Partida FC U Craiova 1948 – UTA Arad nu a beneficiat de asistență VAR din cauza unor probleme tehnice, iar Laszlo Balint este convins că au fost multe fazele în care sistemul de arbitraj video ar fi trebuie să își facă apariția.
De altfel, aceasta a fost principala nemulțumire a antrenorului care a vorbit despre faza la limită de la golul oltenilor.
„Este un punct obținut pe terenul unei echipe foarte bune care ar fi meritat să fie mai sus. Sunt nemulțumit pentru că am venit aici cu intenția de a câștiga cele trei puncte. Am intrat greu în meci, asta e realitatea, în primele 15-20 de minute am suferit, au fost câteva momente în care ne-am dezechilibrat, ne-am pierdut organizarea, așa a ieșit și golul. Au mai fost două-trei situații importante în dreptul gazdelor.
Repriza a doua a fost bună, am pus presiune, ne-am creat ocazii. Nu e ușor să domini U Craiova 1948 pe terenul ei. Ne mulțumim cu un punct chiar dacă am venit cu intenția să câștigăm toate punctele.
Rămân cu un gust amar pentru că la un asemenea meci a picat VAR-ul. Au fost destule situații în care cred că ar fi fost mai mult decât indicată intervenția arbitrajului video. Din ce am înțeles, și la faza golului primit a fost un ofsaid la Bahassa, la faza premergătoare golului.
Nu știu exact ce a fost la acea bară, dacă mingea a fost în poartă sau nu. Avem VAR, dar nu avem. Încercăm să stăm cu linia sus, încercăm să punem presiune, asta implică un joc mai riscant și vedeți, jumătate de metru în ofsaid contează.
Am avut discuții cu Postolachi. I-am zis că am convingerea că poate veni cu un plus, știam că și Ubbink are calitate de a găsi assist-uri. Am încercat și în prima repriză cu Albert Stahl, a avut și Rareș Pop câteva pătrunderi.
Din păcate, la el se vede lipsa de forță și lipsa experienței, dar este un copil cu potențial și avem încredere în el. Trebuie să îl felicit pe Postolachi, a intrat cu o atitudine foarte bună. De asta avem nevoie, de unitate, de spirit.
Ne-am dorit să facem un lot în care concurența să fie cât mai puternică pe fiecare poziție. Și Vukcevic, chiar dacă a avut o primă repriză ezitantă, a făcut un joc foarte bun. Mă bucur că există un spirit de competiție în interiorul lotului.
Nicolae Dică, foarte curajos în acceptarea acestei provocări. Îl felicit, nu este ușor să cobori. Știu și eu, am simțit-o pe propria piele. Îi doresc mult succes, dar nu cu noi. Avem un meci foarte greu. Au făcut niște transferuri interesante, au schimbat sistemul, au altă dinamică”, a spus Laszlo Balint, la finalul meciului.
FC U Craiova 1948 și UTA și-au împărțit reprizele, prima manșă fiind dominată de olteni, în timp ce în a doua parte arădenii au fost mai constanți. Nicolo Napoli, tehnicianul echipei finanțate de Adrian Mititelu, a declarat că rezultatul final este cel corect.
„Am făcut o primă repriză foarte bună. Am avut avantaj. Am avut și ocazia să facem 2-0. Repriza a doua nu a fost bună. Rezultatul de egalitate este unul meritat. În repriza a doua nu am făcut pressing, nu am avut ocazii.
Cred că rezultatul de 1-1 este unul just. S-au retras (n.r. – jucătorii lui), au lăsat spațiu, a rămas singur cu portarul și au marcat golul.
Am făcut pregătirea la bază, un meci amical cu Mioveni. Am lucrat miuțe, jocuri între noi, dar astăzi repriza a doua nu a fost bună. Sper că patronul înțelege că noi avem nevoie de un vârf în față, care să facă treabă bună”, a declarat Nicolo Napoli, la finalul partidei.
Vezi aici cele mai importante faze.
Min.90+4: Final de meci.
Min.82: Asamoah se trezește cu mingea, singur-singurel, în fața lui Iacob, dar reluarea sa este slabă și portarul arădean prinde.
Min.72: GOOOL UTA. Un sfert de ceas după ce îl înlocuise pe Stahl, accidentat, Postolachi primește o pasă excelentă printre fundașii adverși, scapă singur cu Gurău, și restabilește egalitatea.
Min.68: După o lovitură de colț, mingea trimisă cu capul de Milosevic lovește bara, iar apoi este respinsă apoi de pe linia porții de Duarte. Oaspeții au cerut gol. O nouă fază care merita o verficare VAR.
Min.63: Keseru bate în forță o lovitură liberă de la marginea careului, mingea trece însă peste poartă.
Min.59: Defensiva arădeană izbutește să respingă trei șuturi consecutive ale gazdelor.
Min.46: Startul reprizei secunde.
Min.45+2: Final de primă repriză.
Min.37: Keseru finalizează de la 20 de metri o fază prelungită de atac a arădenilor, Gurău scoate excelent în corner.
Min.25: Cascini reia cu capul, din 6 metri, după o lovitură liberă, dar mingea trece puțin peste poartă.
Min.22: GOOOL FC U Craiova 1948. Chițu pleacă de la limita ofsaidului, îi pasează lui Bauza, care lobează balonul peste Iacob, iar Baeten înscrie în poarta goală.
Min.20: Bahassa trece în viteză, în bada stângă, de Vukcevic, centrează în spate, Asamoah șutează, dar mingea este blocată și iese în corner.
Min.4: Bahassa șutează din marginea suprafeței de pedeapsă, din lateral stânga, Iacob reușește să respingă.
Min.1: Start meci
Mașina VAR s-a deplasat la Craiova pentru asigurarea sistemului de arbitraj video, dar din pricina unor probleme de natură tehnică, care fac imposibilă folosirea tehnologiei, jocul se va desfășura fără asistența acestuia.
FC U Craiova 1948: Gurău – Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, Albu – Baeten, Bauza, Bahassa – Chițu. Rezerve: R. Popa, Zanfir, R. Grigore, Matheus, Van Durmeun, Blidar, Ganea, Jibril. Antrenor: Nicolo Napoli.
UTA Arad: F.Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Cascini, Batha – Pop, Ubbink, Stahl – Keșeru. Rezerve: Mociu, Erico, Postolachi, Șteau, Chindriș, Milosevici, Benzar. Antrenor: Laszlo Balint
Meciul FC U Craiova 1948 – UTA are loc duminică, 22 ianuarie, cu începere de la ora 15:30, în cadrul etapei a 22-a din SuperLiga. Oltenii se află pe locul 10, cu 23 de puncte, la doar două lungimi de poziţiile de baraj pentru supravieţuire dar visează la Europa prin intermerdiul Cupei. UTA e în situaţie disperată, penultimul loc, retrogradabil, cu doar 19 puncte şi echipa care avea acelaşi număr de puncte cu ea, U Cluj, a pornit cu dreptul în noul an, victorie acasă cu FC Voluntari.
Întâlnirea FC U Craiova 1948 – UTA se dispută duminică, 22 ianuarie, de la ora 15:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Cetatea Băniei, în etapa 22 din SuperLiga. Este primul meci din acest an 2023 pentru formaţia pregătită de Nicolo Napoli şi faptul că el are loc în faţa propriilor fani poate determina ca în tribune să se afle cel puţin 2-3000 de spectatori.
Jucătorii olteni vor să încheie acest campionat pe un loc ferit de griji, în afara şi a locurilor de baraj de supravieţuire, dar ambiţiile lor sunt mai mari, pentru că speră să poată face marea performanţă de a ajunge în Conference League dacă vor câştiga Cupa României. Patronul Adrian Mititelu spune că dacă se va întâmpla acest lucru echipa va fi răsplătită regeşte.
Partida FC U Craiova 1948 – UTA se joacă duminică, 22 ianuarie, de la ora 15:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie, în etapa 22 din SuperLiga şi poate fi urmărită în direct pe micile ecrane pe posturile de televiziune Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
De duminică, 22 ianuarie, meteorologii anunţă o perioadă de aproape o săptămână vu cer acoperit şi mumeroase precupitaţii. Aşadar sunt mari şanse să plouă chiar la ora meciului dar maxima la ora 15:00 va fi una mult peste normal, 12 grade. Partida de la Craiova va fi condusă de Szabolcs Kovacs, din Carei, fratele arbitrului nr. 1 la această oră în România.
Craiovenii au rămas fără cel mai bun apărător, grecul Papadapoulos reziliind contractul după numai şase luni. De asemeni un alt fundaş central, portughezul Andre Duarte, a creat mari probleme, vrând să plece de la echipă, dar s-a întors, după ce a fost avertizat că va fi suspendat, pentru că este sub contract. La acest meci vor mai lipsi Vlad Achim, suspendat şi Gabi Iancu, accidentat.
UTA, pe a cărei bancă a revenit Laszlo Balint, se află într-o situaţie foarte grea. Unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, nigerianul Otele, a refuzat prelungirea contractului cu un salariu mai mic şi este foarte aproape de a semna cu CFR Cluj. Lotul nu a căpătat întăriri substanţiale în iarnă şi arădenii, aflaţi pe penultimul loc, sunt cu adevărat în mare pericol.
Nu e deloc surprinzător faptul că oltenii sunt văzuţi drept favoriţi la obţinerea celor trei puncte la o cotă foarte bună, de 2,20. Dacă UTA ar reuşi să înceapă anul cu o victorie în Bănie cota ar fi de 3,70. Şansă dublă 1X are cotă de 1,35 iar şansă dublă X2 ajunge la cota de 1,75. Un gol al gazdelor face 1,30 iar unul marcat de oaspeţi ajunge la cota de 1,70.
De doi ani cele două echipei se confruntă la nivelul SuperLigii. În Bănie s-au jucat două partide, prima terminată la egalitate, scor 1-1, a doua aducând victoria echipei patronate de familia Mititelu sezonul trecut cu scorul de 1-0, chiar cu actualul tehnician pe bancă, italianul Nicolo Napoli.