În urmă cu 15-20 de ani, stăteam cu Ovidiu Ioanițoaia pe terasa Hotelului Lordos din Larnaca. Terminaserăm micul dejun și am ieșit să ne bem cafelele și să fumăm. Încă fuma nea Ovidiu…
Și încă aveam echipă națională. Chivu, Pancu, Mutu. Era februarie, dar soarele se prăbușea, în trepte emoliente, printre efuziunile metalurgice ale Mediteranei.
De întâmplarea asta mi-am adus aminte când l-am văzut pe antrenorul cipriot al FCSB. Nu știu să-i scriu numele, o să-i zic Haralambie, chiar Haralambie laboriosul, fiindcă se agită, muncește, e băiat orientat. Îmi e simpatic, e un fel Haralamb (George Paul Avram) din „Toate pânzele sus”.
Cu Sepsi s-a miscat bine pe bancă. Înainte, vorbeam despre fotbaliștii care se mișcau bine pe teren, nu despre antrenorii care se mișcă bine pe bancă. Sigur, înainte aduceam din Cipru marfă de la Duty-Free-ul, nu diplome de antrenori.
Haralambie a venit la FCSB chiar când era scandalul cu domnul Talpan. Am mai scris-o, o mai scriu: pentru mine, FCSB e Steaua. Echipa asta a bătut Valencia, a jucat de câteva ori în Champions League, a prins o semifinală de Cupa UEFA, a creat efecte statistice și emoționale, nu poți să-i spui FCSB.
Nu insist, Cornel Dinu a dezvoltat cu argumente subiectul, zilele trecute, în FANATIK. Și apropo de Dinu. Mulți îl consideră și azi un tip arogant. Nu e.
Vă dați seama cât de mult iubește fotbalul dacă încearcă să-l povestească pentru toate vârstele? Eu n-aș avea răbdarea lui, recunosc.
Dinu s-a luptat pe teren cu Pele și se adresează (și) unora care nu l-au văzut jucând pe Hagi. În doi-trei ani vor apărea specialiștii care nu l-au prins în direct pe Mutu.