Adrian Mititelu a anunțat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI care este următorul pas pe care îl face în războiul cu conducerea FRF. Decizia dată de comisii, aceea de a oferi punctele celor de la Sepsi după scandalul de xenofobie din SuperLiga, este văzută ca un adevărat abuz de către Adrian Mititelu.
VEZI VIDEO AICI
“Acum câteva ore am făcut o adresă către FRF și președintele Burleanu în care l-am notificat că este imperios necesar ca procedura de judecată să fie făcută la foc automat. Pentru că noi nu putem să fim văduviți să nu ni se permită accesul la justiție cu o decizie finală la TAS.
Nu poți să iei o decizie împotriva unei persoane, să îi cauzezi prejudicii și să nu poată să se apere. Eu trebuie să mă duc la TAS înainte de a se termina campionatul regular. Altfel ni se încalcă accesul la justiție. Președintele Burleanu vorbește de câte ori are ocazia că la Federație există o jurisdicție OK, transparență, că respectă drepturile și libertățile. De două zile am cerut motivarea.
Am aflat pasaje din motivare de prin presă, dar noi nici acum nu am primit-o. Altfel este abuz în serviciu! Faptul că eu nu beneficiez de căile prevăzute de lege și de regulament este abuz în serviciu. Oricum e de plângere penală ce au făcut ei”, a spus Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Adrian Mititelu consideră că FCU Craiova nu a avut nicio vină în cazul de xenofobie de la meciul cu Sepsi și vrea să se apere la TAS după decizia comisiilor. Dar se teme că Răzvan Burleanu vrea să încetinească procesul de judecată special pentru ca dosarul să ajungă la Lausanne doar după începerea fazei play-off. Ceea ce ar forța o decizie nefavorabilă pentru FCU din Elveția, pentru a nu fi paralizat campionatul.
Noi nu avem nicio culpă și am pierdut meciul cu 3-0 la masa verde și am fost amendați. Eu vreau să mă apăr, cred în șansa de a răsturna decizia. Dar dacă nu îmi oferi șansa să mă judec în termen coret… Ce să mai îmi facă mie TAS-ul când eu mă judec la TAS când se joacă etapa a 2-a sau a 3-a din play-off.
“L-am atenționat pe domnul Burleanu că este obligat conform fișei postului să asigure aceste drepturi ale noastre. Dacă ai organizat o jurisdicție paralelă, respectiv aceste comisii, trebuie să îi asiguri omului dreptul la apărare. Trebuia să aibă pregătit în regulament, sau să facă el procedurile necesare, să se judece în regim de urgență, să accelereze procesul.
Nu să stai o săptămână până vine motivarea. Miza este să nu se ajungă la TAS. După ce începe play-off-ul să zică ăia că ‘dacă dăm decizia asta paralizăm campionatul în România’. Șansele să fie infime, să zică ăia că resping ca să fie toată lumea mulțumită”, a mai punctat Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Fanatik SuperLiga, emisiunea în care vă sunt prezentate cele mai tari exclusivități din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. Este LIVE pe diferite rețele de socializare: site-ul FANATIK.RO, canalul de YouTube FANATIK, pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial și conturile FANATIK de pe Tik-Tok și Twitch.