Vezi AICI cele mai importante faze video
Min. 82 – Ratare imensă a lui Sorescu! Mogosanu îl blochează in extremis pe căpitanul lui Dinamo!
Min. 65 – GOOOL FC U Craiova 1948!!! Intrat în minutul 58, portughezul Hugo Vieira marchează dintr-o super centrare a lui Bauza.
Min. 52 – Prima ocazie de gol a lui Dinamo! Moldoveanu trage în bară!
Min. 38 – Eșanu păstrează tabela intactă! Portarul lui Dinamo scoate cu piciorul șutul lui Bauza.
Min. 35 – Dario Bonetti nu mai are răbdare și deja face două schimbări. I-a trimis în teren pe Bani și pe Neicuțescu, în locul lui Mihaiu și Florescu.
Min. 20 – „Câinii” sunt în corzi! Bauza trimite cu capul, puțin pe lângă poarta lui Eșanu.
Min. 18 – Dinamo scapă din nou fără gol! Bălan ratează o ocazie imensă. Aflat în poziție excelentă, atacantul trimite mingea paralel cu poarta.
Min. 6 – O nouă ratare a oltenilor! Același Baeten trage puțin pe lângă poarta oaspeților.
Min. 4 – Oltenii ratează prima mare ocazie de gol! Baeten lovește bine mingea cu ca capul, dar se duce însă pe lângă poarta lui Eșanu.
Min. 1 – A început meciul!
Au apărut echipele de start pentru confruntarea dintre FC U craiova 1948 și Dinamo
FC U Craiova 1948: Mogoșanu – Negru, Diallo, Kovacic, Huyghebaert – Achim, Albu, Asamoah – Baeten, Bălan, Bauza; Rezerve: Popa, Gajic, Bagayoko, Pop, Zanfir, Raicea, Răducanu, Sidibe, Hugo Vieira; Antrenor: Adrian Mutu
Dinamo: Eșanu – Sorescu, Dudea, Răuță, Filip – Crețu, Diniță, Radu – Mihaiu, Moldoveanu, Florescu; Rezerve: Fara, Neicuțescu, Anton, Amzar, Borcea, Dudea, Stan, Tone; Antrenor: Dario Bonetti
Meciul FC U Craiova 1948 – Dinamo are loc luni, 26 iulie, cu începere de la ora 21:30, în cadrul etapei a 2-a din Liga 1, fiind partida care încheie această rundă. După prima etapă nou promovații din Bănie nu au vreun punct, pierzând cu 3-2 pe terenul campioanei CFR Cluj iar Dinamo a produs surpriza, învingând cu 3-2 pe Voluntari.
Confruntarea FC U Craiova 1948 – Dinamo se dispută luni, 26 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie în etapa a 2-a a noului sezon din Liga 1. Se așteaptă o afluență ridicată de spectatori, dornici să vadă la lucru la primul meci din eșalonul de onoare echipa lui Adi Mutu într-o dispută cu un nume important din fotbalul nostru.
Cel puțin șapte-opt mii de oameni sunt așteptați în tribunele stadionului Ion Oblemenco, mai ales acum când echipa europeană a Craiovei trece printr-o perioadă dificilă, cu eșecuri la Laci, în Conference League și în partida cu FCSB, un 1-4 care a inflamat rău spiritele, mai ales că a fost demis și antrenorul.
Partida FC U Craiova 1948 – Dinamo se joacă luni, 26 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie în ultimul meci din etapa a 2-a din Liga 1 și este transmisă în direct pe canalele TV Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Plus. De asemeni o puteți urmări și pe site-ul FANATIK.RO în format LIVE VIDEO.
La Craiova este vreme caniculară, cu maxime trecând lejer peste granița celor 30 de grade, dar noroc de faptul că se joacă de la ora 21:30 și atunci se estimează a fi în jur de 27-28 grade. Arbitrul acestei partide este Iulian Călin din Ștefănești.
Adi Mutu are un singur jucător absent, pe italianul Compagno, accidentat de dinainte de startul pregătirilor pentru noul sezon și aflat acum în perioada de recuperare. Nu este sigură prezența a lot a ultimului transferat, atacantul belgian Sidibe, în urmă cu pregătirea fizică în raport cu restul colegilor.
Dinamo, care și așa se bazează sută la sută numai pe jucători români și 90 la sută pe cei crescuți în propria pepinieră, îl are ca absent pe Ricardo Grigore, fundașul fiind prezent cu naționala olimpică la Tokyo. În rest lotul este valid și la dispoziția antrenorului Dario Bonetti.
Dacă la FC U Craiova în această vară au venit destui de mulți jucători străini, întărind considerabil lotul sub comanda lui Adi Mutu la Dinamo italianul Dario Bonetti s-a înhămat la o muncă foarte dificilă, considerată de mulți drept o misiune imposibilă. Nici măcar pe actualul lot Bonetti nu poate fi sigur, deoarece neplata salariilor restante poate duce oricând la plecarea altor jucători, în stand by aflându-se Paul Anton, Steliano Filip și Gabi Răuță.
Veștile nu sunt tocmai bune, noul administrator al clubului, experimentatul Iuliu Mureșan declarând recent că Dinamo nu are voie să efectueze transferuri până când nu își reglementează toate datoriile față de jucători, inclusiv de cei plecați. În aceste condiții Dinamo este nevoită să se bazeze exclusiv pe ce are acum în lot.
Și bookamkerii văd echipa lui Adi Mutu drept favorită la obținerea celor trei puncte în acest meci, motiv pentru care i-au acordat o cotă foarte bună, de 1,90 față de 3,70 cât au primit câinii. Dacă aceștia vor reuși să marcheze un gol cota primită de la casele de pariuri este între 1,45-1,50.
FC U Craiova 1948 este considerată de bookmakeri drept urmașa fostei Craiova Maxima. Din acest motiv istoricul meciurilor directe se oprește în 2015, momentul în care gruparea olteană, patronată de Adrian Mititelu, începe prăbușirea. Până în 2015, începând din 1998 bilanțul e favorabil lui Dinamo, oltenii reușind doar patru victorii și două egaluri.