Sport

Edi Iordănescu, înainte de România – Kosovo. Cum a răspuns la întrebarea „Vă place ce joacă naționala?”

Edi Iordănescu, selecționerul României, atrage atenția că „tricolorii” rămân neînvinși în această campanie, în ciuda criticilor după meciul cu Israel. Răspuns pentru Gigi Becali
11.09.2023 | 13:48
Edi Iordanescu inainte de Romania  Kosovo Cum a raspuns la intrebarea Va place ce joaca nationala
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu rămâne optimist înainte de meciul cu Kosovo, în ciuda prestației palide împotriva Israelului. Selecționerul României a prefațat meciul care ne poate ține în lupta pentru locul doi.

Edi Iordănescu își apară jucătorii: „Noi și Elveția suntem neînvinși de 5 meciuri. Trebuie să construim în jurul lucrurilor pozitive”

Declarațiile lui Edi Iordănescu după meciul cu Israel au stârnit ample reacții, însă selecționerul e convins că „tricolorii” sunt pe drumul cel bun: „Din nou în fața unui moment important, un joc foarte important în economia clasamentului și obiectivului, dar ne gândim și la ce a fost acum două zile.

ADVERTISEMENT

Sunt elemente pozitive în jurul cărora trebuie să construim și acccept realitatea, știu că trebuie să ne îmbunătățim jocul. Ne-am dorit trei puncte, am avut o primă repriză în care nu pot să mă declara nemulțumit în linii mari și adversarul a avut un singur șut pe poartă de la distanță.

Am gestionat prost în repriza a doua și am coborât mental după gol, ne-am pierdut repere, ce am pregătit și ne-am propus și am intrat într-un joc deschis. Suntem neînvinși de 5 jocuri noi cu Elveția și avem cea mai bună apărare. 

ADVERTISEMENT

Din iunie anul trecut, suntem neînvinși în jocuri oficiale. Sunt lucruri îmbunătățite față de trecut, dar suntem conștienți că avem multe de corectat. Eu tot timpul vreau mai mult și vă spun că echipa răspunde foarte bine la pregătire.

Când vine jocul, factorul mental și eu sublieniez asta, e principalul motiv pentru care nu reușim să punem în practică ce ne propunem. Trebuie să avem mult mai mare încredere în capacitățile noastre, altfel totul este în van.

ADVERTISEMENT

E o provocare și pentru mine că am jucătorii doar 3-4 zile. Trebuie să reușesc cu acest spirit și coeziune, dorința pentru performanță, să facem așa încât să gestionăm mai bine emoțional. Nu are cum să nu fie teamă, eu îi înțeleg, chiar dacă mesajele mele sunt doar pozitive și de suport, potențial.

Edi Iordănescu vorbește despre presiunea uriașă pe care o au „tricolorii”: „Ei spun adevărul și sunt naturali”

Situația apasă, ei spun adevărul și sunt naturali. Seceta de performanțe, 8 ani, apasă, lumea se irită repede și nu mai are răbdare. E tristețe că nu am reușit să îi mulțumim. Foști jucători importanți fac declarații și toate ajung la urechile lor.

ADVERTISEMENT

Întreg contextul fotbalului românesc apasă pe umerii lor. Echipa națională nu e ruptă de fotbalul nostru și nu gestionăm cum trebuie presiunea. Suntem pe loc calificabil și nu am pierdut cu nimeni. În afară de noi și Elveția, toate echipele au pierdut. Uitați-vă și în restul grupelor ce rezultate sunt.

Nu vreau să analizez criticile. E dreptul lor să își dea cu părerea. Nu sunt de acord cu cele care ies din zona de bun simț. Mă uit, e interesant ce gândiți, nu trăiesc într-o realitate proprie, sunt foarte conectat și am spus că sunt nemulțumit de exprimarea jucătorilor. Sunt încrezător că putem merge la European și au susținere totală. Sunt sigur că oamenii care critică pot susține echipa națională. 

Mi-aș dori mai mult comunicare între ei și să gestionăm mai bine momentele cheie din timpul jocului. Când să temporizăm, când să accelerăm, să deschidem jocul”. 

Selecționerul, răspuns pentru Gigi Becali: „Nu mă puneți să comentez tactica patronului FCSB”

Edi Iordănescu nu i-a rămas dator lui Gigi Becali„Nu mă puneți să comentez tactica patronului FCSB. Eu îi respect, dacă nu am primit la fel, asta e. Fotbalul european înseamnă angajament total. Solomon fuge după Manea în finalul jocului, e un star, la Tottenham și a făcut asta. În filosofia mea toată lumea se implică și își aduce aportul.

Dacă suntem așa competitivi să rezolvăm apărarea în 7-8 și să nu alergăm atât după minge, cu siguranță e un scenariu pe care îl putem lua în calcul.

Răzvan Marin e unul dintre lideri și căpitanii echipei. Știu ce e în mintea și sufletul lui și am înțeles perfect supărarea și frustrarea lui, dorința lui foarte mare și care nu s-a materializat. Nu trebuie să despicăm în 100 de fire declarațiile unui jucător dezamăgit. 

Schimbări masive în primul 11 împotriva lui Kosovo: „Avem nevoie de energie și nu mai contează numele”

Vor fi schimbări cu siguranță. Câte nu vă pot spune și nu m-am decis încă. Avem nevoie de energie și nu mai contează numele, detalii colaterale. Trebuie să alergăm, să câștigăm dueluri. Vă spun cu sinceritate că așteptăm un meci și mai dificil. Ei au reprezentanți în toate cele 5 campionate tari din Europa și vin să își joace ultima carte”.

Edi Iordănescu a vorbit și despre Rrahmani și Krasniqi: „Poate să conteze și asta. Sunt doi jucători care pot da multe informații despre fotbalul românesc și chiar nominal despre jucătorii noștri. 

E același curent împotriva mea. Trecem și prin furtună dacă e nevoie. Eu cred foarte tare în destin și cum lucrăm pentru asta. Obiectivul meu e să rămânem pe loc calificabil pentru că apoi putem aduna 6 puncte care pot fi decisive. Cu asta am început. Sunt total nemulțumit de exprimare, dar suntem neînvinși și ne putem califica și așa. Suntem pe locul doi. 

Sunt și alte elemente care contribuie la umplerea stadionului. Indiferent câți vor fi, vor veni cu inima și să îi mulțumim. Kosovo are un joc complex, de angajament, acceptă adversitatea, duelurile unu contra unu, dar o echipă și cu jucători cu calitate tehnică. În orice moment pot face diferența. Vin la totul sau nimic și asta îi face foarte determinați. 

Florinel Coman, apărat după ce a plecat direct la vestiare la schimbare: „A lipsit maxim 5 minute!”

A ieșit un subiect care nu există din punctul meu de vedere. E o chestie extrafotbalistică. Florinel Coman și momentul schimbării, că a plecat la vestiare. Există, ordine, disciplină, responsabilitate și toleranță zero din partea mea pentru lucruri care sunt împotriva echipei.

A ieșit, a dat mâna cu toată lumea, după care a lipsit maxim 5 minute. Știu și sunt informat, nu numai că a lipsit, dar a cerut permisiunea la toaletă și a schimbat tricoul. A fost foarte bolnav, la pat. Uitați-vă pe ceas când s-a întors. Acest moment efectiv nu a existat”, a concluzionat Edi Iordănescu.


  • 1,88 este cota EXCLUSIVĂ Casa Pariurilor pentru pronosticul „ambele echipe marchează” la meciul România – Kosovo

ADVERTISEMENT