Sport

FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt 1-1, în etapa 12 din SuperLiga! Meci nedecis în Bănie

FC U Craiova și Hermannstadt au remizat pe „Ion Oblemenco”, scor 1-1, în meciul care a deschis etapa cu numărul 12 din SuperLiga. 
06.10.2023 | 19:54
FC U Craiova 1948  FC Hermannstadt 11 in etapa 12 din SuperLiga Meci nedecis in Banie
FC U Craiova și Hermannstadt și-au împărțit punctele, scor 1-1, în etapa a 12-a din SuperLiga. Foto: FANATIK. 
ADVERTISEMENT
06-10-2023
14:26

FC U Craiova - FC Hermannstadt 1-1 (Chițu 28 / Iancu 59)

Vezi toate fazele video importante aici.

FINAL DE MECI. FC U Craiova și Hermannstadt și-au împărțit punctele în meciul care a deschis etapa cu numărul 12 din SuperLiga. Oltenii au deschis scorul prin Chițu, iar oaspeții au egalat în a doua repriză prin Gabi Iancu. 

Clasament

Min. 83: Ibrahim duce până la capăt o fază construită excelent și trimite pe poartă, însă Căbuz reține din nou balonul.

Min. 64: Baeten șutează de la distanță. Șutul este deviat, dar Căbuz este pe fază și reține mingea. 

Min. 59: GOOL Hermannstadt! Gabi Iancu restabilește egalitatea după o fază personală. Atacantul a profitat de eroarea din defensivă adversă și a înscris la vinclu.

Min. 28: GOOOL FC U Craiova! Bahassa îi centrează în careu lui Chițu. Atacantul oltenilor preia și trimite din întoarecere la vinclu. Golul a fost validat după analiza VAR. 

Min. 14: Bahassa trimite un șut pe spațiul porții. Mingea este reținută de Căbuz. 

Min. 1: Partida a început!

  • FC U Craiova: Gurău – R. Negru, Lacroix, Henriques, Mascarenhas – Buta, V. Achim – Baeten, Bahassa, Van Durmen – Chițu. Rezerve: R. Popa – D. Albu, Blănuță, Blidar, Compagnucci, Ibrahim, Padula, Pop, Sidibe. Antrenor: Paul Răducan.
  • FC Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, I. Stoica, Oroian – Bucuroiu, Mino Sota, Alhassan, Balaure – Neguț, Paraschiv. Rezerve: Uțiu – Antoche, Bărbuț, Bejan, Biceanu, Fonseca, G. Iancu, Jipa, Medina. Antrenor: Marius Măldărășanu.

Meciul FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt are loc vineri, 6 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în cadrul etapei a 12-a din SuperLiga, fiind partida care deschide balul pentru această rundă, care se va încheia luni, 9 octombrie. FC U Craiova vine după eșecul clar de la Cluj, din meciul cu CFR iar sibienii au reușit să țină în șah acasă una dintre candidatele lavtitlu, Rapid, scor 1-1.

Unde se joacă meciul FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt

Întâlnirea FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt se dispută vineri, 6 octombrie, de la ora 18:00, pe stadionul Ion Oblemenco din capitala județului Dolj, în etapa a 12-a din SuperLiga. Numeroasele ieșiri în decor ale membrilor familiei Mititelu, proprietara clubului precum și demiterea unor oameni de calitate, care obținuseră rezultate, precum antrenorul Nicolo Napoli, au făcut ca familia Mititelu să îndepărteze de la stadion fanii pe care îi avea.

ADVERTISEMENT

La meciul cu FC Hermannstadt lipsa suporterilor va continua, astfel încât numărul celor care vor fi prezenți pe stadion va fi destul deredusm până în 2000-3000 de suflete, o situație care poate veni foarte rău din punct de vedere moral pentru jucătorii lui Paul Răducan. Hermannstadt nu este echipa care să fie însoțită de fani în deplasare, așa încât pe marele stadion al Băniei se profilează o imagine neplăcută, cu foarte multe locuri goale.

Cine transmite la TV partida FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt

Partida FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt se joacă vineri, 6 octombrie, de la ora 18:00, pe stadionul Ion Oblemenco din Cetatea Banilor, în etapa a 12-a din SuperLiga și este transmisă în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Vremea la Craiova pentru vineri, 6 octombrie, continuă să fie una în afara perimetrului normal din punct de vedere meteorologic. Va fi soare pe tot parcursul zilei iar cerul va rămâne senin și pe mai departe, astfel încât nu va exista nici o amenințare de ploaie. Maxima zilei la ora amiezii va ajunge la 24-25 de grade, coborând puțin în jurul orei 18 spre 20-21 de grade. Arbitrul Radu Petrescu din București este centralul partidei.

Ce jucători lipsesc din confruntarea FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt

FC U Craiova nu are probleme de lot serioase pentru acest meci. Revine Padula după etapa de suspendare, dar oltenii au un alt jucător care nu poate evolua din același motiv. Este vorba de atacantul belgian Sidibe. FC U Craiova are ca obiectiv clasarea pe loc de play-off dar la acest moment lucrurile nu merg absolut deloc în direcția îndeplinriii acestui obiectiv iar deciziile familiei Mititelu au îndepărtat o bună parte din suporteri.

ADVERTISEMENT

La FC Hermannstadt există de această dată mai multe probleme de alcătuire a primului unsprezece pentru antrenorul Marius Măldărășanu. Sunt absenți Dragoș Iancu (cel puțin șase luni după operația de peroneu) și Kevin Ciobotariu iar italianul Alessandro Murgia și fundașul central Stoica au șanse mici de a se recupera după probleme musculare.

Cote la pariuri la jocul FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt

Este un meci foarte echilibrat, ca urmare a acestui fapt și casele de pariuri au cote extrem de apropiate, cu un aproape imperceptibil avantaj pentru echipa olteană. FC U Craiova 1948 are cotă 2,65 la victorie față de 2,80 cât a primit FC Hermannstadt, una dintre cele mai dificile echipe în deplasare din La Liga. De aici rezultă că și cotele pentru șansă dublă și goluri marcate de fiecare echipă sunt  identice: 1,50 pentru șansă dublă și 1,35 la goluri.

ADVERTISEMENT

Istoricul mcciurilor directe dintre echipa familiei Mititelu și sibieni este extrem de scurt, mai precis trei partide, două pe malurile Cibinului și una singură în Bănie, în 2022, meci încheiat la egalitate după un joc la fel de echilibrat cum se așteaptă și acum. Bahasa a deschis scorul pentru gazde iar cu opt minute înainte de final Paraschiv a stabilit scorul final: 1-1.

ADVERTISEMENT