Un elev de 15 ani din județul Cluj a fost transportat de urgență cu ambulanța la spital. Minorul a acuzat o stare de rău după ce a consumat o băutură energizantă și nicotină la plic.
Acest incident extrem de grav a fost consemnat la o școală din localitatea Apahida, miercuri. O ambulanță a fost chemată la unitatea de învățământ pentru a prelua un elev care acuza stări de rău.
Tânărul a fost transportat de urgență la spital. Chiar el a recunoscut că a consumat nicotină și băuturi energizante. Din datele IPJ Cluj, un profesor a fost cel care a anunțat polițiștii Biroului Siguranță Școlară despre acest caz.
”La data de 28 februarie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, aflați într-o unitate de învățământ din localitatea Apahida au fost anunțați de către un cadru didactiv despre faptul că un elev al școlii acuză stări de rău.
Elevul, care a menționat că a consumat nicotină și o băutură energizată a fost preluat ulterior de un echipaj medical și transportat la spital în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate. În acest context nu au fost identificate substanțe interzise, prevăzute de legislația în vigoare”, au informat reprezentanții IPJ Cluj, citați de gazeta de Cluj.
Ulterior, analizele de sânge făcute la spitalul din Cluj au confirmat prezența nicotinei, nu şi a drogurilor sau substanţelor etnobotanice în organismul adolescentului.
Cazurile de tineri care ajung la spital sau chiar își pierd viața din cauza energizantelor a explodat în ultima perioadă. În urmă cu o săptămână, un elev de 13 ani, din județul Bistrița-Năsăud, a murit pe terenul de fotbal după ce a băut mai multe energizante.
La mijlocul acestei luni, Parlamentul României a adoptat o lege care interzice comercializarea de băuturi energizante către minori. Măsura vizează inclusiv automatele cu produse alimentare.
Amenzile pot ajunge și la 30.000 de lei. Proiectul urmează să ajungă pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Proiectul de lege a fost adoptat cu votul a 238 de deputați. S-au înregistrat 12 abțineri, un vot împotrivă, iar un deputat nu a votat.