Sport

După Dică, un alt om important a părăsit-o pe CS Mioveni: „Vor pleca majoritatea jucătorilor și clubul va intra într-o reorganizare”

CS Mioveni, prima plecare după retrogradarea echipei: portarul Alexandru Greab și-a reziliat contractul cu trei etape înainte de finalul campionatului
03.05.2023 | 18:22
Dupa Dica un alt om important a parasito pe CS Mioveni Vor pleca majoritatea jucatorilor si clubul va intra intro reorganizare
ADVERTISEMENT

Alexandru Greab este primul jucător de la CS Mioveni care își reziliază contractul după plecarea lui Nicolae Dică și retrogradarea matematică a echipei. Jucătorul a vorbit pentru FANATIK despre situația argeșenilor.

Alexandru Greab, primul jucător care pleacă de la CS Mioveni după retrogradare:

FANATIK l-a contactat pe jucătorul celor de la CS Mioveni, care a vorbit despre motivele pentru care și-a încheiat înțelegerea: „Astăzi mi-am reziliat contractul. Nu a fost neapărat decizia mea. Am vrut să ajut și clubul și am renunțat și la o parte din bani până în vară. Am vrut să mă liniștesc și să o iau de la zero. Practic ăsta e singurul motiv.

ADVERTISEMENT

 Echipa e deja retrogradată și chiar îmi pare rău pentru că am venit cu alte planuri aici. Normal că sunt dezamăgit, pentru că am început foarte bine campionatul. Au fost prea puține puncte în iarnă”.

Portarul în vârstă de 30 de ani consideră că Mioveniul putea mai mult: „Am venit la trei puncte de salvare înainte de începutul play-out-ului. Îți dai seama că toți suntem dezamăgiți că nu am făcut mai mult. Dar am dat toți maxim și e o dezamăgire a întregului lot. Cu siguranță se vrea o reconstrucție”.

ADVERTISEMENT

Alexandru Greab e convins că Mioveniul va reveni în SuperLiga: „Se vor lupta la promovare în sezonul viitor”

Cred că vor pleca majoritatea jucătorilor și clubul va intra într-o reorganizare. Îmi doresc să facă o echipă bună și să revină în prima ligă. Oamenii de aici s-au comportat exemplar și nu vor lăsa clubul. În niciun caz nu se va întâmpla ca la Gaz Metan sau Mioveni. Sub nicio formă. 

Eu cred că se vor lupta la play-off și la promovare în sezonul viitor. Mai sunt jucători care mai au contract încă un an, plus că au câțiva copii super, super interesanți, care cu siguranță o să joace. 

ADVERTISEMENT

Îmi pare foarte rău că fotbalul argeșean suferă. Au fost trei ani frumoși la Pitești și am reușit lucruri extraordinare. Din păcate nu s-a întâmplat la fel și la Mioveni. Le doresc multă baftă ambelor echipe. 

De ce a retrogradat CS Mioveni: „Am avut calitate sub celelalte echipe”

Argeșul sunt la mâna lor. Au meciul direct acasă cu UTA și au venit și la două puncte de Chindia. Cred că pot să se salveze. La baraj pot apărea surprize, așa cum a fost acum doi ani când a promovat Mioveni sau U Cluj care a scos-o pe Dinamo. 

ADVERTISEMENT

Dar cred că anul acesta echipele din prima ligă vor câștiga barajul. Atât FC Argeș, cât și UTA sau Chindia sunt echipe bune și merită să rămână în prima ligă. 

Nu vreau să jignesc pe nimeni, asta clar, dar cred că Mioveniul a retrogradat din cauza lipsei de calitate a lotului. Asta e părerea mea. Am avut calitate sub celelalte echipe”.

Nicolae Dică nu a reușit să fie omul salvator: „Se gândea doar la bucuria salvării de la retrogradare”

Nicolae Dică a fost extrem de curajos și a preluat Mioveniul într-un moment extrem de dificil„Îmi pare rău și pentru Nicolae Dică și e de apreciat ce a făcut el, pentru că a venit într-un moment greu. Eu m-am înțeles foarte bine cu el și am avut o relație foarte bună. Este un antrenor tânăr, cu un potențial fabulos, care va antrena la o echipă bună. 

Nu cred că îl va atrage în jos această retrogradare. E foarte tânăr, are o concepție bună despre fotbal și chiar cred că poate ajunge un antrenor foarte bun. Era foarte dezamăgit. Ne-a spus că atunci când intra în vestiar la Mioveni se gândea doar la bucuria salvării de la retrogradare. Era foarte dezamăgit și nu înțelegea nici el de ce am căzut atât de tare în play-out. 

Din păcate noi am retrogradat cu trei etape înainte. Dacă mai aveam vreo șansă, cu siguranță lucrurile ar fi arătat altfel la echipă. Cei care vor juca împotriva Mioveniului vor avea un avantaj. Nu plecam nici eu și concentrarea probabil era alta. Știi cum e la fotbal, nu vrei să te accidentezi că probabil din vară o să pleci la altă echipă, sunt și mulți jucători veniți sub formă de împrumut.

La Mioveni sunt jucători cu experiență. Și aici mă refer la Bogdan Rusu și Alex Buziuc care au jucat la FCSB și puțin mai în vârstă: Scarlatache, Balaur, Garutti. Eu cred că fiecare merită să rămână în prima ligă”, a mai spus jucătorul pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT