Este doliu în Biserica Ortodoxă Română, după ce părintele Răzvan Enache a murit la numai 40 de ani. Duhovnicul era apreciat de oameni și toată lumea a fost șocată de vestea decesului.
Duhovnicul era foarte iubit și apreciat de enoriași, care au fost șocați să afle vestea tristă despre acesta. Apropiații preotului sunt îndurerați după ce a cesta a trecut în neființă și au făcut anunțul trist pe rețelele de socializare.
Părintele Răzvan Enache a murit subit, la vârsta de numai 40 de ani. Avea doi copii pe care îi iubea enorm și era de ani buni paroh la biserica din Cristești I, Protopopiatul Târgu Mureș.
Preotul s-a stins din viață pe 9 noiembrie 2023. Înmormântarea a avut loc pe 14 noiembrie 2023, în localitatea Măgura din județul Bacău, după cum a anunțat familia duhovnicului.
“Iubiți credincioși! Cu durere în suflet, dar cu nădejde în Hristos Domnul, am primit vestea trecerii în veșnicie a fratelui nostru, pr. ENACHE VASILE RĂZVAN! DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!”, au postat apropiații preotului pe Facebook.
Internauții au lăsat mai multe mesaje de condoleanțe la postare, Moartea celui care i-a ajutat pe oameni a fost o veste devastatoare, motiv pentru care mai mulți enoriași au reacționat.
“Dumnezeu să îl odihnească în pace! Un preot și un tată deosebit, Dumnezeu să îl ierte! M-a ajutat foarte mult, un om cu adevărat minunat. Îmi pare nespus de rău. Condoleanțe familie”, a scris cineva.
Vestea i-a șocat pe cei care l-au cunoscut pe preot, din moment ce nu știau ca acesta să aibă probleme de sănătate. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum în ziua înmormântării.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți din Târgu Mureș și Bacău. Au fost prezenți colegi de breaslă, de liceu sau de școală cu regretatul preot, notează romaniatv.net.
“De astăzi, comunitatea Cristeștiului și Familia Datina este mai săracă. Un OM valoros, un sprijin necondiționat al activităților asociației noastre încă de la înființare, o prezență constantă la evenimentele noastre, cu multă dragoste față de copiii comunității, Preotul Enache Răzvan, ne-a părăsit. Odihnă veșnică!”, au postat reprezentanții Asociației Culturale Datina Cristești.