Nici 24 de ore nu au trecut de la rezilierea contractului lui Erik Lincar și Universitatea Cluj și-a prezentat noul tehnician. Acesta este Eugen Neagoe și a condus, joi dimineața, primul antrenament.
Erik Lincar este istorie la ”U” Cluj. Tehnicianul care a readus gruparea ”Șepcilor roșii” în SuperLigă a demisionat, miercuri, deși cu o zi înainte primise susținere necondiționată din partea primarului Emil Boc, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.
Ardelenii au obținut doar 2 puncte în primele șase etape și oficialii clubului i-au cerut lui Licar să rezilieze angajamentul scadent în vara anului viitor. Tot miercuri seara a ajuns la Cluj-Napoca și Eugen Neagoe, iar joi dimineața acesta a semnat contractul cu Universitatea și a condus primul antrenament.
Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a primit credit până la sfârșitul sezonului în curs, având opțiunea de a prelungi cu încă un an angajamentul, în cazul în care va reuși să o mențină pe ”U” Cluj în SuperLigă.
8.000 de euro este remunerația lunară a noului antrenor al ”Șepcilor roșii”, mai mic decât al lui Eric Linkar, plătit cu 10.000 de euro lunar, după promovarea în eșalonul de elită.
Și la nivel administrativ se pregătește o achiziție. Ioan Mărginean, fostul președinte de la Gaz Metan Mediaș, care de-a lungul timpului a mai fost oficial al Universității Cluj, va fi cooptat în echipa de conducere.
Cel poreclit ”Limoniu” a activat în ultima perioadă la FC Brașov, club de care s-a despărțit în această vară și a fost propus ulterior președinte la Dinamo, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.
În aceiași zi în care Eugen Neagoe a fost prezentat oficial la Universitatea Cluj, ardelenii au anunțat și un nou partener comercial. Autoklass, partener autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz, s-a alăturat proiectului ”U”.
”Felicităm echipa FC Universitatea Cluj pentru voința demonstrată și pentru toate eforturile pe care le face, atât în plan sportiv, cât și în plan social, reușind să mențină Clujul în elita fotbalului național!”, a transmis Daniel Grecu, director general Autoklass.
”Cred cu tărie că brandurile puternice atrag alte branduri puternice. Am dovedit acest lucru deja la FC Universitatea Cluj”, a adăugat Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.