Sport

Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena! Mărturiile cutremurătoare: „L-am privit în ochi“

03.11.2020 | 16:21
Doi luptatori MMA eroi in timpul atentatului din Viena Marturiile cutremuratoare Lam privit in ochi
ADVERTISEMENT

Atentatul terorist de la Viena a cutremurat din nou Europa şi a transformat în eroi doi luptători MMA turci. Sportivii au fost răniţi în timp ce ajutau o femeie în vârstă şi un poliţist rănit.

Unul dintre atacatorii a deschis focul asupra oamenilor aflaţi la terasele din apropierea pricipalei sinagogi din capitala austriacă, pe Seitenstettengasse, în seara de luni, 2 noiembrie. Teroristul, înarmat cu o puşcă de asalt şi purtând o falsă vestă cu bombă, a fost doborât în cele din urmă.

ADVERTISEMENT

Recep Tayyip Gultekin şi Mikail Ozer se aflau în oraş. Când au auzit focuri de armă, au fugit în direcţia respectivă. Au reuşit să conducă la loc sigur mai multe persoane, printre care o femeie în vârstă şi un poliţist rănit.

 Luptătorii MMA turci au ajutat cel puţin trei victime ale atentatului de la Viena

„Când m-am întors, teroristul şi-a îndreptat arma spre mine. În timpul împuşcăturilor, privirile ni s-au întâlnit. M-am uitat în ochii lui şi nu am avut nicio urmă de frică sau de îndoială. 

ADVERTISEMENT

Cu reflexele dictate de creierul meu, m-am rostogolit şi am fugit în zigzag. Am mers la secţia de poliţie şi am povestit ce s-a întâmplat“, a povestit luptătorul Recep Tayyip Gultekin pentru un post de televiziune din ţara natală.

Recep a reuşit să ducă o femeie rănită într-un restaurant, la adăpost. Cei doi au mai ajutat şi o femeie în vârstă, pe care au condus-o spre un loc sigur. Mai mult, în drumul spre secţia de poliţie, unde au mers să anunţe atentatul, cei doi au ajutat un poliţist rănit, pe care l-au cărat până la ambulanţa aflată la câteva sute de metri distanţă.

ADVERTISEMENT

Recep a fost, la rândul său, una dintre victimele atacatorilor. Luptătorul MMA s-a ales cu o plagă împuşcată la nivelul gambei, după cum se vede şi în fotografia postată pe contul lui de Instagram. Cu toate acestea, a refuzat spitalizarea.

Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram
Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram
Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram
Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram

„N-am vrut să merg la spital, pentru că rana mea de la picior nu era prea gravă. Nu voiam să fiu o povară. Ştiam că vor fi multe victime cu răni mai grave în urma atentatului“, a povestit acelaşi Recep pentru presa din Turcia.

ADVERTISEMENT
Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram
Doi luptători MMA, eroi în timpul atentatului din Viena. FOTO: instagram

Ce se ştie despre atentatul de la Viena

Conform declaraţiilor oficiale, mai mulţi atacatori au deschis focul în şase locuri din centrul Vienei. În urma atentatului de la Viena, patru persoane – două femei şi doi bărbaţi – şi-au pierdut viaţa şi alte 22 au fost rănite. Printre cei răniţi se numără şi un ofiţer de poliţie, cel ajutat de luptătorii turci.

Unul dintre terorişti a fost ucis de forţele de ordine, care îi caută în continuare pe toţi cei care au avut legătură cu atentatul. Ministrul de Interne al Austriei, Karl Nehammer, a descris atacatorul ucis ca „simpatizant ISIS“. Acesta se afla în vizorul autorităţilor înainte de atac.

Forţe speciale din statele vecine Austriei au fost trimise în sprijin. Şapte răniţi se află în stare gravă, iar locuitorilor Vienei li s-a recomandat să rămână în case.

ADVERTISEMENT