Min. 90+9: Final de meci.
Min. 88: GOOOL FC Botoșani. 2-1. Armaș își trimite balonul în propria poartă.
Min. 59: GOOOL FC Voluntari. 2-0. “Dublă” Merloi, după o superbă acțiune personală.
Min. 54: GOOOL FC Voluntari. 1-0. Reușita lui Merloi este validată din cabina VAR după 4 minute de analiză.
Min. 44: Adam Nemec ratează o lovitură de pedeapsă!
Min. 1: A început partida cu câteva minute de întârziere din cauza unor probleme la o poartă.
FC Voluntari (3-4-3): 1. Vâlceanu – 24. Veiga, 34. Matricardi, 5. Armaş – 27. Boboc, 4. Crepulja, 22. Raţă, 17. Andrei – 10. Merloi, 77. Nemec, 8. Răduţ. Rezerve: 88. Collado – 2. Paz, 28. Andres, 20. R.Popescu, 11. D.Florea, 72. Voican, 90. A. Munteanu, 9. Dumiter, 25. Ciocan. Antrenor: Ilie Poenaru
FC Botoşani (3-4-3): 68. Ducan – 3. Mutomba, 6. Dican, 40. Pius – 33. David, 8. Florescu, 99. Zabou, 23. Dragu – 38. Golofca, 10. Roman, 93. Pinson. Rezerve: 12. Began – 26. Creţ, 19. Patache, 32. Şeroni, 24. Cioiu, 80. Cărăuşu, 45. Olinga, 11. Drole, 17. Camara. Antrenor: Marius Croitoru.
Meciul FC Voluntari – FC Botoșani are loc luni, 17 iulie, cu înceopere de la ora 18:30, în cadrul primei etape din noul sezon al SuperLigii, sezonul 2023/2024. Ilfovenii îl au acum pe bancă pe Marin Dună, cu licență PRO, dar de fapt Ilie Poenaru este antrenorul principal iar la moldoveni a revenit omul lui Valeriu Iftime, tehnicianul Marius Croitoru, după experiențele complet ratate la FC U Craiova 1948 și FC Argeș.
Întâlnirea FC Voluntari – FC Botoșani se dispută luni, 17 iulie, pe stadionul Anghel Iordănescu din localitatea ilfoveană, de la ora 18:30 și acest meci riscă, din păcate, încă din primele minute ale noului sezon, să candideze la nedoritul titlu al partidei cu cei mai puțini spectatori, pentru că s-au vândut sub o mie de bilete la acest meci și sunt puține șanse ca să se ajungă la această bornă de o mie de oameni, gazdele având un număr redus de suporteri iar moldovenii venind la meciuri numai pe teren propriu.
Cu Liviu Ciobotariu FC Voluntari nu numai că a mers bine, dar s-a dovedit a fi o echipă foarte greu de depășit. Plecarea lui Ciobi la Sfântu Gheorghe a fost rezolvată prin aducerea tandemului Ilie Poenaru – Marin Dună, cu Poenaru la comandă reușind ilfovenii să ajungă în prima divizie cu ani în urmă. La Botoșani patronul Valeriu Iftime continuă să creadă în capacitățile tactice ale lui Marius Croitoru, deși acesta vine după o perioadă foarte proastă.
Partida FC Voluntari – FC Botoșani se joacă luni, 17 iulie, de la ora 18:30, pe stadionul Anghel Iordănescu din urbea ilfoveană, în etapa inaugurală a noului sezon de SuperLiga, sezonul 2023/2024 și va fi transmisă în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona și intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO
La Voluntari luni, 17 iulie, va fi nu cald, ci extraordinar de cald Cerul va fi senin toată ziua, cu foarte slabe șanse de ploaie, sub 10 la sută. Maxima zilei va ajunge la ora amiezii nu mai puțin de 38 de grade și cum meciul are loc la ora 18:30 minim 35 de grade vor fi și atunci, prin urmare va fi sigur introdusă pauza de hidratare pe fiecare repriză. Oricum, va fi greu de jucat fotbal pe asemenea arșiță. Meciul va fi condus de arbitrul Cătălin Buși din Râmnicu Vâlcea, 43 de ani.
Ambele echipe încep sezonul cu nume noi pe băncile tehnice. La Voluntari se află la al doilea mandat Ilie Poenaru, omul care îi promova cu ani în urmă pe ilfoveni în prima divizie, dar cum el nu are licență PRO titular va fi secundul său Marin Dună. Lotul a rămas în linii mari același, plecând Denis Ciobotariu, Vitalie Damașcan și mai ales portarul Mihai Popa la Torino. Singura noutate importantă este mijlocașul Crepulja de la Rapid.
La FC Botoșani a revenit acasă fiul rătăcitor Marius Croitoru pe banca tehnică. Acesta a fost reprimit de patronul Valeriu Iftime după nereușitele de la FC U Craiova 1948 și FC Argeș, la ultima fiind acuzat de multă lume din Pitești că este principalul vinovat de retrogradarea echipei. FC Botoșani nu a făcut achiziîții deosebite dar nici nu a vândut vreunul dintre oamenii cheie. Deși e prima etapă e avalanșă de accidentări: Mailat, Țigănașu, Petro, Sadiku, Chică-Roșă.
Faptul că Liviu Ciobotariu a plecat de la FC Voluntari și că Marius Croitoru a revenit la FC Botoșani nu pare a avea vreo importanță pentru casele de pariuri care consideră că la ora actuală ilfovenii au echipă mai bună decât a moldovenilor. Prin urmare cota gazdelor la victorie este de 2,20 iar pentru oaspeți este de 3,40. Șansă dublă 1X are cotă 1,35 iar șansă dublă X2 cotă 1,75. Gol marcat de gazde cotă 1,30, gol al oaspeților 1,50.
Bilanțul meciurilor directe jucate la Voluntari este unul perfect egal, deși vorbim de 15 partide din 2015 încoace. Prin urmare avem cinci succese locale, cinci victorii ale moldovenilor și cinci partide s-au terminat fără un învingător. În ultima întâlnire pe terenul ilfovenilor, sezonul trecut, a fost 2-0 pentru aceștia după ce precedentele trei jocuri însemnaseră tot atâtea victorii ale Botoșanilor.