Editorial Cornel Dinu. Cum îmbinăm marxismul cu capitalismul. Struțul cu cămila

Haosul în care ne zbatem, ne chinuim zi de zi în democrația noastră originală este bucățică din marele puzzle mondial de schimbare a relațiilor din societate pentru binele celor puțini pe spinarea celor mulți. Suntem mânați ca o turmă spre abator în experimentul ce vizează împăcarea și îmbinarea marxismului cu capitalismul. Întru profitul celor puțini și înjugarea celor mulți.

Editorial Cornel Dinu. Cum îmbinăm marxismul atât de hulit  cu capitalismul devorator. Struțul cu cămila. Pe spinarea noastră încovoiată de „demos” și „cratos” de pe vremea lui Socrate

Se zice că am fi într-un climat existențialist de prea multă democrație. Și nu numai la noi s-a compromis această apă vie a populațiilor, pentru care, la rădăcinile civilizației ateniene, de la „demos” (popor) și „cratos” (putere), marele filosof Socrate a fost condamnat la moarte din cauza învățăturii sale nonconformiste. Și s-a conformat, s-a autoexecutat sorbind cucută și mulțumind zeului medicinei că i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup…

Socrate susținea că, fără reguli și legi aplicate, instinctele umane se manifestă periculos și compromit acest vis real și firesc al omenirii. Deși s-a operat cu celebrul principiu socratian „Știu că nu știu nimic, dar știu că pot ști mai mult decât știu”.

…Ajungându-se ca, la mijlocul secolului al XVIII-lea, Jean Jacques Rousseau, în lucrarea sa „Contractul social”, să aibă premoniția trăirilor de acum, afirmând: „Din regalitate se iese prin revoluție. Urmează haosul. Iar din acesta nu se poate ieși decât printr-o dictatură elevată”. Adu-o, Doamne, mai repede!

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Țările Europei de Est, scoase de sub cizma sovietică în 1990… cu excepția noastră… se află, mai pronunțat sau mai estompat, tocmai în în stadiul haosului prezis de Rousseau. Molimă comportamentală ce se pare că a cam pus stăpânire pe lume.

Editorial Cornel Dinu. Nenorocirile ridicate la rang de știri. Suntem bombardați pe toate canalele TV, cu adevărat canale, cu crime, accidente, incendii, sinucideri, scandaluri, morți, sânge, suferințe

Se caută o nouă ordine mondială, dar se seamănă doar răul. La programul meu de odihnă, dat peste cap de multe cauze interne și externe, pe la 6 dimineață mă uit la știri. Siderat. Cam 20 de minute ni se servesc numai crime, accidente, incendii, sinucideri, scandaluri, morți, sânge, nenorociri, suferințe.

…Amplificate prin celebrul anunț, chipurile protector, „Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional”. Mulțumesc de grijă! Și așa curg „știrile” toată ziua. Reporterul care ajunge primul la o crimă, un accident, un incendiu, o bătaie cu înjunghieri neapărat mortale, măcar o sinucidere, este premiat de conducere…

Groaznic! Nu jinduiesc după reportajele din fabrici și uzine… și ce era la gura mea atunci!… bine, nici nu mai avem fabrici și uzine, avem mall-uri, bănci și jocuri de noroc… dar dacă rău semeni, rău culegi. Și culegem acum, din plin, rău după rău!

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Sigur, într-un climat confuz al civilizației umane, în care se încearcă o nouă ordine socială, care să îmbine marxismul atât de hulit  cu capitalismul devorator. Struțul cu cămila. Deocamdată a ieșit un fel de carcalete. Nociv și tare greu de digerat, cu consecințe greu de suportat.

Editorial Cornel Dinu. Prezentul ne duce cu gândul la Apocalipsă. Căci toate, și răul vorbit, și răul făcut se purifică prin foc

Ne-am mai procopsit și cu un climat de conflicte armate, pe care eu le consideram imposibile la gradul de civilizație la care aveam iluzia că a ajuns omenirea. Aiurea! Forța brută e la fel de „cuceritoare” pentru tiranii lumii și azi. Vezi nenorocirea din Ucraina în război cu Rusia… sau focul și jalea conflictului dintre Israel și Hamas…

Invazii, tancuri, tranșee, artilerie, bombe, rachete, în premieră drone, sânge, suferință, sate și orașe distruse, zeci de mii de morți și răniți, dialog al muților și surzilor din conducerile ticăloase al turmelor umane mânate, cum spuneam la abator. Totul duce cu gândul la Apocalipsă. Căci toate, și răul vorbit, și răul făcut se purifică prin foc. Din el provenim, pare firesc la el să ne-ntoarcem. Mai ales dacă o luăm razna. Ca acum.

Desigur, se spune și e adevărat că paza bună trece primejdia rea. Numai că ne intră printr-o ureche și ne iese prin cealaltă. Trăim o neomenie generală, termenul „omenie” fiind numai în lexicul vechii și atât de cuprinzătoarei limbi a neamului nostru românesc.

Editorial Cornel Dinu. Autocenzura în folosul societății a căzut în desuetudine, faultată de „globalizarea” cu accente imperialiste ale „centrului” euro. Nu EURO, ci euro…

Afirm cu orice risc de a fi tăvălit de atâția imberbi, fizic și intelectual, ai timpurilor noastre, care au suficiența prostului că le știu ei pe toate, chiar dacă nu le-au trăit, că era mai mult mai echilibrată și satisfăcătoare societatea românească între 1960 și 1980.

…Chiar dacă, așa cum ne e felul, găseam, obiectiv aș spune, și noduri în papură, firești, nicio orânduire nu este perfectă, conducătorilor de atunci. În majoritate superiori vânzătorilor de țară de azi.

Acum, însă, când s-a dat drumul la tot felul de comunicări libere între tot felul de țoape și țopârlani pe Facebook, TikTok, Instagram și alte „scene” tehnice care au acaparat mintea și timpul generațiilor născute în aparenta libertate post-decembristă, se probează valabilitatea eternă a gândirii lui Umberto Eco: „Prostul satului a devenit posesor de adevăr”.

Haosul a devenit o horă cu prea multe accente periculoase de „tra-la-la” social-cultural, distrugere economică bazată pe furt cât cuprinde. Până și CNSAS-ul e politizat și totul mă face să simt acordurile cântării „Trista duminică a zilelor mele”…

În anii socialismului, cu toate greșelile și privațiunile lui, exista cenzura care apăra politica, hai să ne amintim, „conducerii de partid și de stat”. Care presupunea destule ciudățenii ale hilarului uman. De cenzură vorbesc, ca să fie clar. Aceasta a avut și un rol pozitiv, cum apreciau mari condeieri ai acelor vremuri. Îi ferea pe cei mulți de mulți netalentați periculoși în a-și face cunoscută lipsa oricărei vocații social-culturale.

Mai avem mult până când vom ajunge la autocenzura în folosul societății, atu al civilizației occidentale, care a cam căzut ades și pe la ei în desuetudine, faultată de „globalizarea” cu accente imperialiste ale „centrului” euro. Nu EURO, ci euro. Prietenii știu ce scriu eu aici…