News

Fermierii din Marea Britanie, disperați după ce muncitorii români nu au mai ajuns în țară: ”E un coșmar absolut”

03.05.2020 | 15:52
Fermierii din Marea Britanie disperati dupa ce muncitorii romani nu au mai ajuns in tara E un cosmar absolut
ADVERTISEMENT

Fermierii din Marea Britanie sunt disperați după ce muncitorii români nu au mai ajuns în țară pentru a lucra în agricultură. Aceștia se plâng de o lipsă acută a forței de muncă și spun că britanicii nu sunt făcuți pentru asemenea domeniu.

Fermierii din Marea Britanie, disperați după ce muncitorii români nu au mai ajuns în țară: ”E un coșmar absolut”

Pandemia de coronavirus afectează grav agricultura din Marea Britanie. Din cauza măsurilor de izolare luată de țările din Estul Europei, accesul în Regat al muncitorilor din acest domeniu e restricționat.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, fermierii se plâng de faptul că vor suferi pierderi uriașe în acest sezon agricol, dat fiind faptul că mâna de lucru locală nu face față. Românii și ceilalți cetățeni din Europa de Est sunt extrem de regretați în această perioadă în Marea Britanie.

Într-un material realizat de Dailymail, deținătorii de plantații din zonă se plâng de faptul că nu are cine să recolteze culturile de sparanghel.

ADVERTISEMENT

”E un coșmar absolut. Dacă guvernul crede că britanicii vor munci pământul se înșală amarnic. Nu este de succes să angajezi la câmp muncitori britanici” a spus un fermier.

Fermierii britanici: ”Munca din agricultură nu este pentru oricine”

Multe voci din agricultura britanică afirmă că mai multe culturi de sparanghel vor fi lăsate să putrezească din cauza lipsei muncitorilor.

ADVERTISEMENT

Fermierii spun că localnicii nu sunt capabili să-i înlocuiască pe români și pe ceilalți muncitori care veneau anual la aceste recoltări.

”Aceste munci sunt grele.Trebuie să fii puternic fizic. Cei care au făcut muncă de birou, la calculator vor descoperit că trebuie să folosească muşchi pe care nu i-au mai folosit până acum. Sunt munci fizice. În fiecare zi la fel. Trebuie să fii afară indiferent de vreme.” a spus Ali Capper, membru al unui sindicat din Agricultură.

ADVERTISEMENT

Acum, cu impunerea restricțiilor de călătorie din Europa, lucru care a făcut ca mulți români să nu mai poată zbura în UK, forţa de muncă s-a înjumătățit pentru mulți patroni.

”În mod normal aveam 130 de angajaţi, acum am 70. Am angajat englezi, la început 50, dar am mai rămas cu 7. O să fie la fel peste tot” a povestit patronul.

Un alt patron de teren agricol, John Colegrave, din Banbury, a povestit că din 20 de muncitori britanici a mai rămas cu 8. ”Nu este o muncă pentru oricine. Mulţi nici nu au ştiut la ce vin. 5 dintre ei au rezistat o oră, apoi au spus că asta nu este muncă de ei.”

ADVERTISEMENT