Dumitru Dragomir s-a înscris și el pe lista contestatarilor lui CFR Cluj, după eșecul de la Roma, scor 0-1, cu Lazio. Fostul președinte LPF a comentat prestația campioanei en-titre în cea mai recentă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Dumitri Dragomir a rămas cu un gust amar după ce a urmărit meciul de pe Olimpico, turul play-off-ului pentru calificarea în optimile Conference League. Echipa lui Dan Petrescu nu și-a creat nicio ocazie de gol, chiar dacă a jucat în superioritate numerică timp de aproximativ 80 de minute.
„Diferență mare de valoare. Meciul a fost de o urâțenie rară. Nu neapărat din partea CFR-ului. Ce înseamnă o echipă cu experiență. Lazio a distrus orice gen de acțiune fotbalistică. Fault din minut în minut.
N-am văzut joc mai urât ca a doua repriză de la Roma. E diferență mare între fotbalul românesc și cel italian. Îmi poți da un exemplu de fotbalist de la CFR care poate să joace la Lazio?
Fără personalitate, fără sânge în instalație, nu avem moral de competiție mare. Producem fotbaliști fără personalitate și fără mare valoare. Și e și vina FRF că loturile nu fac 10-12 turnee pe an în străinătate și sunt multe pe care le-aș putea spune, dar apreciându-l pe Dan Petrescu drept cel mai bun antrenor din țară, nu vreau să vorbesc”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
VEZI VIDEO MAI JOS
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal l-a taxat totuși pe Dan Petrescu. Cea mai vehementă critică adusă „Bursucului” a fost cea a schimbării lui Ciprian Deac, care, în ziua meciului a împlinit 37 de ani.
„(n.r. – a greșit Dan Petrescu?) Sigur. Inclusiv la schimbări. Nu înțeleg de ce l-a scos pe cel mai bătrân și valoros jucător al CFR-ului care nu jucase rău (n.r. – Ciprian Deac). Dacă nu a fost accidentat nu am înțeles schimbarea asta.
(n.r. – are vreo șansă la retur? Ce să ai, mă? Joacă mai bine în deplasare Lazio. Rezultatul e bun. Chiar dacă au fost în 10. Rezultatul de 1-0 îți dă speranțe, dar speranțe deșarte. Fiecare echipă mai are câte o cădere. Uitați-vă la Chelsea. Nici nu știi din ce cauză cad”, a adăugat Dragomir.
Mitică nu crede că a greșit Dan Petrescu atunci când și-a criticat jucătorii la conferința de presă de după meci: „Nu a greșit. Tot ce spune, spune adevărul. Dan Petrescu nu se dă după cireș”. Dragomir i-a făcut o caracterizare și lui Krasniqi, noua vedetă a CFR-ului: „Jucător bun, fără capacitate de efort”.
Nu uitați: puteți urmări Fanatik SuperLiga în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30, pe toate căile de comunicare „fanatice” de pe mediile sociale, de la site-ul FANATIK.RO la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial la contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.