Sport

Edi Iordănescu se plânge că naționala n-are un fundaș stânga de meserie, dar România poate pierde un mare talent: a debutat în reprezentativa Angliei

România este aproape de a pierde un jucător pe un post deficitar! Fotbalistul a debutat pentru naționala de juniori a Angliei, deși își dorește o convocare de la „tricolori“ pe viitor!
26.03.2024 | 17:42
Edi Iordanescu se plange ca nationala nare un fundas stanga de meserie dar Romania poate pierde un mare talent a debutat in reprezentativa Angliei
Cine este fundașul stânga român care a debutat pentru naționala Angliei / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Naționala României este deficitară pe postul de fundaș stânga, ceea ce atrage nevoia unor selecții riguroase la juniori. Pepinierele de români stranieri sunt tot mai vaste, iar fotbaliștii debutează pentru alte naționale, chiar sub ochii FRF.

Raul Vancea a fost convocat la naționala Angliei U16!

Fundașul stânga a debutat pentru naționala Angliei, pentru care a disputat deja 3 partide, adunând 116 minute în total. Toate cele trei partide au fost câștigate de englezi, iar Raul a avut o medie de 38,6 minute petrecute pe teren.

ADVERTISEMENT

Debutul său în naționala U16 a Angliei a avut loc contra Arabiei Saudite, meci câștigat de englezi cu 3-1. De asemenea, românul a intrat și pe parcursul meciurilor cu Suedia și Coreea de Sud, câte 13, respectiv 12 minute.

Raul Vancea poate debuta pentru naționala României în cazul unei convocări, indiferent că a purtat tricoul englezilor. Eligibilitatea sa se va încheia în cazul în care va debuta în naționala de seniori engleză, și va disputa cel puțin 3 partide.

ADVERTISEMENT

Debut la Watford U18 la doar 15 ani pentru fundașul stânga român

Raul Vancea este unul dintre cele mai recente exemple de jucători cu pașaport dual ce au debutat sub alt drapel. Fundaș stânga de meserie, tânărul ar putea reprezenta o soluție pentru un post deficitar naționalei. Selecționerul l-a criticat pe Andrei Borza, un alt fundaș stânga, pentru stilul de viață extrasportiv!

La doar 15 ani, românul a și debutat pentru formația U18 a lui Watford, într-o partidă de FA Youth Cup. Watford a pierdut partida cu Manchester City, scor 2-0, unde românul a jucat 77 de minute și a ținut pe banca fotbaliști cu 3 ani mai în vârstă decât el!

ADVERTISEMENT

Tânăr de mare perspectiva, Raul Vancea poate acoperi un post problematic pentru naționala României, pentru care-și dorește să debuteze. Conform unui interviu televizat, realizat de Antena, visul acestuia este de a purta tricoul naționalei României la seniori.

„Chiar dacă m-am născut aici în Anglia, visul meu este să reprezint țara mea (nr. națională României).“, a spus Raul Vancea pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Idolul lui Raul este Ianis Hagi, cel care va fi rezervă astăzi, în favoarea lui Morutan. Impresionant este că, deși este născut și crescut în Regat, tânărul consideră România drept țara sa, arătând dorința de-a debuta.

ADVERTISEMENT