Life

El este artistul căruia i s-a rupt scaunul chiar în timpul spectacolului. Imagini ireale

Imagini ireale surprinse în timpul unui spectacol din România. Un artist a căzut cu scaunul chiar în timpul recitalului.
16.09.2023 | 17:48
El este artistul caruia i sa rupt scaunul chiar in timpul spectacolului Imagini ireale
Un artist român a căzut cu scaunul chiar în timpul spectacolului. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O situație incredibilă a avut loc la Zilele Aradului. Un artist a căzut cu scaunul pe scenă, chiar în timpul spectacolului și dă vina pe organizatorii care nu au ținut cont de faptul că temperaturile ridicate vor dilata plasticul din care era confecționat scaunul.

Un artist român a căzut cu scaunul pe scenă

Marele instrumentist Ioan Marton a căzut pe scenă, chiar în timpul spectacolului. Situația incredibilă a avut loc la Zilele Aradaului, în timp ce îl acompania pe Gabriel Stoica la taragot. Artistul cu o experiență de 30 de ani s-a prăvălit în fața spectatorilor.

ADVERTISEMENT

Ioan Marton, care a și predat la Palatul Copiilor din Arad, s-a comportat ca un profesionist, s-a ridicat și a continuat recitalul, dar susține că este vina organizatorilor ca accidentul a avut loc.

„I-am înjurat pe primar și pe organizatori! Scaunele care s-au pus pe scenă erau de proastă calitate, afară era căldură mare, fiind din plastic s-a desfăcut. Nu se pune așa ceva pe scenă, acum că primarul s-a pozat la ora opt pe același scaun…

ADVERTISEMENT

Eu fiind inginer la bază, știu ce înseamnă coeficient de dilatare. Organizarea a lăsat de dorit. Nu m-am lovit. Asta e viața, și la biserică când mergi îți asumi niște riscuri”, a explicat Ioan Marton conform starpopular.ro. 

ioan marton scaun zilele aradului fire artist cămașă
Ioan Marton a căzut cu scaunul la Zilele Aradului.
Sursa foto: colaj Fanatik/ captură Star Popular

Nu este prima dată când pățește ceva asemănător

De altfel, cu atâția ani de carieră în spate, Ioan Marton nu este la primul incident de acest fel. Artistul a povestit că i s-a întâmplat ca în timpul unei nunți, atunci când era într-o remorcă împreună cu alaiul, să fie lovit de o creangă în cap.

ADVERTISEMENT

Totuși, Ioan Marton recunoaște că este deranjat atunci când situații neplăcute apar din cauza nepăsării organizatorilor, care nu țin cont de timpul investit de artiști în pregătirea muzicală, precum și în instrumente.

„Am mai căzut din mașină, la Cluj, lovindu-mă o creangă de brad peste cap și am picat din mașină. Era pe la zece seara, asta nu a fost amuzantă deloc. Am mai cântat și la minus 26 grade și nămeți de șase metri, dar căzătura de pe scaun a fost la fix. Nu am nicio problemă, iau viața cu bune și cu rele așa cum vin, încercăm să le trecem cu umor.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă în spatele acestor întâmplări stau lipsa de profesionalism, organizare, asigurarea unei logistici corecte neadecvate temperaturilor. Noi avem niște instrumente în care ne-am investit atât tinerețea cât și banii”, a mai spus celebrul artist pentru sursa citată anterior.

ADVERTISEMENT