Transferul lui Alexi Pitu a fost dezvăluit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, de Giovanni Becali.
Gică Popescu, președintele Farului, a vorbit despre transferul lui Alexi Pitu la Bordeaux, fiind de părere că este un mare pas înainte pentru jucător:
„Confirm că Pitu merge la Bordeaux să facă vizita medicală. Dacă va fi ok la vizita medicală se va semna contractul pe patru ani și jumătate. Dacă semnezi contractul și vizita medicală nu e în regulă, contractul merge mai departe.
Nu avem un acces din partea francezilor pentru a spune suma, dar e peste suma lui de pe Transfermarkt. Avem și procente. Cei care își dau cu părerea, să își facă socotelile la ei în curte, noi ni le facem singuri pentru clubul nostru”.
„Dacă noi am considerat că înțelegerea economică pe care am făcut-o cu Bordeaux e convenabilă, am zis să mergem mai departe. Am avut contacte cu multe cluburi din afară pentru Pitu în această iarnă.
Prima ofertă serioasă și scrisă a venit din partea lui Bordeaux!”, a mai spus Gică Popescu, la TV DigiSport.
Gică Popescu a continuat și este convins că Alexi Pitu a pariat pe viitor când a ales să meargă la Bordeaux, ținând cont de poziția bună pe care echipa o ocupă în Ligue 2, cu șanse mari la promovare:
„Noi considerăm și el consideră, că el ia decizia, că e o ofertă bună pentru el, toată lumea este de părere că Bordeaux va promova în prima ligă la anul și a pariat pe viitor.
Are un contract foarte, foarte bun. El a copilărit în Germania, știe limba germană, cea franceză nu, dar o învață. Știe și engleză”.
„Eu cred că e un pas mare făcut de Pitu în cariera lui”, a mai spus Gică Popescu.