Editorial Cornel Dinu. Dinamo a dat briciul la maimuțe, Rapid suferă de lipsa omogenității și de plafonul atins de „italiano vero” Bergodi

Dinamo a înfrânt cu Rapid în minutul 90. A jucat cel puțin de la egal la egal, deloc amical, cu un adversar mult mai bine „mobilat” de Dan Șucu, care i-a adus lui Cristiano Bergodi, un Signore vero ce a recunoscut că un egal ar fi fost mai corect, fotbaliști în comparație cu cei liberi de fotbal… pardon, de contract aduși de Andrei Nicolescu sinucigașului Zeljko Kopic, care a  avut un anunț războinic înainte de meci. Înainte, însă, de orice înainte și orice reflecții spre dimineață despre meci, câteva reflecții de noapte despre viață…

Editorial Cornel Dinu. Dinamo a dat briciul la maimuțe, Rapid suferă de lipsa omogenității și de plafonul atins de „italiano vero” Bergodi

E aproape imposibil, când simți clar semnele și suferințele firești ale bătrâneții să-ți mai păstrezi entuziasmul din trecut. Oricare ar fi fost acesta de semnificativ într-un domeniu pentru care ți-ai dedicat viața. Prezența mea la Dinamo cred că reprezintă un palmares aparte, pe care îl mai au, încă, din ce în ce mai puțini în istoria fotbalului românesc. Fie aceasta scrijelită în date, fie de neuitat în fapte.

Am suferit scriind în ultimii ani… prea mulți… sub diferite forme, de la interviuri la editoriale, mereu numai și numai în spiritul adevărului. Care, recunosc, uneori poate avea accente de subiectivism, omenești până la urmă, despre ce a avut de pătimit fosta echipă din șoseaua „Ștefan cel Mare”. Fosta mare echipă, în vremea mea, din „Ștefan cel Mare”.

Din cauza necazurilor de tot felul, a decepțiilor groaznice venite ca un tăvălug nemilos de la oameni la care nici în visele mele cele mai rele nu-mi treceau prin minte că le pot trăi, dar și din suferințele medicale, obiective, ale vârstei, mă bătea… și încă mă mai zgândăre… gândul renunțării la interviuri, cronici, declarații și editoriale.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Apar, însă, zorile unei alte zile, nu este încă ora 5 când scriu aceste rânduri… din câte zile mă mai îngăduie Domnul în această lume din ce în ce mai ticăloșită, mai hapsână și mai strâmbă… și simt că o astfel de retragere „din joc” nu e fair-play.

Cât încă respiri, chiar dacă uneori destul de greu, cât încă vezi, corect sper și cred eu, discerni întoarcerile de adevăr , așa cum am fost crescut, confirmat și cunoscut de atâția semeni, trebuie să lupt pentru adevăr cât mai pot să scriu. Nu-i ușor. E solicitantă și nemiloasă lupta cu lehamitea datelor de necontestat din societatea noastră chinuită de atâta minciună și strâmbătate, inclusiv, evident, de aici și în fotbal.

Editorial Cornel Dinu. La Dinamo s-au așezat la comanda responsabilităților maimuțoi cu briciul nepriceperii, al orgoliilor deșarte și al căpătuirii în mâini, pozând în competenți, ei nefiind altceva decât o turmă de ariviști incompetenți

Și încep… nu, nu încep… revin cu evidența că e foarte clar pentru aproape toată suflarea dinamovistă că, așa cum se spune din sprințarul „intelighenției naționale”, în prea mulți din ultimii ani, la Dinamo „s-a dat briciul la maimuțe”.

Altfel spus, așa cum sunt evidențele din întreaga noastră societate, destule… prea destule, dacă-mi permiteți exprimarea… s-au așezat la comanda responsabilităților din țară și, consecință firească și dureroasă, și a echipelor de fotbal, maimuțoi cu briciul nepriceperii, al orgoliilor deșarte și al căpătuirii în mâini, pozând în competenți, ei nefiind altceva decât o turmă de ariviști incompetenți. Aș spune „haită”, dar aș jigni forma de organizare a unor ființe superioare din regnul animal, câinii și lupii. Care turmă „rade” defrișant tot ce înseamnă profesionalism, istorie, tradiție…

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

La Dinamo al meu acest adevăr este, cred eu, „cel mai” incontestabil, dacă-mi permiteți forțarea gramaticală a unui adjectiv fără grade de comparație. Mai rău decât așa nu se poate. Adică 23 de jocuri cu 4 victorii, 4 egaluri și 15 (cincisprezece!) înfrângeri. Meciuri fără puncte aproape dublu față de cele cu puncte. Și urmează Craiova Mititeilor, în Bănie, și Farul, la Ovidiu, „șanse” mari, cu ghilimele de rigoare, să se depășească „dublul”…

Cred că nici în posibilele blesteme, începând cu foștii echipieri ai Unirii Tricolor și pușcăriașii care au construit, începând de la sfârșitul anului 1948, stadionul, nu s-a dorit așa ceva. Retrogradarea deja ispășită și cea deja întrezărită nimeni nu le anticipau, acum doar trei, patru ani, pe vremea Neguițului.

Editorial Cornel Dinu. Rapid joacă prost, chiar și cu o echipă bine „mobilată” de  banii lui Dan Șucu, problema cred că e pe banca tehnică…

Aseară, cu Rapid, Dinamo e părut ceva mai întremată. Fizic și tactic, profitând și de faptul că de ceva timp „Giuleștina” joacă prost. Oricât de marginalizată ar fi de noroc și de arbitri, trebuie să spun asta.

Avarul găman Găman și văruitul Hațegan n-au „văzut” ce a văzut toată lumea, penalty clar la intervenția „autopericolului” – deocamdată – Velkovski asupra lui Rrahmani, faza cu mângâierea mingii cu mâna a lui Costin nefiind nici ea la nivelul vizual și telectual al oamenilor negrii amintiți…

Da, Rapid joacă prost, chiar și cu o echipă, repet, bine „mobilată” de  banii lui Dan Șucu pompați în finanțele Giuleștiului și cu „italiano vero” (dar cam atât…) Cristiano Bergodi pe margine… Cam prea „pe margine”, ca să spun așa, în ultima vreme. Dovedit în România noastră vândută un bun întreținător de vestiar și joc, cam peste tot pe unde a prestat, doar câteva luni de la numire. Urmate de strângeri de mână protocolare de „Arrivederci”, ornate cu zâmbete la fel de protocolare.

Editorial Cornel Dinu. Zeljko Kopic a ridicat nivelul de joc al lui Dinamo peste plafonarea lui Ovidiu Burcă, dar nu reușește să adune punctele unei salvări miraculoase

Ca joc, Dinamo, în datele de mai sus ale tradiționalilor „oaspeți”, veniți la nuntirea cu 3 puncte fără „lăutari”, a respirat mai bine aerul rece de pe Arena Națională. Cum mai bine a respirat, trebuie spus, și la Ploiești, etapa trecută cu un Petrolul cam împotmolit în stereotipie, dar rezultatul contează, nu se punctează la fotbal și „impresia artistică”.

Zeljko Kopic, care spunea după meci că echipa sa „merita mai mult”, a ridicat nivelul de joc al echipei peste plafonarea lui Ovidiu Burcă, Dinamo joacă indiferent de valoarea adversarului, se mișcă mai coerent. Dar cam atât, fără nimic concret în zestrea săracă de puncte. Nu-i de ajuns plusul în joc.

Nu mai e timp de floricele, e nevoie acută de puncte. Degeaba călcâiul de la Allah al lui Abdallah (în progres față de absențele anterioare), transversala lui Politic (și el în revenire de formă) și inspirația portarului Golubovic (un câștig cert pentru Dinamo), „dacă puncte nu e, nimic nu e”, parafrazând agramat celebrul cântec al lui Gheorghe Gheorghiu…

Întăririle, evident și firesc controversate… nu uitați că Dinamo, în insolvență a adus jucători pe care nu i-a vrut nicio altă echipă, de niciunde, lăsați de izbeliște liberi de contract… au venit târziu și mai mult la mijloc și în centru defensivei. Unde cei trei stoperi din alte zări de soare pline, dar de fotbal cu suspine, Lucas, Velkovski și Homawoo, au cam prea mult din „mobilitatea” la alergare în… mers a regretatului Bud Spencer!

…Chiar și cu Rapid, o garnitură de atac și mijloc, în care este puțină omogenitate, obiectiv deocamdată la câte noutăți implementează și experimentează, cu „vagoane” parcă luate din „depouri” diferite. Doamne, ce noroc au avut cu Craiova Mititeilor, etapa trecută! Dar fără măcar un fum de noroc se alege… fumul dintr-o echipă de fotbal…

Editorial Cornel Dinu. Rău am ajuns din cauza unor șefi de galerie, nici măcar de tren, Bocciu și Elias, care nu e rudă nici măcar cu poarta spitalului ce același nume…

Oricum, cum, necum, dintr-o vrajbă malefică, nicidecum profitabilă, ce ne caracterizează, lansând ambiții de cauză pierdută, au fost doar vreo 15.000 de spectatori pe Arena Națională, mai puțin ca niciodată la un derby măcar de nume, între două echipe de mare tradiție nu numai ale Bucureștiului. Păcat, că fotbal a fost…

Asta și pentru că am ajuns la limita suportabilului, prezența în tribune fiind stabilită de doi nereușiți ai sorții noastre, crunte de-astădată, șefi de galerie, nici măcar de tren, Bocciu și Elias, care nu e rudă nici măcar cu poarta spitalului ce același nume…

Și mai dramatic mi se pare, de neimaginat, că aceia care conduc „briciurile” echipelor respective nu mișcă în fața unor personaje ce dorim să fie măcar trecătoare. Tare rău am ajuns…