Fotbal intern

FCSB, singura echipă care nu a ratat niciodată play-off-ul! Academica, în premieră în top 6

10.04.2021 | 00:06
FCSB singura echipa care nu a ratat niciodata playofful Academica in premiera in top 6
ADVERTISEMENT

S-a stabilit play-off-ul din ediţia de campionat 2020-2021. FCSB rămâne singura echipă care nu a ratat niciodată play-off-ul de la schimbarea sistemului de campionat, în stagiunea 2015-2016. În schimb, Astra va juca în premieră în play-out. 

Avem şi un new entry în top 6. Academica Clinceni a furnizat surpriza şi la al doilea sezon în Casa Pariurilor Liga 1, echipa lui Ilie Poenaru va evolua în play-off. Victoria cu 3-1 pe ternul lui Dinamo a asigurat prezenţa în primele 6.

ADVERTISEMENT

FCSB, singura echipă care nu a ratat niciodată play-off-ul! Academica Clinceni, new entry

FC Botoşani va fi prezentă pentru al doilea an la rând în play-off. Remiza de pe terenul lui FC Voluntari a fost de ajuns pentru calificare, în condiţiile în care Chindia Târgovişte a fost învinsă de FC Argeş, scor 1-2.

Campioana primului sezon în sistem cu play-off, Astra Giurgiu, a ratat pentru prima dată prezenţa în top 6. După un început foarte modest de sezon, echipa lui Eugen Neagoe a forţat intrarea în top 6, dar schimbarea a faţă a venit prea târziu.

ADVERTISEMENT

FCSB, fără titlu în sistem de play-off / play-out!

FCSB este singura echipă care nu a ratat până acum în nicio ediţie play-off-ul. Roş-albaştrii nu au reuşit să câştige niciodată campionatul în actualul sistem, deşi sunt singura echipă care nu a lipsit din play-off.

Echipele calificate în play-off în sezonul 2020/2021: 

  • FCSB
  • CFR Cluj
  • U Craiova
  • Sepsi Sf. Gheorghe
  • Academica Clinceni
  • FC Botoşani

Astra, Viitorul şi CFR Cluj au câştigat titlul în sistemul play-off/play-out!

Până acum, în sistemul cu play-off/play-out, Astra Giurgiu, Viitorul Constanţa şi CFR Cluj, de trei ori consecutiv, au fost echipele care au câştigat titlul. De fiecare dată, echipa care a încheiat pe primul loc sistemul regulat, a câştigat titlul.

ADVERTISEMENT

Cum a arătat play-off-ul în sezoanele trecute: 

2016: 

  • Astra Giurgiu
  • Dinamo
  • Pandurii
  • Viitorul
  • FCSB
  • ASA Târgu Mureş

2017: 

  • Viitorul
  • FCSB
  • Astra Giurgiu
  • U Craiova
  • CFR Cluj
  • Dinamo

2018: 

  • CFR Cluj
  • FCSB 
  • U Craiova
  • Astra Giurgiu
  • Viitorul 
  • Poli Iaşi

2019: 

  • CFR Cluj
  • FCSB 
  • U Craiova
  • Astra Giurgiu
  • Viitorul
  • Sepsi Sf. Gheorghe

2020: 

  • CFR Cluj
  • Universitatea Craiova
  • FC Botoşani
  • FCSB
  • Gaz Metan Mediaş
  • Astra Giurgiu

FCSB, aproape de a câştiga sezonul regulat!

FCSB va fi sigură că va încheia sezonul regulat pe primul loc cu 3 puncte în faţa celor de la Sepsi, în meciul care se va desfăşura sâmbătă, de la ora 19:00. Ar fi o premieră pentru roş-albaştrii care ar avea principala şansă la titlu.

Însă, echipa care încheie sezonul regulat pe primul loc are un dezavantaj important în play-off. Ultimul meci al sezonului este derby-ul dintre primele două formaţii din sezonul regulat, însă meciul se joacă pe terenul echipei de pe locul doi. Astfel, se poate întâmpla ca meciul de titlu să fie pe terenul echipei mai slab clasate în sezonul regulat.

ADVERTISEMENT
  • 6 prezenţe are FCSB în play-off, singura echipă care le-a bifat pe toate
  • 3 titluri a câştigat CFR Cluj în acest sistem, cele mai multe 

  • (P) Cota BETANO pentru Sepsi – FCSB: 1,42 este cota pentru „total goluri: 2-6”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT