Luis Phelipe este noul pariu de la FCSB al lui Gigi Becali. Patronul liderului din SuperLiga vrea să îl transfere pe atacantul brazilian pe 10 milioane de euro în viitorul cât mai apropiat. Până atunci, fostul jucător de la Poli Iași a povestit drama carierei sale.
„(n.r. – Ai avut și accidentări care să te tragă în jos în acești ani, probleme fizice?) Am avut, dar nu probleme fizice. Cred că în 2021 am avut o infecție la picior, a fost o infecție serioasă! Piciorul meu devenise foarte mare (n.r. – inflamat, gesticulează spre zona afectată).
Am stat cu febră, apoi am mers la doctor, unde mi s-a spus: «Luis, dacă nu veneai astăzi, ar fi trebuit să-ți tăiem piciorul!». În ultima zi am mers! A trebuit să fac apoi o serie de teste, de investigații medicale zi de zi.
(n.r. – Și bănuiesc că ai stat o mulțime de luni fără să joci) Da. Dar soția a fost acolo, lângă mine, tot timpul”, a dezvăluit Luis Phelipe, conform gsp.ro
Soția a avut un rol covârșitor în ascensiunea noului star de la FCSB. După cum spune chiar Luis Phelipe, aceasta l-a convins să își continuie cariera atunci când fotbalistul lua în calcul să pună ghetele în cui.
„(n.r. – Apropo, ai avut momente în care ai vrut să renunți la fotbal, să-ți închei cariera?) Da, da, da, bineînțeles! Chiar anul trecut, în 2023. Când eram la Botafogo, în timpul acestui proces, începând din ianuarie și până în martie-aprilie, i-am spus soției: «Baby, nu mai vreau să joc fotbal! Vreau să mă opresc, vreau să merg să muncesc, să merg la studii, la universitate…».
(nr. – Reacția ei care a fost?) Iar ea mi-a spus: «Nu, tu ai fost născut pentru asta, te-ai născut pentru a juca fotbal! Acum trei ani, jucai în echipa națională, de ce vrei să te oprești acum? Ai și un copil acum, avem nevoie de tine!».
De asta am continuat, e vorba de familia mea, de soția mea… Mai am încă multe visuri de construit. Soția și copilul m-au încurajat tot timpul, de asta am continuat”, a adăugat atacantul brazilian.
200.000 de euro a costat transferul lui Luis Phelipe de la Poli Iași la FCSB. Contractul brazilianului cu gruparea roș-albastră este valabil până în vara lui 2028.