Președintele Consiliului Economic al Italiei și fostul ministru al Afacerilor Externe, Franco Frattini, a murit la vârsta de 65 de ani, relatează Corriere della Sera.
Franco Frattini s-a născut pe 14 martie 1957 la Roma, unde a absolvit liceul clasic și în 1979 a absolvit Facultatea de Drept. Din 1983 a devenit avocat, doi ani mai târziu a devenit consilier juridic al ministrului de finanțe, iar din 1990 până în 1991 a fost consilier juridic în Guvernul creștin-democraților, condus de Giulio Andreotti.
De asemenea, a fost ministru al afacerilor regionale și publice în guvernul lui Lamberto Dini (1994-1996), iar în 1996 a intrat în parlament ca şi candidat al partidului Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi.
De atunci și până în 2001 a fost președintele Comitetului de Supraveghere a Serviciilor Secrete, iar la 45 de ani a devenit cel mai tânăr ministru de Externe din istoria Italiei în al doilea Guvern Berlusconi, în perioada 2002-2004.
Franco Frattini a deținut funcția de Comisar UE pentru Justiție, Libertate și Securitate din 2004 până în 2008, când a fost și unul dintre cei cinci vicepreședinți ai Comisiei Europene.
A revenit în funcția de ministru de externe al Italiei în 2008, unde a rămas până în 2011, iar un an mai târziu a părăsit partidul lui Silvio Berlusconi.
În 2009, la doar doi ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, Franco Frattini îi cerea Guvernului de la Bucureşti să ofere garanţii că în Italia nu vor mai ajunge infractori români, subliniind că ţara noastră este un partener strategic al Italiei.
„Franţa a expulzat doar în 2008 peste 7.000 de cetăţeni români, Italia a expulzat doar aproximativ 40. În acest context, autorităţile române trebuie să ne ofere asigurări că nu vor mai fi infractori români pe străzile noastre”, spunea acesta
Din luna ianuarie, Franco Frattini deținea funcția de președinte al Consiliului Economic al Italiei.
Conform Reuters, fostul diplomat, care era de ceva vreme bolnav de cancer, a murit sâmbătă seara, într-un spital din Roma.