Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„E foarte greu să scape de retrogradare. Cam târziu pentru Burcă”. Legenda lui Dinamo pune sare pe rană

Dinamo a ajuns la trei înfrângeri în ultimele cinci partide. Florentin Petre este la capătul răbdării și cere o schimbare la nivel de strategie și management.
13.11.2023 | 17:56
E foarte greu sa scape de retrogradare Cam tarziu pentru Burca Legenda lui Dinamo pune sare pe rana
RETROGRADEAZA Dinamo Burca, CRIZA DE NERVI VERDICTUL lui Florentin Petre. foto: colaj fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Dinamo ocupă penultimul loc în Liga I. Formația pregătită de Ovidiu Burcă a pierdut cu 1-0 confruntarea cu Universitatea Craiova și riscă să retrogradeze chiar din primul sezon de la revenirea în Superligă. Eșecul lui Dinamo a marcat și prima victorie a lui Ivaylo Petev pe banca oltenilor.

Florentin Petre cere noi transferuri la Dinamo

“Ținând cont de rezultatele pe care le-au avut în ultima perioadă, este foarte greu să scape de retrogradare. Cu câteva transferuri și un noroc extraordinar, au totuși șansa. Am observat că au avut și ocazii, au jucat relativ bine, dar au primit golul dintr-o greșeală de orientare în teren, la marcaj.

ADVERTISEMENT

Când praful se așează, se așează până la capăt. De când am început să vorbim, nu am reușit să mă bucur pentru o victorie a lor. Mi-aș fi dorit din toată inima să văd un zâmbet mai adânc pe fața mea atunci când joacă cu FCSB.

Cred că pentru Burcă este cam târziu să se ridice cu crampoanele pe jucători; trebuia să o facă mai devreme, asta este părerea mea. Atâta timp cât prietenia cu jucătorii este prea mare”, a declarat Florentin Petre pentru FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Jucătorii lui Dinamo au nevoie de disciplină

Ovidiu Burcă a adus-o pe Dinamo în Superligă și este în continuare susținut de către conducere. În ciuda rezultatelor dezamăgitoare, Burcă a reușit să aducă la Dinamo un stil de joc plăcut ochiului. Din păcate pentru trupa din Ștefan cel Mare, rezultatele întârzie să apară, iar echipa a adunat doar 2 victorii în 16 etape.

“Chiar dacă l-au ajutat, și chiar dacă el i-a ajutat în anumite momente în liga secundă sau în prima ligă, trebuie să existe o disciplină care trebuie urmată și impusă de el. Jos pălăria pentru ceea ce a făcut, dar la Dinamo nu te așteaptă nimeni.

ADVERTISEMENT

Datul milităriei jos din pod poate fi un pas înainte. Cred că e cam târziu, târziu pentru că situația se agravează grav, și nu știu cum vor ieși din această situație. Nu văd pe Dinamo să depășească pe nimeni. Pe cine să depășească?

Ca să depășești pe cineva, trebuie să câștigi. Dacă nu câștigi și nu îți aduni punctele, este foarte complicat să ajungi deasupra lor. Și să ajungă la baraj, iar e greu. Situația este foarte complicată din aceste puncte de vedere.

ADVERTISEMENT

În momentul de față, nu îi văd pe Dinamo să depășească pe nimeni. Cred că, dacă retrogradează, va fi foarte dificil să revină, mai ales dacă nu se reorganizează. Dar să nu strângem pisica de gât, poate că există șanse. Eu am încredere că își vor reveni”, a completat Florentin Petre.

FANATIK SUPERLIGA este transmisă în direct și în exclusivitate pe FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri. Emisiunea începe la ora 10:30 și poate fi urmărită, în aceeași zi, în premieră, de la ora 17:30, pe canalul de YouTube Fanatik și pe paginile de Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Burca are sanse mici sa o salveze pe Dinamo

ADVERTISEMENT