Un bărbat poate fi considerat cel mai ghinionist om de pe pământ. El și-a pierdut viața după ce un tren a proiectat în el o vacă. Medicii nu i-au mai putut salva viața în urma evenimentului care i-a uimit pe apropiații victimei. Mulți s-au întrebat cum a fost posibil.
Shivdayal Sharma, un pensionar în vârstă de 82 de ani, originar din Alwar, Rajasthan, India, a murit pe loc, în ziua de miercuri, după ce un tren a intrat într-o turmă de vaci, aflată pe șine. Unul dintre animale a fost aruncat puternic în aer, zeci de metri și a aterizat chiar pe bătrân.
În acel moment, Shivdayal Sharma urina în apropiere de calea ferată, transmite Daily Mail, iar lângă el se mai afla o persoană, dar care a scăpat teafără, alegându-se cu răni minore. Supraviețuitorul a relatat că totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, încât pensionarul nu a mai avut timp să se ferească.
În urmă cu 23 de ani, Shivdayal Sharma era un electrician apreciat la Căile Ferate Indiene și nu îi trecea prin cap că va avea parte de o așa moarte. Potrivit LaDbible, vacile s-au rătăcit încât au ajuns pe șina de tren, autovehicul ce se deplasează de obicei cu până la 160 km/h în India.
De altfel, incidentele ca cel de față nu ar fi străine în India. Mai mereu vacile sunt lovite de locomotive, trenuri. De exemplu, în intervalul 2022-2023 au avut loc 26.180 de astfel de momente, care i-au revoltat pe localnici. După ce au auzit de decesul bătrânului, ei au solicitat măsuri.
Autoritățile locale au auzit și ele de incident și au rămas surprinse. Ashwini Vaishnaw, ministrul Căilor Ferate din India, a anunțat ca o primă măsură de prevenție: ”curățarea gunoiului și îndepărtarea vegetației sălbatice”, încât vacile să evite zona.
În unele căi ferate din India s-au amenajat garduri metalice de-a lungul șinelor, astfel încât să fie împiedicate fizic vitele să pătrundă în zonă, atrase fiind de iarbă sau tot ce înseamnă vegetație. Acesta ar fi un motiv pentru care aceste animale se plimbă în tot felul de locuri periculoase, inclusiv în traficul obișnuit, de pe stradă.
Dincolo de incidentul care a produs moartea bătrânului de 82 de ani, vaca este considerată un animal sacru în India. Este văzută precum un simbol viu al ”Mamei Pământ”, mai ales că oferă lapte și îngrășământ pentru pământ, adică bălegarul.