deschise, dar nu știu nimic (n.r. jucătorii care vor veni)”, a mai spus Costin Amzăr.
Deși nu a făcut niciun transfer, Dinamo a dat afară 5 jucători. Plecarea lui Cătălin Țîră a fost anunțată oficial, în timp ce Filip Dujmovic și Iulian Roșu nu mai fac parte din planurile lui Zeljko Kopic. Deniz Giafer și Ioan Borcea urmează să fie împrumutați.