Editorial Horia Ivanovici: Alibec, nu ești singur! Mergem la Euro împreună!

Știe deja o țară întreagă: Alibec, cel mai bun jucător al lui Hagi și al liderului, a comis-o dureros la Craiova, unde nu doar că a ratat un penalty, dar a și încasat un „roșu” ce-l exilează definitiv din lupta pentru titlu… Pentru cel mai frumos titlu, probabil, de la Revoluție încoace!

Vorbele simple, emoționante, ale unui munte de tristețe

Burtierele – meritat, nemeritat – au curs, comentatorii s-au întrecut în răutăcisme sau ironii, unii analiști i-au pus rapid eticheta ce cu greu mai poate fi răzuibilă, „Denis, pericol public!”. Da, cunosc placa, am mai auzit discursurile: „de aia nu a reușit pe niciunde”, „talent uriaș, creier mic”, „ăsta-i Alibec!” sau nelipsitul alint „Alibec, oaia neagră a fotbalului românesc!”. Deși, vorba hâtrului Sorin Cârțu, „oile sunt la Palat, Horică, nu la fotbal!”. 😊

Însă, am o veste pentru toți, dar mai ales pentru Denis Alibec: sfârșitul nu-i aici! Un fotbalist ce are bărbăția să vină la interviuri în loc să se ascundă în prima gaură ce-i ieșea în cale și să-și ceară scuze public tuturor, colegi, antrenor, fani, hateri, chiar şi lui, este un om puternic! De neînvins!!

M-a răscolit în miez de noapte figura răvășită de tristețe a acestui fotbalist nepereche: „Mereu când sunt într-un moment bun, dau cu piciorul. Nici eu nu înțeleg… Îmi pare rău că nu pot fi alături de colegii mei și sper să-mi spele păcatele.”

Iar continuarea a fost și mai emoționantă, trădând povara pe care o va purta acest băiat atins nemeritat de umbra neşansei până la urmă: „Sunt foarte supărat că i-am făcut una ca asta domnului Hagi”. Vorbe simple, nesofisticate, ale unui jucător de fotbal, cu sufletul apăsat, chinuit de remușcări. Un munte de talent, un munte de deznădejde… Dar, pentru o seară, doar un puști care căuta disperat din priviri sprijinul nostru, al tuturor.

De aia nu o să ajungă Chivulete Jr. un arbitru cu adevărat mare

Atacantul de 32 de ani a greșit rău… poate… și spun „poate” fiindcă eu am convingerea că arbitrii cu adevărat mari conduc în spiritul jocului, nu doar în spiritul Regulamentului. Unele faze, unii jucători, îi mai tratezi și cu inima, nu doar prin prisma rece a „computerului”, unde sentința vine implacabil: l-a lovit, e „roșu”. Și, gata! Fotbalul rămâne o stare de spirit, nu matematică. Și cu care empatizezi sau nu… În siajul căruia prinzi viteză şi te înalţi sau nu… De-aia Chivulete Jr. nu va ajunge niciodată, cu adevărat, un arbitru mare! Eu nu-i dădeam „roșu” unui jucător precum Alibec, un fotbalist care cioplește fotbalul cu măiestria artiştilor Renaşterii, și în niciun caz nu-l dezmembrează cu barosul. Dar e chestiune de gusturi… Nu de regulamente!

Digi24.ro

VIDEO Cum a fost prins Cătălin Cherecheș: „Nu au fost piste false. Polițiștii au știut exact traseul său”

Alibec al meu este cel cu înșurubările măiastre, devierile à la Benzema și golurile fabuloase

Trecând peste asta, îi transmit cu empatie lui Denis doar atât: fotbalul, viața merg înainte. Azi, doare cumplit! Mâine, va durea puțin mai puțin… și tot așa, de la o zi la alta. Suferința se va transforma în neputință… Care și aia e grea… Neputința de a putea ajuta, de a contribui cu golurile tale, neputința de a da înapoi ce ai primit cu generozitate din partea „domnului Hagi” și a camarazilor din vestiar. Dar va trece și asta, vei deveni mai puternic, rana se va cicatriza, mai ales dacă Farul ia titlul. Iar tu, Denis, vei rămâne idolul a generații de copii, care nu-și vor aminti acest „roşu” al neşansei, ci înșurubările de balerin, execuțiile fabuloase, devierile à la Benzema, viziunea fantastică de a sta perfect, la pândă, între linii, deplasarea unică în direcții imprevizile pentru orice adversar, tot ceea ce-l face pe Alibec un fotbalist de rasă pură!

Iar ultima alifie ca rana să se închidă de tot ar fi niște meciuri mari la echipa națională și promisiunea nerostită că renegatul Alibec ne va duce la EURO! Și chiar o cred din toată ființa mea…

Digisport.ro

Super transferul lui Radu Drăgușin, pe prima pagină a publicațiilor din Anglia

Alibec merită susținut, nu lăsat singur cu disperarea lui. Poate sunt un naiv, dar prefer să rămân aşa… Iar învățătorul Hagi, am văzut la flash-interviuri, pare că a învăţat să ierte. Fiindcă știe că nici el nu a fost perfect la viața lui. Așa sunt geniile, uneori… de neînțeles!