Sport

Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: „Dan Petrescu? Ce bursuc, mă? E buldozer!”

Editorialistul Fanatik Răzvan Ioan Boanchiș a analizat lupta la titlu din SuperLiga după terminarea sezonului regulat. Play-off-ul începe vineri, 17 martie.
14.03.2023 | 11:05
Editorial Razvan Ioan Boanchis Dan Petrescu Ce bursuc ma E buldozer
Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: „Dan Petrescu? Ce bursuc, mă? E buldozer!” FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Pentru multipolaritatea fotbalului românesc, ar fi bine ca multilaureata CFR Cluj să nu câștige al nu știu câtelea campionat consecutiv. “Multipolaritate” e un termen pretențios, dar mai uman decât “predictibil” și “sustenabil”.

Răzvan Ioan Boanchiș, despre lupta la titlu în SuperLiga: „Singurul care se poate opune e Dan Petrescu”

Când mă gândesc la “predictibil” și “sustenabil”, îmi aduc aminte de expresia (regret, am uitat cui aparține) “când veți înceta să mai spuneți minciuni despre noi, vom înceta și noi să spunem adevărul despre voi.”

ADVERTISEMENT

Aveți emoții cu Andorra, nu-i așa? Atât ați putut. Dar mult ați mai vorbit. Despre nimicul fastuos, despre mărunțișul flambat, despre flecuștețul zornăitor.

Revenind la multipolaritate, aș vrea să ia campionatul Farul sau FCSB. Apropo, și pentru mine, ca dinamovist care respectă multipolaritatea, Steaua e FCSB. CSA Steaua e un caz pierdut. Trebuie sunată retragerea, gata cu banii publici pentru un eșec!

ADVERTISEMENT

Singurul care se poate opune – și mi-e teamă că se va opune – acestei multipolarități necesare este Dan Petrescu. Mărturie stă ultimul meci CFR Cluj – U Cluj 4-0. Eu am ținut cu U Cluj, o echipă iubită peste tot. Și am ținut degeaba. Sabău a fost un fotbalist strălucitor, dar aflat mereu în umbră, un fel de diamant nescos din sipet.

„Buldozerul” Petrescu

La națională, în umbra lui Hagi. La Dinamo, foarte bun printre alți mijlocași aflași pe aceiași versanți (Lupescu, Mateuț, Lupu, Timofte). Ca antrenor, Sabău e la fel de expresiv ca robotul Ion sau ca Iohannis pe terenul de tenis.

ADVERTISEMENT

Nimic ofensator pentru domnul președinte. Dacă sasul elocvent ca un Trabant e șef al Statului, de opt ani, fără a avea vreo calitate, înseamnă că și-a construit o deșteptăciune reală din segmente mediocre.

Spre deosebire de Iohannis, Sabău are calități evidente. Ca fotbalist, a fost la fel de muncitor ca Dan Petrescu. Dar mai talentat decât Dan. Cu toate astea, Dan Petrescu a scos performanțe mai mari în străinătate. Amândoi au avut parte de accidentări. Dar Dan Petrescu s-a refăcut mai bine.

ADVERTISEMENT

Când nu e lăudat, Sabău e menajat în presă. Și n-are rezultate. Dan Petrescu e înjurat, deși a câștigat mai multe campionate decât ceilalți antrenori din SuperLiga la un loc. Într-o confruntare Hagi – Dan Petrescu, eu țin cu Hagi. Dar îi va fi greu. Dan Petrescu e poreclit “Bursucul”. Ce bursuc, mă? E un buldozer.

ADVERTISEMENT