Weekend negru pe șoselele din România, după ce doi tineri de 27 și 24 de ani au murit în accidente cumplite. Ambele tragedii s-au produs în cursul serii de duminică, 18 februarie, iar victimele se aflau la volan.
Un tânăr de 27 de ani a fost implicat într-un accident violent, petrecut pe DN2, în localitatea Afumați din județul Ilfov. Bărbatul era la volanul unei mașini atunci când, din motive necunoscute, s-a izbit de un TIR, care circula în fața sa.
În urma coliziunii violente, șoferul autoturismului a rămas încarcerat între fiarele contorsionate. Din imagini se poate observa că autoturismul a ajuns un morman de fiare, după ce s-a izbit puternic de autocamion.
La fața locului au ajuns pompierii și echipajele medicale. Salvatorii l-au descarcerat pe tânăr, însă era incoștient din cauza rănilor grave. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat.
Traficul rutier a fost blocat câteva ore, fiind reluat după 22:00, potrivit Info Trafic România. Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili, cu exactitate, în ce împrejurări a avut loc această tragedie.
Un alt tânăr a sfârșit în mod cumplit, Drumul Naţional 55A, din județul Dolj. Accidentul rutier a avut loc, duminică seara, între localitățile Negoi și Catane. Șoferul, în vârstă de 24 de ani, a intrat cu mașina într-o căruță, în care se afla o familie cu doi copii.
Impactul a fost fatal pentru Cătălin, tânărul de 24 de ani, care s-a răsturnat de câteva ori cu autoturismul, ajungând în afara carosabilului. Când au aflat, familia și prietenii lui Cătălin au venit într-un suflet la fața locului.
S-au rugat ca tânărul să fie salvat, în timp ce medicii efectuau manevre de resuscitare: „Ai copii, ai familie, Cătăline! Luptă-te! Chemaţi un elicopter, doamnă.”, strigau cu disperare rudele tânărului, arată Observator News.
Din nefericire, șoferul de 24 de ani nu a putut fi salvat, lăsând în urmă o familie îndurerată. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se afle cum s-a produs accidentul rutier.