Antrenorul moldovenilor s-a enervat când a fost întrebat de către reporteri dacă simte presiunea rezultatelor, moment în care a avut o replică acidă.
Mihai Teja a avut un discurs manifest la finalul meciului dintre Chindia Târgoviște și FC Botoșani, scor 2-2, după ce a primit o întrebarea din partea reporterilor, care l-a deranjat.
Radu Naum, moderatorul emisiunii „Fotbal Club”, de la TV DigiSport, a avut un dialog aprins pe această temă cu Bogdan Stelea, nefiind de acord cu discursul antrenorului.
Bogdan Stelea – Are dreptate Teja. Și-ar dori să fie întrebat de joc…
Radu Naum – Ce și-ar dori, Bogdan? Această echipă primește un gol de cascadorii râsului.
Bogdan Stelea – Nu e vorba despre asta. Singurul lucru pe care l-a cerut e să fie întrebat de meci.
Radu Naum – Dar cu ce autoritate le spune reporterilor ce să îl întrebe?
Bogdan Stelea – Aici ai dreptate, dar îl cred că nu mai vrea să audă întrebarea asta
Radu Naum – Eu am obosit să-și verse toți nervii pe reporterii ăștia… toate se răstoarnă pe ei, dar nimeni nu varsă nervii pe patroni sau pe autorități.
Bogdan Stelea – Trebuie să recunoaștem și că reporterii pun întrebări, ale căror răspunsuri trebuie să vândă.
Radu Naum – Toate sunt legate de fotbal, că nu l-a întrebat ce ultim tip de televizor și-a luat. A fost o întrebare despre patronul lui, Bogdan. Ok, ești nervos, dar enervează-te pe domnul Iftime. Dar are curaj să spună cineva ceva? Nu!
Radu Naum – Și reporterii mai pun întrebări greșite, dar poți să ieși din chestiuni de tipul ăsta, dar chiar așa le verși în capul lor pentru că ai fost egalat la ultima fază? Nu se poate.
Mihai Teja a fost nervos la finalul meciului, după ce FC Botoșani a fost egalată la ultima fază și a avut un moment în care a izbucnit la adresa reporterilor:
„Am jucat fotbal, cred că am fost echipa mai bună. Băieții au făcut un meci bun. Îmi pare rău că am pierdut puncte din nou în ultimul minut. Aici suferim, așa am pățit și la Craiova. Este dezamăgitor să primești gol așa.
Clar am fost mai buni, am jucat pozitiv, am încercat să jucăm ofensiv. Ei, în afară de bufa-bufa și minge lungă… într-adevăr, au calitate, dar astăzi am fost mai buni. Am venit aici să jucăm, să luăm cele 3 puncte, dar din păcate atât am putut astăzi”.
„Nu mă mai întrebați lucrurile acestea, vă rog eu frumos. Mă întrebați asta la fiecare meci. Să comentez, să fac can-can? Întrebați-mă de meci! În ce sistem am jucat, de ce am abordat tactica aceasta, astea cred că sunt întrebările potrivite.
Ce să vă răspund la lucrul acesta? Am fost la un minut să câștigăm și mă întrebați de ce vrea domnul Iftime (n.r. – patronul echipei)? La fiecare conferință, de o lună și ceva, îmi puneți aceeași întrebare. Haideți să vorbim despre joc!”, a mai spus Mihai Teja.