Sport

Eugen Neagoe, plin de nervi după Universitatea Craiova – FCSB 1-2: „Este jenant, trebuie să facem gură! Nici Băsescu nu avea așa campanie”. Video

Eugen Neagoe (55 de ani) s-a enervat teribil după Universitatea Craiova - FCSB 1-2. Tehnicianul oltenilor a dat vina pe arbitraj pentru înfrângere.
01.05.2023 | 00:13
Eugen Neagoe plin de nervi dupa Universitatea Craiova  FCSB 12 Este jenant trebuie sa facem gura Nici Basescu nu avea asa campanie Video
Eugen Neagoe, plin de nervi după Universitatea Craiova - FCSB 1-2: „Este jenant, trebuie să facem gură! Nici Băsescu nu avea așa campanie”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a pierdut în premieră în acest sezon cu FCSB. A fost 1-2 pe „Ion Oblemenco”, la capătul unui meci plin de dramatism și de decizii controversate luate de „centralul” Istvan Kovacs.

Eugen Neagoe, a pus tunurile pe arbitraj după Universitatea Craiova – FCSB 1-2: „Compagno trebuia eliminat”

Eugen Neagoe a pus tunurile pe arbitraj după eșecul cu FCSB. Tehnicianul alb-albaștrilor consideră că Istvan Kovacs i-a dezavantajat pe olteni prin deciziile pe care le-a luat pe „Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT

„La 0-0 ai bară, cred că dacă reușeam să marcăm din penalty puteam să câștigăm meciul. Cei de la FCSB au tras de timp încă din minutul 50. Chiar este jenant tot ce s-a întâmplat în săptămâna premergătoare jocului, nici Băsescu nu avea așa campanie.

Cred că Compagno merita al doilea cartonaș galben și pe cel roșu. Dar ăsta este, trebuie să facem gură, să țipăm. 30 de mii de oameni în tribună, ar fi fost altfel meciul cu ei în 10 oameni și în 11 au avut doar două șuturi pe poartă.

ADVERTISEMENT

(n.r. Arbitrajul a fost influențat?) Normal, când se vorbește o săptămână de acest meci. Tot respectul pentru Istvan Kovacs, poate cel mai valoros arbitru, dar nu am vorbit de el, am spus doar de tot ce s-a întâmplat. Trebuia avertizat portarul din minutul 50, de atunci se muta dintr-o parte a careului în cealaltă. Au marcat două goluri dintr-un șut.

V-am spus, am jucat fotbal, am încercat, dar din păcate nu am reușit. Am ieșit din lupta pentru titlu, avem doar șanse matematice. Îmi doresc de acum doar ca băieții să fie sănătoși. Nu putem să schimbăm nimic, sunt prea mic. Nu sunt venit așa, mi-aș dori ca etapa viitoare la Cluj să avem și noi același arbitraj pe care l-au avut adversarii în această seară. Compagno trebuia eliminat. Crețu la Sepsi a luat roșu, nu am comentat. Luați câte faulturi au făcut, la fiecare fază era fault, asta e realitatea. Eu nu pot, sunt prea mic, dacă mai scoteam două cuvinte mă și suspendau.

ADVERTISEMENT

Sunt afectați, dar le-am spus să ridice capul și să facem tot ce depinde de noi să câștigăm. Se poate acum să urcăm în clasament. Toți jucătorii mari ratează penalty.

Nu pot să vorbesc prea mult, este nedrept, dar nu pot să mai schimb nimic acum. Au avut noroc, cred că au recunoscut și cei de la FCSB asta”, a declarat Eugen Neagoe, după U Craiova – FCSB 1-2.

ADVERTISEMENT

După înfrângerea cu FCSB, Universitatea Craiova a rămas în spate în cursa pentru locul 3 și în special pentru titlul de campioană. Oltenii ocupă și acum poziția a patra, cu35 de puncte, cinci mai puține decât roș-albaștrii și la opt lungimi de liderul Farul Constanța.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,22 este cota pentru „1 solist” la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT
Tags: