Vineri, de la 20:30, Dinamo face ultima repetiție înaintea barajului de menținere în Casa Pariurilor Liga 1. ”Câinii” primesc vizita echipei UTA, iar antrenorul Dusan Uhrin așteaptă ca jucătorii să aibă atitudinea potrivită pentru a demonstra că merită să joace în continuare pe prima scenă.
După trei victorii consecutive în Casa Pariurilor Liga 1, performanță unică în actualul sezon, Dusan Uhrin simte că echipa lui este aproape de potențialul maxim.
Tehnicianul nu este interesat de adversara din barajul de menținere în Liga 1. Vrea doar ca Dinamo să demonstreze că ultimele rezultate nu au fost întâmplătoare.
”Nu mă interesează cu cine vom juca la baraj, eu vreau doar să-mi pregătesc echipa. Probabil vom juca împotriva lui U Cluj, dar nu asta e important.
Nu mă concentrenez foarte mult pe meciurile din Liga 2, mă concentrez doar pe echipa noastră, nu contează cu cine vom juca la baraj. Suntem concentrați, nu pot spune că nu suntem pregătiți.
E ultimul meci (cel cu UTA – n.r.). Jucătorii care intră trebuie să-mi arate tot ce au mai bun și să ne pregătim pentru disputa de la baraj. Nu sunt probleme cu accidentările, doar suspendările ne pot pune probleme.
Grădinaru a fost suspendat. La fel și Sebi Moga (antrenorul secund – n.r.). Pentru mine e o greșeală să iei roșu, am discutat despre asta cu ei”,a spus Uhrin la conferința de presă de dinaintea meciului cu UTA.
Tehnicianul ceh, aflat la al treilea mandat pe banca ”câinilor” nu este impresionat, cel puțin deocamdată de proiectul noului stadion care se va ridica în Ștefan cel Mare, dar a găsit puterea să glumească.
”Nu am contract așa lung să prind stadionul nou, poate-l prind când vin data viitoare”, a reacționat antrenorul când a fost întrebat dacă se bucură că în sfârșit visul dinamoviștilor devine realitate.
Cehul a comentat și situația schimbării siglei echipei și a lansat un apel la înțelegere între actualii conducători și fostul acționar majoritar Nicolae Badea, cel care a notificat clubul că nu va mai permite folosirea actualului logo.
”Mie-mi place emblema actuală, nu am nicio favorită. Nimeni nu mi-a spus că trebuie să aleg. O să aleg alta, pot să fac și eu una. Le-am văzut pe cele de pe Facebook, cred că ar fi mai bine dacă am păstra-o pe aceasta.
E greu, știu, dar ar fi bine să se discute cu domnul Badea și să nu se schimbe nimic. Mie-mi place să fie emblema cu cei doi câini pe ea”, a comentat Dusan Uhrin.