Sport

FC Argeș – Farul Constanța 0-0, în etapa 25 din SuperLiga. Liderul nu a desfăcut ”lacătul” defensiv al trupei lui Croitoru. Cum arată clasamentul

FC Argeș - Farul Constanța 0-0, în etapa 25 din SuperLiga, jucătorii lui Croitoru obținând să ia punct în al doilea meci consecutiv.
12.02.2023 | 19:00
FC Arges  Farul Constanta 00 in etapa 25 din SuperLiga Liderul nu a desfacut lacatul defensiv al trupei lui Croitoru Cum arata clasamentul
FC Argeș - Farul, prima partidă a zilei în SuperLiga.
ADVERTISEMENT
12-02-2023
17:04

Cum arată clasamentul după FC Argeș - Farul 0-0

FC Argeș își continuă seria de meciuri fără victorie, dar, pentru al doilea meci la rând izbutește să obțină un punct. De această dată în fața liderului, Farul, care nu a putut profita pe deplin de eșecul lui CFR Cluj în fața Universității Craiova.

clasament SuperLiga

12-02-2023
14:52

FC Argeș - Farul 0-0

Vezi aici cele mai importante faze.

Min.90+3: Final de meci.

Min.90: Vlad Morar execută o lovitură liberă de la 20 de metri, mingea trece peste zid, dar Straton prinde.

Min.84: Mateus Santos este aproape să profite de o eroare a gazdelor, dar în cele din urmă obține doar un corner.

Min.63: Nedelcu (intrat pe teren în repriza secundă) șutează de la marginea careului, mingea atenuată de un fundaș este prinsă de Straton.

Min.46: Startul reprizei secunde.

Min.45+3: Se termină prima repriză, fără gol, și fără o ocazie cu adevărat majoră.

Min.27: Louis Munteanu mișcă mingea la o lovitură liberă, Alibec șutează mai întâi în blocaj, iar apoi, tare, către poartă, dar Straton prinde.

Min.8: După o acțiune prelungită a oaspeților, Alibec primește mingea la 6 metri, dar șutul său nu are acuratețe, iar mingea trece pe lângă poartă.

Min.6: L. Munteanu șutează cu efect, la colțul lung, Straton este însă la post și prinde.

Min.1: Start meci.

12-02-2023
14:30

FC Argeș - Farul, ora 17:00. Echipele de start

FC Argeș: Straton – Turda, M. Constantin, Zebic, Rizzi – Meza Colli, Njike – Tofan, Bassong, G. Crețu – Garrita. Rezerve: Micle, Dobrosavlevici, Brendon, Jakolis, Moisie, Mimito, Bertrand, Tircoveanu, Boubacar Hanne. Antrenor: Marius Croitoru

Farul: Aioani – Kiki, Lariue, M.Popescu, Borza – Artean, Băluță, Grameni – Maziul, Alibec, L. Munteanu. Rezerve: Buzbuchi, Baravykas, Sîrbu, Boli, Nedelcu, Casap, Mateus, Sali. Morar. Antrenor: Gheorghe Hagi

Meciul FC Argeș – Farul Constanța are loc duminică, 12 februarie, cu începere de la ora 17:00, în cadrul etapei a 25-a din SuperLiga. Este o partidă foarte grea pentru piteșteni, care au reușit etapa trecută la Sibiu primul punct din 2023, dar rămân una dintre echipele care în play-out se vor bate pentru evitarea retrogradării sau a locurilor de baraj. Farul, liderul campionatului, este un adversar extrem de dificil pentru actuala forță de care dispun argeșenii.

Unde se joacă meciul FC Argeș – Farul Constanța

Întâlnirea FC Argeș – Farul Constanța se dispută dumnică, 12 februarie, de la ora 17:00, pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, în cadrul etapei 25 din SuperLiga. Deși vine liderul, o echipă care joacă un fotbal de atac, spectaculos, conducerea clubului argeșean nu se așteaptă la o prezență mare de spectatori nu atât din cauza frigului cât din motive de joc de slabă calitate al favoriților.

ADVERTISEMENT

Suporterii vulturilor violeți reproșează jucătorilor lipsa de implicare în meciuri dar și la antrenamente și după ce l-au susținut la început pe antrenorul Marius Croitoru în acțiunea sa de epurare a lotului acum încep să se îndoiască de valoarea celui care până acum a avut rezultate bune doar în perioada Botoșani.

Cine transmite la TV FC Argeș – Farul Constanța

Partida FC Argeș – Farul Constanța se joacă duminică, 12 februarie, de la ora 17:00, pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, în etapa 25 din SuperLiga și va fi televizată în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Pitești se anunță cu adevărat o zi frumoasă duminică 12 februarie. Va fi un cer senin pe tot parcursul zilei, cu foarte mult soare și temperatura va fi una chiar bună la 7,5 grade la orele amiezii. Poate cu un singur grad să fie mai puțin la ora startului partidei. Probleme sunt însă cu calitatea deplorabilă a gazonului. Arbitrul partidei este craioveanul George Găman.

Ce jucători lipsesc din confruntarea FC Argeș – Farul Constanța

Veşti excelente pentru ambii antrenori înaintea partidei. Marius Croitoru îl are pentru prima dată după şase luni în lot pe cel mai bun apărător, Grigore Turda, în sfârşit refăcut după serioasa accidentare suferită la început de sezon, dar cel mai probabil el va începe de pe bancă, nu din primul minut în teren.

ADVERTISEMENT

Şi Gică Hagi şi-a recuperat principala gură de foc din atac, pentru că Dennis Alibec revine după etapa de suspendare şi astfel forţa de atac a marinarilor ajunge la potenţialul maxim, ceea ce reprezintă un serios motiv de îngrijorare pentru piteşteni, care ştiu ce capacitate ofensivă deosebită are echipa lui Gică Hagi. Moralul echipei de la malul Mării e extraordinar după ce s-a aflat că poate juca în Europa. 

Cote la pariuri la jocul FC Argeș – Farul Constanța

La această oră este evident că există o diferență de valoare între cele două echipe în favoarea oaspeților. La fel au socotit și cei care au stabilit cotele la casele de pariuri. 2,10 este cota pentru cele trei puncte în favoarea dobrogenilor în timp ce gazdele, dacă dau lovitura, au cotă de 4,20. Șansă dublă X2 are cotă 1,25 iar șansă dublă 1X cotă 1,85. Gol marcat de Farul ajunge la 1,25, gol Argeșul la cotă de 1,80.

ADVERTISEMENT

Nu sunt decât două meciuri directe jucate la Pitești între cele două echipe din 2021, după ce Viitorul lui Gică Hagi a fuzionat cu brandul județului, Farul, sub numele binecunoscut. În primul, în 2021, s-a impus formația locală cu 2-1 dar în sezonul anterior nu a fost nici o problemă pentru marinari să se impună cu scorul de 2-0.

 

 

ADVERTISEMENT