Life

Ecaterina, fiica părintelui Nicolae Dima, nu s-a mai trezit după operația pe creier. Fetița a fost transportată la o clinică din Germania

Fiica părintelui Nicolae Dima, Ecaterina, încă este inconștientă după operația pe creier. Fetița a fost transportată la un spital din Germania.
16.12.2022 | 22:25
Ecaterina fiica parintelui Nicolae Dima nu sa mai trezit dupa operatia pe creier Fetita a fost transportata la o clinica din Germania
Fiica părintelui Nicolae Dima a fost transportată la o clinică din Germania. Sursa foto: Capturi Facebook Radio Trinitas/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ecaterina, fiica părintelui Nicolae Dima, a fost transferată la un spital din Germania după operația suferită pe creier, din care nu s-a trezit nici acum. Micuța va începe tratamentul de recuperare, care este foarte scump.

Fiica părintelui Nicolae Dima a fost transportată la o clinică din Germania. Ecaterina nu s-a trezit din comă

Preotul Nicolae Dima, de la Biserica Sfântul Nicolae din București, a plecat în Germania, acolo unde fiica lui va începe tratamentul de care are nevoie pentru a se recupera. 

ADVERTISEMENT

La doar 12 ani, Ecaterina a suferit o intervenție chirurgicală pe creier, iar acum se află la o clinică din Dresda, Germania, specializată în neurologie pediatrică, notează antena3.ro

Micuța a fost operată la jumătatea lunii noiembrie, iar de atunci nu s-a trezit. Ecaterina este în stare de inconștiență, însă dă mici semne de activitate cerebrală.

ADVERTISEMENT

Clinica a făcut un calcul estimativ pentru tratamentul copilei. Unitatea medicală a solicitat un avans de 90.000 de euro. Clinica a mai precizat că, în funcție de cum evoluează starea de sănătate a fetiței în Germania, costul inițial al tratamentului de recuperare poate ajunge la peste 200.000 de euro.

Prin intermediul unui mesaj, preotul le-a mulțumit oamenilor pentru ajutorul acordat până acum. Părintele Nicolae Dima a vorbit direct de pe aeroport, de unde fiica lui a fost transportată în Germania.

ADVERTISEMENT

Recent, preotul Nicolae Dima a făcut apel la oameni pentru a-l ajuta cu donații pentru tratamentul fetiței sale, care este unul foarte costisitor.

Când au apărut problemele Ecaterinei

La începutul lunii noiembrie, Ecaterina a început să acuze dureri intense de cap. În urma primelor investigații, totul părea să fie doar o durere de cap. Medicii i-au recomandat fetei să facă un CT în cazul în care durerea persistă, așa cum s-a și întâmplat.

ADVERTISEMENT

Părinții au ajuns cu Ecaterina la Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu, unde i-a fost efectuat un CT cranian. Vestea a fost una cât se poate de proastă, și anume o tumoră localizată în trunchiul cerebral, adică în mijlocul creierului.

Ulterior, fetița a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni. Din cauza tumorii s-a produs o blocadă a căilor lichidiene, lucru ce a dus la o hidrocefalie secundară.

Creierul fiicei părintelui Nicolae Dima era plin de lichid și nu și nu se mai oxigena. În plus, excesul de fluid cefahorahidian crea o presiune mare asupra creierului.

Ecaterina a făcut apoi un stop cardio-respirator. După aproximativ 40 de minute, a urmat alt stop, iar de atunci este în comă. În acest moment respiră cu ajutorul aparatelor.

Medicii au reușit montarea drenajului, astfel că excesul de lichid cefahorahidian a putut fi evacuat. În operație, medicul i-a extras chistul din trunchiul cerebral și nu a produs alte pagube pentru fetița în vârstă de 12 ani. De atunci însă, Ecaterina nu s-a mai trezit.

ADVERTISEMENT