Dinamo continuă să lupte pentru rămânerea în prima ligă și să revină în prim planul fotbalului românesc. Astfel, conducerea clubului a pus la cale o nouă inițiativă.
Andrei Nicolescu a vorbit despre noua inițiativă a departamentului de comunicare din Ștefan cel Mare: „Cât mai curând vom face un studio. Nu știu dacă va fi despre Dinamo TV, dar va fi un loc în care suporterul dinamovist va primi din partea clubului emisiuni dedicate clubului și fanilor.
Am identificat deja locația unde vom produce totul, acum evaluăm structura IT și necesarul de emisie pentru studio și vom face acest pas cât de curând”, a spus administratorul special al „câinilor” la Playsport.ro.
Proiectul Dinamo TV ar putea fi astfel reînviat și clubul „alb-roșu” ar reintra în rândul echipelor care acordă o atenție sporită comunicării cu suporterii și presa prin emisiuni și conținut video de tot felul. În SuperLiga, cele mai bune exemple cu siguranță Rapid, Universitatea Craiova și FCSB.
Andrei Nicolescu a răspuns acuzelor lui Dani Coman la FANATIK SUPERLIGA: „Am deschis Cutia Pandorei. Am văzut că și conducători de la Hermannstadt și jucători au comentat. Dacă mi-am permis doar să spun că e o presiune asupra noastră și asupra centralului de aseară din cauza istoricului său cu Dinamo, ulterior toți și-au dat seama că pot spune ceva despre arbitraj.
Evident că părerea mea despre arbitrajul de aseară e relativă. Eu sunt așa și așa. Atâta timp cât eu mi-am permis să pun o întrebare asupra delegării pentru că acest arbitru a avut ceva tensiuni cu Dinamo, era posibil să fie o presiune suplimentară pe acest meci.
Am văzut că e o polemică de un eventual ofsaid semnalizat care de fapt n-ar fi fost ofsaid. Și putem să discutăm. Ăla nu e gol, despre ce vorbim? Eu am spus doar că am deschis Cutia Pandorei pentru că eu mi-am permis să atrag atenția că e o presiune asupra noastră și a arbitrului și apoi toată lumea de la Hermannstadt și-a dat cu părerea despre arbitraj”.
Andrei Nicolescu și-a continuat discursul în aceeași direcție: „Eu nu cred că ați văzut la noi jucători care să aprecieze și să ducă în derizoriu o discuție privată dintre arbitru și jucători din timpul meciului. Mie mi-e greu să cred că Iulian Călin i-a spus vreunui jucător de la Hermannstadt ‘Ce vrei să îl omor?’ Eu nu cred că un jucător poate să spună un astfel de lucru despre un arbitru din România.
(n.r. – Nu era normal la faza la care a marcat Ianis Stoica să meargă arbitru la VAR?) Nu știu discuția, dar dacă din VAR s-a dat ofsaid nu știu dacă mai are rost cealaltă discuție? (n.r. – ofsaid nu a fost niciodată având în vedere că a venit mingea de la un jucător de la Dinamo) Eu m-am uitat doar la arbitrul de centru, care a dictat ofsaid. Mai departe nu știu”.