Sport

Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: ”Balonul de Aur” și românii

Răzvan Ioan Boanchiș scrie, în stilul caracteristic, despre al 8-lea ”Balon de Aur” cucerit de Lionel Messi și de românii care au fost cât de cât aproape de această distincție.
31.10.2023 | 11:15
Editorial Razvan Ioan Boanchis Balonul de Aur si romanii
Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: ”Balonul de Aur” și românii. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Messi are opt “Baloane de Aur”. Ultimul român nominalizat a fost Mutu în 2003. Locul 22. Dar vorbim în continuare, ca niște impostori serafici, despre performanță. E drept că și turneele finale în varianta extinsă ne permit. La Euro 1984 s-au calificat opt echipe, printre care și România.

Răzvan Ioan Boanchiș, după al 8-lea ”Balon de Aur” al lui Lionel Messi

Ne vom califica la Euro 2024. La Euro 2028, probabil că partida de deschidere a turneului final va fi Andorra – San Marino. Au fost vremuri în care învingeam Finlanda cu 9-0 sau Danemarca “doar” cu 6-1, Austria cu 4-0, Spania cu 3-1 și rămâneam acasă.

ADVERTISEMENT

După Campionatul Mondial din Mexic 1970, Dinu și Dumitrache au fost nominalizați pentru “Balonul de Aur”. Au împărțit locul 24, dar ei jucau la Dinamo, nu la Chelsea, ca Mutu. Dinamo nici măcar nu ieșise campioana României, titlul îl luase UTA, care a eliminat în același an pe Feyenoord, câștigătoarea Cupei Campionilor și a Cupei Intercontinentale.

În Mexic 1970 nu era Daciada planetară de azi. S-au calificat 16 echipe (9 din Europa). Cum am scris mai sus, România printre ele. M-am născut în noaptea meciului de la Guadalajara, când 40 de milioane de ochi apoși se mințeau că locuiesc sub pervazul unui sombrero.

ADVERTISEMENT

Au fost mulți scriitori și ziariști la Guadalajara. Cele mai frumoase fraze dedicate Guadalajarei le-a lăsat Eugen Barbu, în romanul “Ianuș”, apărut postum. “A luat cuvântul și baba aia turcească de Stanley Rous (președintele FIFA, n.m), care jucase arbitrii pe degete la Londra în ’66 și îi făcuse pe englezii săi campioni mondiali.”

“Mici petrade explodau sub palmieri, se dansa bamba sau jarana, ghitarele mariachisilor, care arătau ca niște ciocli, umpleau aerul de o bucurie mai degrabă paranoică. Se aruncau ghirlande de flori peste mașini și fluierele din lemn de trandafiri, din care ieșeau sunete ascutite, mă asurziseră.”

ADVERTISEMENT

”Dobrin merita cel puțin un sfert de oră cu Brazilia”

Pentru mine, Guadalajara se redescoperă mereu în vitraliile celui mai nobil vin al fotbalului românesc. Niște mari jucători ne-au trimis de acolo o Carte poștală care a devenit Carte de vizită pentru fotbalul românesc. Au întâlnit Anglia (campioana mondială în exercițiu), Brazilia (în 1970 a câștigat al treilea titlu mondial) și Cehoslovacia (de două ori vicecampioană europeană).

A fost mondialul unde taciturnul Angelo Niculescu a provocat o discuție care nu se încheie de peste o jumătate de secol. Orice ar fi făcut, Dobrin merita cel puțin un sfert de oră cu Brazilia.

ADVERTISEMENT

A fost mondialul la care Pele și Jairzinho erupeau spre poarta noastră ca o furtună cosmică pe serpentinele aerului, iar Dinu, Lupescu, Sătmăreanu și Dumitru se apărau cu aripile avionului care i-a dus peste ocean. Dar se apropiau și de careul advers.

Brazilia a umilit Italia în finală. Nu cred că fundașii italieni, toți la un loc, au ajuns în jumătatea de teren a Braziliei cât a fost Dinu, în cele trei meciuri, dincolo de centru. A fost mondialul unde un român, Dumitrache, a reușit cea mai frumoasă frază.

Bobby Moore și Cooper dădeau impresia că încearcă să oprească încolăcirea celor trei brațe ale Dunării. A fost mondialul la care Mircea Lucescu a făcut schimb de tricouri cu Pele, a fost căpitanul naționalei noastre și partenerul din atac al lui Dumitrache. La vreo 16-17 ani după Mexic, Mircea Lucescu l-a plantat în grădina fotbalului nostru pe Răducioiu, un alt trandafir cu petale blonde.

ADVERTISEMENT