Fotbal intern

Emmanuel Culio, aproape de revenirea la CFR Cluj: „Am vorbit. Îl așteptăm cu brațele deschise!”

05.05.2020 | 16:16
Emmanuel Culio aproape de revenirea la CFR Cluj Am vorbit Il asteptam cu bratele deschise
ADVERTISEMENT

Emmanuel Culio, jucător legendar pentru CFR Cluj, a plecat de la formația din Gruia în iarnă, din cauza unor probleme de familie, motiv pentru care s-a întors în Argentina.

Totuși, Bogdan Mara, oficialul clujenilor, a vorbit despre o posibilă întoarcere a mijlocașului argentinian.

ADVERTISEMENT

Emmanuel Culio e aproape de a reveni la CFR Cluj

Bogdan Mara, oficialul CFR-ului, a vorbit despre o posibilă revenire a lui Emmanuel Culio la CFR Cluj: „Culio e un jucător pe care şi Dan, şi noi toţi îl dorim să vină, încă se discută, am discutat cu el şi i-am spus că îl dorim înapoi şi poate din vară dacă va reuşi, să vină să joace pentru noi să îşi încheie cariera”.

„Am vorbit cu el. Vrea, dar să vedem cu această situaţie. Le-a fost dor de Cluj, şi familiei lui i-a plăcut foarte mult Clujul. Copiii lui erau la şcoală unde e şi copilul meu.

ADVERTISEMENT

Dacă vine, normal că e bine venit. E un jucător foarte mare pentru echipa noastră şi îl aşteptăm cu braţele deschise”, a mai spus Bogdan Mara pentru telekomsport.ro.

Despărțire cu gol de CFR Cluj

În prima parte a campionatului, Culio a fost una dintre piesele de bază în angrenajul lui Dan Petrescu de la CFR, bifând prezențe în nouă partide de campionat, patru în preliminariile Champions League și în toate cele șase meciuri din grupa de Europa League, pe care clujenii au încheiat-o pe locul secund, în fața lui Lazio și Rennes

ADVERTISEMENT

Emmanuel Culio a jucat în decembrie ultimele două partide pentru CFR Cluj, cu Astra și FC Voluntari, reușind să marcheze de fiecare dată.

Noi un Culio nu mai găsim. Nici cu 20 de milioane de euro nu găsești. I-aș retrage și numărul. Nu am văzut asemenea profesioniști. Am jucat cu jucători mari.

ADVERTISEMENT

A venit după meci și mi-am spus că vrea să joace și în ultimul meci”, a declarat Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT
Tags: