Sport

Fanatik a fost la Berceni la prima conferință de presă a lui Edi Iordănescu la FCSB. Detaliul care a scăpat tuturor

FANATIK a fost la baza de pregătire a FCSB-ului de la Berceni, unde Edi Iordănescu a susținut prima sa conferință de presă și a observat un detaliu extrem de interesant.
19.08.2021 | 17:17
Fanatik a fost la Berceni la prima conferinta de presa a lui Edi Iordanescu la FCSB Detaliul care a scapat tuturor
ADVERTISEMENT

Deși conferința de presă ar fi trebuit să aibă loc inițial la „palatul” lui Gigi Becali din Aleea Alexandru, în cele din urmă evenimentul a fost mutat la baza de pregătire de la Berceni, iar jurnaliștii au umplut sala, în așteptarea noului antrenor al FCSB, mutare-bombă anunțată exclusiv de FANATIK.

Edi Iordănescu a confirmat așteptările și a spus lucrurilor pe nume în încercarea de a stinge conflictul dintre FCSB și CSA, a confirmat „frăția” cu Meme, care revine din nou aproape de echipă și a explicat cum l-a convins Gigi Becali să semneze cu FCSB.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu și celebrul „carnețel” au revenit în prim plan și în mandatul la FCSB

FANATIK a observat un detaliu esențial pentru a înțelege cine este antrenorul Edi Iordănescu. Iordănescu Jr. obișnuiește să fie văzut pe bancă în timpul meciurilor în timp ce notează într-un carnețel considerente tactice și alte observații, lucru pe care l-a făcut de la începutul carierei sale de antrenor.

Proaspătul antrenor al FCSB-ului nu și-a uitat agenda nici la prima conferința de presă și chiar a notat câteva lucruri în timp ce discuta cu jurnaliștii prezenți: „Sunt momente în timpul jocului, atunci cînd este fragmentat sau întrerupt, care îmi permit să-mi aşez ideile pe hîrtie. Notez ce vreau să transmit echipei şi tot ce văd în neregulă scriu pentru a cîştiga timp în pauză, în vestiar, cînd am 12-13 minute la dispoziţie pentru reglaje”, explica antrenorul în 2015, pe vremea când era antrenorul celor de la Pandurii Târgu Jiu.

ADVERTISEMENT
Edi Iordănescu a avut la conferința de presă o agendă și un pix în care a și notat la un moment dat. Sursă foto: Fanatik
Edi Iordănescu a avut la conferința de presă o agendă și un pix în care a și notat la un moment dat. Sursă foto: Fanatik.

Antrenorul în vârstă de 43 de ani a venit însoțit de ofițerul de presă al clubului și a parcat mașina în fața clădirii unde s-a desfășurat conferința de presă exact înainte de ora stabilită, 14:30, fiind cunoscut pentru punctualitatea sa.

De ce Edi Iordănescu a susținut cea mai bună conferință de presă a FCSB-ului din acest an

Edi Iordănescu a fost extrem de comunicativ și a ținut să transmită celor prezenți că va răspunde tuturor întrebărilor. Obișnuiți cu răspunsurile fruste, seci și scurte a lui Dinu Todoran, discursul extrem de deschis al lui Edi Iordănescu a fost un deliciu: „Conferința asta de presă ar fi putut dura fără probleme o oră!”, au exclamat la final cei prezenți care ar fi dorit prelungirea discuției.

ADVERTISEMENT

A luat sfârșit însă după doar 37 de minute, iar Edi a dispărut în mașina sa la fel de repede cum a venit, nu fără a mulțumi jurnaliștilor. FCSB are în sfârșit antrenor! Un antrenor care știe ce vrea, care comunică excelent cu presa și care spune că are mână liberă să instaureze „dictatura militară” la FCSB, așa cum își dorește patronul Gigi Becali.

Gigi Becali și Mihai Stoica nu au fost prezenți la conferință. Cu toate acestea, Edi Iordănescu a declarat că Meme e dispus să revină pe bancă la meciuri alături de el, informație anunțată în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ce impresie a lăsat Edi Iordănescu la conferința de presă

Edi Iordănescu a fost foarte senin la conferința de presă și nu a evitat deloc întrebările primite. A părut extrem de convins că Gigi Becali îi va respecta toate doleanțele și sigur pe capacitatea sa de a îndrepta lucrurile la echipă.

Extrem de jovial, a glumit cu jurnaliștii și a zâmbit în multe momente, ceea ce a lipsit în ultimul timp la FCSB. Cu toate astea, a fost foarte ferm și a spus că nu poate „vinde iluzii” și nu se așteaptă ca fața FCSB-ului să se schimbe de pe o zi pe alta. Cel puțin la nivel tactic.

Cele mai importante declarații ale lui Edi Iordănescu

  • „Suporterii au un rol esențial, garanția succesului sunt eu. Lucrurile care nu le-au plăcut nu vor mai fi”.
  • „Mie îmi place ca climatul să fie profesionist, concentrare, disciplină pentru că doar așa jucătorii pot asimila informația”.
  • „Eu nu vreau ca echipa mea să joace spectaculos, nu în aceste momente. Acum avem nevoie de eficiență, de puncte, să recuperăm distanța față de liderul clasamentului”.
  • „Eu am spus ce-mi doresc. Nu vă mai certați, că de fapt iubiți aceleași culori, dar noi românii am avut talentul să punem cam totul pe butuci în 30 de ani și îmi asum ce spun”
  • 9 ani au trecut când Edi Iordănescu a stat ultima oară pe banca FCSB-ului

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Sepsi: 1,95 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT