Sport

Emil Grădinescu bate în retragere după ce l-a „distrus” pe Colțescu: „Am fost un nesimțit, un mârlan!”

Emil Grădinescu a avut un nou discurs uluitor. Comentatorul TV și-a schimbat cuvintele după ce l-a făcut praf pe Sebastian Colțescu.
05.01.2024 | 21:10
Emil Gradinescu bate in retragere dupa ce la distrus pe Coltescu Am fost un nesimtit un marlan
Emil Grădinescu și-a retras cuvintele pe care i le-a adresat lui Sebastian Colțescu după derby-ul CFR Cluj - FCSB 1-1. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Emil Grădinescu l-a „distrus” pe Sebastian Colțescu după derby-ul CFR Cluj – FCSB, scor 1-1, când „centralul” i-a anulat golul lui Florinel Coman. Comentatorul TV nu a avut milă de Colțescu pe care l-a acuzat de corupție. La aproape o lună distanță, Grădinescu și-a schimbat discursul în mod radical.

Emil Grădinescu bate în retragere după ce l-a „distrus” pe Colțescu: „Am fost un nesimțit, un mârlan!”

Sebastian Colțescu, împreună cu arbitrul VAR George Găman, i-au anulat golul lui Florinel Coman din derby-ul CFR Cluj – FCSB în urma unui presupus fault al lui Vali Crețu în construcția fazei. După derby-ul din Gruia, Emil Grădinescu a dat de pământ cu Sebastian Colțescu despre care a spus că „uneori își începe ziua cu două pahare de whisky”.

ADVERTISEMENT

Emil Grădinescu recunoaște că a greșit în momentul în care a ales să-l atace într-un mod brutal pe Sebastian Colțescu. „Luările de poziție venite din inimă s-ar putea să fie marcate de subiectivism și s-ar putea să fie câteodată incoerente. Linia între obiectivitate și neutralitate.

Ca să fii neutru îți trebuie un echilibru psihic foarte solid, de asemenea trebuie să fii puțin și curvă. Adică să-și vezi interesul, să ai deviza aceea «spui ce vezi, dar vezi ce spui»”, a mărturisit Emil Grădinescu în cadrul podcastului „SportCast cu Sile”.

ADVERTISEMENT

„Chestia cu băutul whisky-ului la 8:00 dimineața a fost o măgărie, chiar dacă e reală”

Faptul că ești implicat în fenomen și spui niște lucruri și reușești să diferențiezi binele de rău îți dă dreptul să-ți spui părerea. În ultima vreme, probabil cu înaintarea în vârstă, am devenit tot mai tranșant în opinii, iar câteodată sunt exagerat.

De exemplu, în recentul caz Colțescu, am fost brutal, chiar nesimțit! Chestia cu băutul whisky-ului la 8:00 dimineața a fost o măgărie, chiar dacă e reală. Lucrurile spuse din inimă sunt subiective, iar uneori pot fi incorecte.

ADVERTISEMENT

În meseria asta, sunt momente în care trebuie să fii o curvă, să-ți vezi interesul! Am zis ce am zis despre Colțescu și despre maniera lui de arbitraj pentru că m-am simțit nedreptățit alături de milioane de alți oameni nedreptățiți.

Probabil pentru că-s Balanță, deși nu cred în zodii, simt nevoia să fac dreptate. Decizia lui Colțescu de a anula golul lui Coman a fost nedreaptă, cumva mârlănească! M-am simțit și eu, ca toată lumea, de altfel, scuipat în față, călcat în picioare!

ADVERTISEMENT

Din păcate, la o mârlănie a lui Colțescu am răspuns cu o altă mârlănie! Comentez de peste 30 de ani, iar asta mă face să mă încred în instinctele mele. E adevărat, se mai întâmplă să și greșesc”, a mai spus Emil Grădinescu.

Emil Grădinescu l-a „înțepat” pe George Găman: „Nu mă las până nu se lasă el de arbitraj”

Emil Grădinescu este comentator la Prima TV, iar omul de fotbal a asigurat că nu se va retrage prea curând din activitate. Deși a bătut spre retragere cu declarațiile la adresa lui Sebastian Colțescu, Grădinescu a ținut să-l „înțepe” pe George Găman.

„Nu m-am săturat să comentez. Când mă supăr și mă satur, o mă las! Totuși, fac o promisiune: nu mă las până nu se lasă Găman de arbitraj! Când îmi dau seama că am greșit grav, mi-e rușine. Nu mereu… Nu atunci când confund un jucător cu altul, deși sunt mereu înjurat. 

Uneori am momente de blackout, de două-trei secunde, poate chiar mai mult, pe care nu mi le explic. Se mai întâmplă să complic fraza, uitând că mai binele e dușmanul binelui.

Poate ar trebui să revin la comentariile mai simple din urmă cu 10-15 ani, când nu existau atâtea surse de documentare și nu mă complicam atât, iar lumea mă aprecia mai mult”, au fost cuvintele lui Emil Grădinescu.

ADVERTISEMENT