Primul accident anunțat de ISU Cluj s-a produs pe Calea Turzii din oraș, acolo unde 5 mașini s-au tamponat, într-un carambol pe șosea. Deși se aflau 8 persoane în aceste mașini, doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale și una a fost fost transportată la spital, conform salvatorilor care au ajuns de urgență la fața locului.
“Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Calea Turzii. Din primele date, este vorba despre o tamponare între 5 autoturisme. Echipajele operative au găsit la fața locului 8 persoane care au reușit să iasă singure afară din autoturisme.
Până acum, o femeie de aproximativ 55 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost deja transportată la spital. O altă femeie primește în acest moment îngrijiri medicale. Celelalte persoane nu au solicitat până acum asistență medicală“, a transmis ISU Cluj.
Conform Ziua de Cluj, la scurt timp după acest accident, alte două mașini se loveau la mică distanță, în zona Baba Novac, în preajma unei treceri de pietoni. Astfel, Piața Cipariu a fost blocată pentru o bucată mare de timp în condițiile în care Calea Turzii și Baba Novac sunt legate ca și traseu.
“De evitat varianta Zorilor-P-ța Cipariu!”, au transmis şoferii. Cu doar 24 de ore înainte, șapte persoane ajungeau la spital după ce trei autoturisme erau implicate într-un accident la fel de grav, tot în județul Cluj.
De data aceasta accidentul se producea între localitățile Vlaha și Luna de Sud. La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de lucru Florești, cu o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, precum și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj. Reprezentații ISU Cluj precizau că 7 persoane au ajuns la spital.
”Forţele noastre au găsit la faţa locului 9 persoane, toate ieşite singure afară din cele trei autoturisme. Au primit asistenţă medicală 8 persoane, dintre care 7 au fost transportate la spital. Mai exact, echipajele medicale au transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare, 2 femei şi 5 bărbaţi. Cu toţii au fost conştienţi şi cooperanţi”, transmiteau reprezentanții ISU Cluj.
Acest sfârșit de săptămână a fost cu adevărat cumplit pentru șoferii din România, țară unde 4 oameni mor la fiecare 24 de ore pe șosele. Astfel, un accident grav, soldat cu un mort și 6 răniți, s-a produs pe centura Caransebeșului. În acest accident erau implicate trei mașini, iar cel care a decedat a fost șoferul unui autoturism, în vârstă de 38 de ani.
”Celelalte șase victime rănite au fost extrase şi evaluate medical la faţa locului, iar apoi transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare. În cel de al treilea autoturism se aflau 5 persoane, dintre care 2 copii, care nu au necesitat îngrijiri medicale”, au anunțat reprezentanții ISU Caransebeș.