Sport

Reacţia lui Erik Lincar după U Cluj – Dinamo 2-0: ”Mi-aș fi dorit ca scorul să fie 3 sau 4-0, să profităm la maximum de toate șansele”

Erik Lincar a fost mulțumit de succesul elevilor săi în fața lui Dinamo, dar spune că este conștient că promovarea nu este asigurată, și că își dorea ca elevii săi să fructifice toate ocaziile avute.
21.05.2022 | 23:40
Reactia lui Erik Lincar dupa U Cluj  Dinamo 20 Mias fi dorit ca scorul sa fie 3 sau 40 sa profitam la maximum de toate sansele
Erik Lincar aduce acuzații grave unui fost conducător de la U Cluj, după ce echipa a promovat. (sursă foto: sportpictures.eu)
ADVERTISEMENT

U Cluj a reușit să o învingă pe Dinamo, scor 2-0, în prima manșă a barajului pentru rămânerea/promovarea în Liga 1, dar Erik Lincar spune că își dorea o victorie la un scor mai mare. Speră însă că elevii săi vor reuși promovarea, chiar dacă spune că îi așteaptă un meci foarte complicat la București. ”Presiunea va fi mult mai mare pe ambele echipe, iar decisiv va fi cine se va arăta mai puternic din punct de vedere mental”, a spus tehnicianul.

Erik Lincar: ”Este doar prima repriză. Mai avem o repriză la București, de 95 de minute, 100 de minute”

Firesc, Erik Lincar era bucuros la flash-interviu. Însă, în egală măsură, prin declarațiile sale, a arătat că rămâne cu picioarele pe pământ după acest joc.

ADVERTISEMENT

”Este doar prima repriză. Mai avem o repriză la București, de 95 de minute, 100 de minute. Sper să fim la fel de determinați, de luptători, așa cum am fost și în seara aceasta.

Chiar dacă nu în toate momentele calitatea a fost la cel mai înalt nivel, totuși ne-am creat două-trei ocazii enorme, monumentale. Singur cu portarul, ce poți să-ți dorești mai mult în fotbal.

ADVERTISEMENT

Am ratat, și mi-aș fi dorit sincer ca scorul să fie undeva pe la 3 sau 4-0, să profităm la maximum de toate șansele pe care le-am avut”, a spus Lincar.

“Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim bine săptămâna aceasta”

El a recunoscut însă că și adversarul a avut șanse bune de a înscrie: ”Este adevărat că și Dinamo a lovit bara de două ori. Este o echipă cu o calitate enormă, cu jucători cu experiență, de echipă națională.

ADVERTISEMENT

Dar, până la urmă, spun eu, că dacă vom reuși să promovăm o vom face doar prin grup și prin muncă.

Este prima dată când joc împotriva lui Dinamo din postura de antrenor. Dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim bine săptămâna aceasta, pentru că, așa cum spuneam, trebuie să fim foarte puternici la meciul retur. Pentru că, până la urmă, s-a jucat doar prima repriză”.”.

ADVERTISEMENT

”În fotbal sunt momente și momente”

Întrebat dacă atitudinea a făcut diferența, Erik Lincar spune că jucătorii ambelor formații au dat dovadă de acest lucru. Dar că, ”în fotbal, sunt momente și momente”.

”În alte meciuri nu am avut șansă. Astăzi am avut șansa să înscriem primii. Am reușit să punem în practică tot ceea ce ne-am dorit. Și pot spune că am avut șansă și în final de joc. Să reușești să marchezi în 10 oameni, contra unei echipe precum Dinamo, nu este simplu.

Dar aș reveni la prima repriză, atunci când Ely Fernandes a avut mingea în cinci metri singur cu portarul. Ajungem în situații în care procentajul trebuie să fie aproape de 100%.

Dar trebuie să exersăm, poate, mai mult, la antrenamente situațiile acestea. Și să încercăm să marcăm, să avem un procentaj mai bun. Din patru situații de unu la unu cu portarul să finalizezi doar 50% este destul de puțin din punctul meu de vedere”, a apreciat Lincar.

”U Cluj rămâne una dintre cele mai iubite echipe din România”

Erik Lincar s-a declarat fericit și de sprijinul oferit de suporterii clujeni. ”Eu am spus, când am venit aici, că obiectivul meu este să strâng 10.000 de fani în tribune.

Acest lucru l-am reușit cu Steaua. După aceea au venit 14.000 cu Petrolul. Din păcate, aveam promovarea pe masă, și nu am reușit să o obținem cu Hermannstadt, când asistența a fost destul de numeroasă.

Acum, cred eu că suporterii noștri pleacă bucuroși acasă. Le-am spus și fotbaliștilor mei că pot face fericiți zeci de mii de oameni. U Cluj rămâne una dintre echipele cele mai iubite din România, și acest lucru îl demonstrează prin numărul mare de fani care vin la meciuri”, a concluzionat Erik Lincar.

ADVERTISEMENT
Tags: