News

Familia Alexandrei Măceșanu crede că tânăra încă trăiește. Contestație la decizia Curții de Apel Craiova din mai

Cazul Caracal ar putea avea un nou termen de judecată. Familia Alexandrei Măceșanu crede că tânăra încă trăiește și a făcut contestație la decizia Curții de Apel Craiova din mai.
12.09.2023 | 23:06
Familia Alexandrei Macesanu crede ca tanara inca traieste Contestatie la decizia Curtii de Apel Craiova din mai
Familia Alexandrei Măceșanu crede că tânăra încă trăiește. Se cer dovezi privind osemintele din curtea lui Gheorghe Dincă. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În ciuda sentinței finale a justiției din luna mai a acestui an, familia Alexandrei Măceșanu crede că tânăra încă trăiește. În consecință, aceștia au făcut un nou demers pentru a redeschide cazul.

Familia Alexandrei Măceșanu crede că tânăra încă trăiește. Se cer dovezi privind osemintele din curtea lui Gheorghe Dincă

Pe 30 mai 2023, Gheorghe Dincă era condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 30 de ani de închisoare, în cazul răpirii şi uciderii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. La acea dată, magistrații au menținut în cazul lui Dincă maximul pedepsei prevăzut de lege, în cazul persoanelor peste 65 de ani.

ADVERTISEMENT

La aproape patru luni de la acel verdict, familia Alexandrei Măceşanu anunță că va face o ultimă încercare de a afla adevărul despre tânără. Avocatul acestora anunță că a depus o contestație în anularea deciziei Curții de Apel Craiova din 30 mai. Termenul procesului va avea loc pe 25 septembrie.

În ciuda celor decise de justiție, familia tinerei nu are liniște. Părinții Alexandrei cred că fata lor încă trăiește și că a fost dată unei rețele care se ocupă de trafic de persoane.

ADVERTISEMENT

Contestația în anulare vizează tocmai decizia dată de Curtea de Apel Craiova care este nelegală din punctul nostru de vedere, întrucât s-au încălcat dispozițiile în vigoare ale completului de judecată.

Acest complet de judecată a fost refuzat de mine, iar conform procedurii trebuia să se abțină de la pronunțarea soluționării cererii de recuzare, urmând să intre un alt complet de judecată, lucru pe care nu l-au făcut. Din acest punct de vedere am făcut contestație în anulare și în ceea ce privește anularea deciziei dată de Curtea de Apel, fiind dată de un complet necompetent.

ADVERTISEMENT

Dacă se anulează decizia se rejudecă apelul și atunci se pun concluzii din nou pe fondul apelului”, a afirmat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu pentru publicația Playtech.ro.

Ce reclamă avocatul familiei Măceșanu

Același Aurel Moldovan reclamă faptul că cele trei rapoarte de expertiză întocmite de autorități nu precizează din ce dinte a fost găsit ADN-ul fetei, mai ales că procedura este una complexă.

ADVERTISEMENT

Tocmai aceasta este problema că acest complet de judecată nu a ținut cont de modalitatea în care am expus solicitarea de a se reface cele trei rapoarte de expertiză, având în vedere că acestea nu sunt succinte și la obiect încât să demonstreze că în acel butoi a fost găsit ADN-ul Alexandrei pentru că dintr-un dinte ars dacă nu ai pulpă dentară nu ai cum să extragi un ADN, iar osemintele găsite la fața locului sub nicio formă nu au fost ale Alexandrei Măceşanu ele au fost ridicate pentru că au fost mai multe oseminte în vederea expertizării, așa sunt cuprinse în raportul de expertiză antropologică.

Cam asta vizau obiectivele expertizărilor pe care eu le-am solicitat încă de la început, încă din camera preliminară. Dacă se anulează decizia și se trimite dosarul în fondul apelului voi reitera aceleași lucruri pe care le-am formulat când s-a dat cuvântul pe probe, adică să se efectueze tipurile de expertiză: cel antropologic, genetic și experimentul acela fizic. Dacă într-un butoi se putea arde un cadavru, după materialele indicate de Gheorghe Dincă.

Să ne explice dacă dintele acela ars găsit la fața locului putea produce ADN genetic”, a mai explicat avocatul familiei Măceşanu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT